Având salarii mai mici decât venitul minim din Belgia, militarii români de la Bruxelles ameninţă Bucureştiul cu demisii Militarii români care lucrează la NATO şi UE pleacă din Armata
Având salarii mai mici decât venitul minim din Belgia, militarii români de la Bruxelles ameninţă Bucureştiul cu demisii
Militarii români care lucrează la NATO şi UE pleacă din Armata Română, din cauza salariilor prea mici. Comparativ cu militarii altor ţări detaşaţi la Bruxelles, românii au cele mai mici lefuri.
Dacă în România salariile militarilor pot fi considerate decente, în Belgia, unde se află sediile NATO şi UE, militarii români câştigă mult mai puţin decât camarazii lor din alte ţări.
Cele mai mici salarii din NATO
Salariul minim garantat în Belgia, asigurat de statul belgian pentru muncitorii necalificaţi, este de 1.359 de euro. Potrivit unor surse militare, un subofiţer român care lucrează la Bruxelles primeşte din partea statului român un salariu mai mic decât salariul minim garantat în Belgia.
Un ofiţer român de la Bruxelles câştigă de trei ori mai puţin decât salariul unui ofiţer belgian. Din salariile primite, militarii români trăiesc, practic, la limita subzistenţei. “Ne cumpărăm mâncare din cele mai ieftine magazine pentru a ne ajunge banii de la un salariu la altul”, ne declară unul dintre militarii de la Bruxelles.
Toţi ofiţerii străini de la Bruxelles, chiar şi cei bulgari, câştigă mai bine decât ofiţerii români. Din motive financiare, anul trecut, câţiva militari români care lucrau la Bruxelles şi-au dat demisia din Armata Română.
Anul acesta, încă un ofiţer român a demisionat. Colegii săi spun că acesta s-a angajat ulterior tot la Bruxelles pe un salariu de trei ori mai mare decât cel pe care-l primea în Armata Română.
Preşedintele Băsescu a semnat Legea 334, prin care se majorează salariile personalului diplomatic – dar nu şi salariile militarilor din străinătate.
Pentru Nipon PRESS Robert Horvath
Sursa: Robert Horvath-Deva