Scrisoare foarte larg
deschisă,
adresată distinsului general Ioan Găurel
ZDRANCIU
Întroducere
amicală
Am
trăit s-o văd şi pe-asta... Mă aflam la recepţiunea de gală dată cu prilejul Zilei Naţionale a Oştirii Române. La un moment dat,
aşteptând prilejul întâlnirii cu amfitrionul manifestării, se apropie de mine,
scursura ruşinoidă a spaţiului
încremenit în frică, abandon şi teroare,
dejecţiosul general Ioan Găurel
Zdranciu. Înveşmântat într-o pijama impecabilă, trasă în arnici recuperaţi de
pe la spălătoriile de cartier ale tranziţiei, împodobită cu o mulţime de stele, vreo opt cred că erau, toate achiziţionate de pe tarabele imposturii
impecabile, sugera dinadins măreţia
lichelei incurabile istoric. I-am
remarcat din prima gurişoara lui neîncetat băloasă, împodobită echidistant şi paralingual de rebele şi
soioase fire de păr, rânjind a satisfacţie îndelung aşteptată.
Părea un cur ce trăia intens o recentă împlinire specifică. Şi, rostindu-mi
numele (ce curaj pe maţele sale!), îmi zice: „Oricât de mult ai încercat, n-ai reuşit să ne dezbini...” Sugrumat de
tremoţie, atât a fost în stare să
rostească acest excrement duios al Afacerii „Marinogârla”...
Dragă
impostorule,
Hei,
acu-i acu, baragladinosule. E nasol rău de tot, m-ai henervat până la Polul Sud
şi îndărăt, şi nu pot nicidecum să nu ţin seama de indicaţiunea judiciar-populară a mult preaîmbălsămatului
Vladimir Ilici Stalin: „Cu impostorii,
ori tu ori ei...”. Astfel stând trebile, nu prea te văd bine, taman acum când
aproape că uitasem de mătăluţă, pe undeva cred că te şi graţiasem, îţi comutasem pedeapsa de condamnare la moarte civică, prin
spânzurare ecologică, în oprobiu pe viaţă din partea tuturor cuvântătoarelor şi
necuvântătoarelor geosferei... Iar curajul tău de-a mă aborda, ce să mai zic, Găurele,
ai ţinut dinadins să mă convingi că (să mă ierte bietul rumegător pentru
neinspirata asemănare cu acest impostor)
eşti mai mult decât un bou. Fii pe pace,
nu trebuia, ştiam demult...
Măi,
hahaleroidule, eu nu am încercat nicidecum să vă dezbin, borfaşilor, nu aveam
cum derbedoidule, dimpotrivă, eu v-am unit, impostorule, am cimentat şi mai
mult, în văzul lumii, unitatea voastră
de borfaşi şi profitori ordinari ai bietei noastre Armate. Fiindcă aşa fac de
când lumea borfaşii, precum haita, când unul este în pericol ceilalţi se simt şi ei ameninţaţi şi se unesc
şi mai mult... Nu mi-am propus să vă dezbin, repet, nici nu vroiam şi, sincer, de-aş fi vrut,
ştiam că nu o pot face. Am vrut doar să vă arăt întregului univers în carne şi oase, monumente băloase, caractere
jegoase, hoituri făloase, şi, vrei-nu vrei, am reuşit deplin ceea ce
mi-am propus. Am reuşit, asta te doare, asta vă doare. Apoi, adunându-vă, mi-a fost mai uşor să vă decapitez în
piaţa publică. Sunteţi prea
nesimţiţi spre a realiza că, oriunde vă aflaţi, arătătorul lumii nu conteneşte
a vă arăta acuzator, numindu-vă ceea ce în fapt sunteţi: lichele, impostori şi
derbedei.
Nu ai
pic de ruşine, impostorule! Noi, da, şi acum ne crapă obrazul de ruşine
amintindu-ne cum, în bătaia camerelor de dat vederi din întreaga lume, dându-te
cel mai tare din parcare într-ale aviaţiei, ţi-ai introdus huiduma în carlinga
lui F-16 precum intră porcul în sufragerie. Te-ai făcut de ... (aici urma să
zic „ căcat”, dar, din respect faţă de telespectatori, mă abţin), dar tovalul tău, tăbăcit de o incurabilă
nesimţire, te-a determinat să îţi afişezi impostura cu şi mai mare semeţie. Neajutoratule
într-ale minţii, dacă nici măcar nu te-a pişcat jena faţă de noi, măcar faţă de
Vlaicu, Vuia şi Coandă trebuia să ai
ceva tremur în sistemul tău nervos cel foarte periferic, aproape externalizat, dar te iert fiindcă ai o scuză, nu i-ai cunoscut
personal, precum te-ai justificat la o lecţie de tehnologia păioaselor neagricole...
Sau
crezi că am uitat cum te-ai făcut de tot râsul când, după numirea ca şef al
celor mai curajoşi zburători ai Patriei,
inspectând forţele luptătoare, ai lăsat
mască până şi pistele de
decolare? Te-ai făcut foc şi pară când ai văzut avioanele fără elice,
ameninţând cu ani grei de puşcărie pe cei care sabotează capacitatea de apărare
a Ţării şi securitatea naţională. Ai dat
ordin pe loc ca tuturor avioanelor să li
se pună degrabă elice, spre a fi apte de zbor. În zadar ţi s-a explicat că sunt
avioane cu reacţie, tu nu şi nu, tuturor să li se pună neîntârziat elice şi să ţi se raporteze când sunt montate,
urmând să le vizionezi personal.
Constatând bieţii piloţi că nu te
pot convinge pe cale delicată care
este diferenţa fundamentală între pasăre şi porc, au montat pe nişte fuselaje date la casat (vreo
douăzeci, dacă nu mă înşel), elice confecţionate din carton gofrat, au tras avionetele
cu tractorul în capul pistei de antrenament şi, uluiţi de cele trăite, au primit năuciţi odioasa şi incredibila ta binecuvântare: „La ordinul meu, aţi redat patriei
capacitatea aeriană. Să nu se mai joace nimeni cu capacitatea aeriană a ţării
că puşcăria vă mănâncă!” Dar asta nu a fost totul, idiotule. Ca să creşti şi mai mult în faţa
descreieratului din capu’ statului, te-ai lăudat că vei aduce în stare
operaţională douăzecişiopt de „MIG-uri
21,5”, aflate în avansată stare de ebrietate tehnologică. Demenţa şi paranoia ta au lăsat muţi pe bieţii
aviatori, mai cu seamă atunci când le-ai dat şi soluţia: să monteze pe fiecare
dintre avioane câte şase motoare tip „Mobra”,
n-au cum să nu-şi ia zborul, le-ai zis, mai ales că acum au şi elice, puse tot
la ordinul şi din iniţiativa ta. Nu s-au pus cu nebunul şi după trei zile te-au
chemat să vezi cum decolează un avion dotat cu şase motoare „Mobra”, legate în serie ca să sperie. Erai
în culmea fericirii, trepanatule, revoluţionasei zborul avioanelor de luptă, prin dotarea lor tehnică cu motoare de mic litraj! Era, în fapt,
posedadatule, un supersonic a
cărui elice s-a volatizat imediat ce s-a
pus în mişcare. Când ţi-ai raportat
isprava descreieratului de pe Dealul Bezmeticienilor, ai fost supus deîndată unor observaţii de gradul zero,
precum cândva era şi Nero, din partea
specialiştilor de profil.
Sau
când treceai în revistă trupele de eroi ai aerului, nebunosule, dintr-un
Mig-29, văcsuit în violet, romanticule, tractat de un Trabant de colecţie...
sau când ai ordonat să ţi se dea toate categoriile de conducere aeriană posibile, inclusiv pentru zboruri
cosmice şi OZN-uri... sau când, mai peste tot,
te dădeai adevăratul şef al armatei, tu, în fapt, bucurându-i cu nesaţ licuriciul Marelui Garinus, delator ordinar ce eşti... sau
când te
încuiai în birou şi o dădeai pe
amor strategic cu o gonflabilă pe care reprodusesei chipul Mamei
Vomida... sau când, sângerosule, ai dat ordin să se achiziţioneze
din fondurile de protocol treizeci de
caniches, pe care, după o „bomboană” letală,
i-ai despuiat de blăniţe ca să-ţi confecţionezi tu un trenci erotic... sau
când ai dosit o sticlă de ulei la
ieşirea dintr-o băcănie şi ai fost dovedit de camerele de luat vederi, după ce
ai luat câteva mii de pumnişori în cap... sau când, spre a evita o catastrofă, neputând
să te convingă că nu este posibilă aterizarea, un brav comandor ţi-a trimis un
cap în meclă, de ţi-ai revenit după 48 de ore Celsius când ai crezut că eşti
la Starea civilă şi ai cerut în căsătorie
flaconul de perfuzii ...
Ce
mai încolo şi-ncoace, dominat devastator de un incurabil complex de
inferioritate, bruta din tine a
dezlănţuit nemiloase represalii împotriva bravilor cavaleri ai aripilor
naţionale. Cât ţi-ai mai bătut joc de ei, hahaleroidule... La un moment dat, nişte patrioţi, slujbaşi de rând ai rezistenţei şi salvării
naţionale, au vrut, doar aşa ca sperietură,
să-ţi survoleze creierii cu un
IAR-7,66, dar, norocul tău, nu au avut ce survola, nu au avut ce speria. Creieraşii
dumitale, nicăieri. Ce-ai făcut, i-ai ascuns,
nu-i porţi întotdeauna la tine când ieşi în lume sau trebuia
să-ţi caute materia cafenie sub mediana
mătăhălosului tău trup de abatorist?
Dar, paranoicul din huiduma pe care ai onoarea să o reprezinţi într-o
îndestulată masă corporală a uimit
umanitatea prin măsurile excepţionale de securitate pe care le-ai luat pentru propria
ta persoană, adică: umblai permanent înarmat, 24/24, cu cartuş pe ţeavă şi
moaca foarte gravă; din birou ieşeai numai sub protecţia gărzii de corp de
teamă să nu-ţi sară din nară câte-un dop; serveai masa la popotă doar în şlapi
şi-n redingotă, iar spre-a fi mereu în transă ţi-aduceai
potol de-acasă; oricine-ţi
intra-n birou era crunt verificat, răsucit şi dezbrăcat ca să vezi că
nu-i-narmat; de angoase şi de frică,
făceai tandru pipilică în borcan sau într-o sticlă ... Ai mers şi mai
departe paranoidule. Ai dispus să ţi se asigure
o legătură fir cu corpul de gardă, prin care, printr-o apăsare de buton,
plasat sub marginea din stânga a scaunului, să declanşezi alarma de pericol
maxim pentru zilişoarele tale. Ce-a mai
fost, odată... Erai mangă şi ai acţionat involuntar butonul, de te-ai trezit cu
garda peste tine, realizând dispozitivul de apărare, varianta „a”.
Într-atât te-ai speriat, încât ai făcut
infarct nazal.
Dar
stai oleacă, acum vine una nasoală, nasoală rău de tot... Când ai văzut că
descreieratu’ din capul statului îţi dă buze (într-o scrisoare foarte larg-deschisă nu pot
folosi cuvântul muie), ai solicitat
trecerea degrabă în rezervă. Dar nu oricum, ci printr-o „inginerie juridico-medicală”
care ţi-a permis să intri fraudulos în posesia celor douăzeci de solde, hulpavule, asta în timp ce
militarul pe umerii căruia stă de fapt Oştirea
abia de îşi duce traiul de pe o zi pe
alta. Dar, stai aşa, borfaşule, bănuţii, îi mai ai sau nu, îi vei da cât de
curând înapoi, toţi, până la ultimul leuţ şi poate, numai de-al naibii, şi cu
ceva dobândă. Îi mai ai sau nu, pe amăgitul nostru popor nu-l interesează,
punem legişoara pe tine, escrocule... Nu
ne interesează, îţi vinzi ficatu’ şi plămânii, sau rinichii şi stăpânii (p-ăştia
ai început, deja...), sau o buză şi corneea, de ce nu chiar şi femeia sau
colecţia de Scânteia... Ţi-am dat câteva idei, te-am ajutat, trebuie să
recuperăm banii spoliatului nostru contribuabil. Cu Garinus, alt borfaş, vom proceda asemănător, să dea bănuţii
înapoi, poporului. După ce a îngenunchiat Armata, a trecut în rezervă,
escrocul, pe caz medical. Se vedea limpede că era bolnav, era însă un caz
aparte, trebuia dat afară mai demult şi internat la ospiciu, ca şi tine, I.G.
Zdranciule.
Aşa
la încheiere, am o veste[1]
Găurele, trebuie să te anunţ că ai Factorul „Y” ! Zău, crede-mă, e nasol,
nasol rău de tot! Încă ceva, ştiu,
parafrazez, dar n-am încotro: Găurele faci parte din tagma „acestor” bolnavi care au îngenunchiat Armata!
Cu statornică şi neiertătoare consideraţie
antiimpostorială,
Antiimpostores ad Vitam
