SCMD FILIALA
SECTOR 6
LUNI 28 MAI 2012
Intrunită statutar ,in data de 28 mai 2012, Adunarea generala a SCMD Filiala
sector 6 analizand situatia actuala a
SCMD, A HOTARAT sa supuna dezbaterii
membrilor de sindicat din toata tara urmatorul APEL:
APELUL
MEMBRILOR SCMD - FILIALA SECTOR 6 CATRE TOTI MEMBRII SCMD
Solidari
şi consecvenţi respectării principiilor fundamentale ale organizării şi
funcționării SCMD, stipulate în statutul organizaţiei, ale respectului față de
lege, unităţii de acțiune, loialităţii și disciplinei sindicale, democrației,
solidarităţii oștăşeşti, onoarei și demnităţii militare, dar şi libertăţii de
exprimare şi respectului opiniilor, membrii
Filialei Sector 6 Bucureşti a SCMD cheamă membrii de sindicat din toată ţara la
unitate şi continuitate în ceea ce priveşte lupta noastră pentru apărarea
drepturilor, libertăților, intereselor legale și legitime ale tuturor
categoriilor de militari.
Totuşi,
considerăm că a venit momentul unei analize obiective şi responsabile pentru
identificarea tuturor elementelor care au contribuit atât la succesul cât şi la
eşecul unora dintre acţiunile sindicale. Cu siguranţă, eşecul unor acţiuni
sindicale declanşate la nivel naţional se poate explica şi prin lipsa de
unitate a mişcării sindicale la nivelul SCMD, precum şi prin promovarea unei
solidarităţi de tip declarativ, în detrimentul unei solidarităţi reale.
Dorinţa
unora de a puncta la capitolul imagine, de a arăta că reprezintă principalul sau
poate unicul vector al mişcării sindicale nu face altceva decât să slăbească
unitatea mişcării sindicale, să slăbească încrederea în sindicat a membrilor
noştri, să conducă la neimplicarea in acţiunile organizate a tot mai mulţi
dintre aceştia.
Nimeni
nu deţine monopolul pe adevăr şi de aceea avem obligaţia de a armoniza
diferendele de opinie la masa de dialog si nu făcând un spectacol ieftin şi de
prost gust pentru presa partizană guvernului.
Nu
recunoaştem în aceste dispute personale vreo strategie ce vizează interesul
general. Fără îndoială este nevoie de diversitate de opinii şi in mişcarea
sindicală, pentru dezvoltarea democraţiei, iar mesajul care trebuie transmis
membrilor de sindicat trebuie să fie unul de acceptare a dialogului.
Dacă nu cerem prea mult, vă cerem să ne
înțelegeți, așa cum spune statutul SCMD, astfel încât împreună să construim
promovând interesele membrului de sindicat, apărând drepturile acestuia, când
acestea îi sunt încălcate, si să dezvoltăm o relaţie de parteneriat între noi. Acesta
ar trebui să fie scopul unui sindicat si nu imaginea unuia sau altuia dintre
lideri.
Este
timpul să acţionăm responsabil, unitar şi solidar. De aceea vă cerem în mod
imperativ ca, înainte de a mai ieși pe diverse pagini de Internet cu acuzaţii
de diverse feluri să căutaţi rezolvarea divergențelor prin dialog în interiorul
organizaţiei şi nu în public, să concepeți un plan comun de acţiune care să fie
aprobat de membrii de sindicat, să lăsați deoparte orgoliile şi interesele
personale, să stabiliţi exact ce şi cum veți comunica. Luaţi acest apel ca pe o
necesitate acută de a avea o baricada comună în lupta pentru drepturile
noastre, deoarece numai împreună putem fi mai puternici!
În
contextul actual, marcat de evoluţiile din ultimul timp atât la nivelul
sindicatului (interesul din ce în ce mai redus al membrilor faţă de apartenenţa
la această organizaţie) cât şi cele la nivelul politicului (venirea la putere a
fostei opoziţii, care a promis rezolvarea problemelor legate de pensiile
militare) apare imperios necesară o redefinire/transformare a SCMD.
O
astfel de transformare presupune ca SCMD să devină principala structură
sindicală care să fie gata să preia, pe cât posibil, atât rolul diferitelor
asociaţii ale cadrelor militare în rezervă şi retragere, cât şi acela de
apărător al intereselor cadrelor active. În acest sens SCMD va trebui să rămână
acea organizaţie care să nu funcţioneze sub patronajul nimănui, element care să
îi confere independenţa de ordin politic şi forţa necesară dialogului cu
forţele politice în susţinerea obiectivelor sale şi apărarea drepturilor
membrilor săi.
Această
transformare va trebui să aibă la bază o viziune/strategie pe termen mediu şi
lung a organizaţiei. O astfel de strategie sindicală ar trebui să fie un
document de poziţie care, pornind de la identificarea elementelor esenţiale ale
identităţii membrilor de sindicat, să stabilească: interesele şi obiectivele
principale ale acestora pe termen lung; acţiunile prioritare de natură a
conduce către obiectivele respective, precum şi principiile care fundamentează
acele acţiuni; ameninţările şi riscurile (prezente sau viitoare) de natură a
afecta şansele de atingere a obiectivelor şi principalele metode de neutralizare
a acestora, corelate cu resursele la dispoziţie sau posibil de mobilizat.
O
strategie sindicală a SCMD trebuie să fie expresia unei viziuni inspiratoare şi
integratoare, aptă, în consecinţă, să adune energiile membrilor de sindicat
(indiferent de apartenenţa acestora la un partid sau altul), făcându-i clară
destinaţia spre care se îndreaptă şi să faciliteze un consens transpartizan
asupra definiţiei unui destin comun şi a principalelor metode spre a-l construi
şi apăra.
Această
strategie sindicală ar trebui să asigure în primul rând acţiunea integrată şi
concertată a tuturor structurilor de conducere şi a membrilor de sindicat
conform obiectivelor stabilite. Caracterul integrator este cu atât mai
important cu cât documentul va avea aprobarea Consiliului Naţional al
Reprezentanţilor.
În al
doilea rând, strategia ar trebui să supună evaluarii publice intenţiile
sindicatului şi viziunea acestuia, lucru absolut obligatoriu într-o democratie
şi pentru o organizaţie care doreşte să aibă o relaţie de parteneriat cu toţi
partenerii de dialog social (Preşedinţie, Parlament, Guvern, partide politice,
alte sindicate, ONG-uri, etc.). Ca orice strategie de acest gen, ea trebuie să
fie legitimă şi prin obţinerea unui sprijin public adecvat, opinia publică,
societatea civilă, toţi partenerii de dialog trebuind să cunoască intenţiile
SCMD.
Nu în
ultimul rând, strategia SCMD ar trebui să reprezinte o minimă formă de
transparenţă atât pentru posibilii noştri aliaţi (sindicate, ONG-uri,
asociaţii, etc) cât şi pentru puterea executivă din România. Transparenţa unui
astfel de document contribuie la cresterea încrederii, subliniind
comportamentul cooperant al sindicatului în cauza în materie de drepturi şi
libertăţi ale membrilor de sindicat.
În
acest sens adresăm apelul nostru către toate filialele în susţinerea
organizării cât mai curând posibil a unei reuniuni extraordinare a Consiliului
Naţional al Reprezentanţilor, care pe lângă strategia SCMD să ia în discuţie şi
alte probleme precum:
- Solutionarea disfuncţionalităţilor
apărute la nivelul conducerii centrale a SCMD:
o Alegerea unui nou secretar general, funcţie cu o
importanţă deosebită în ecuaţia conducerii centrale;
o Alegerea membrilor CD în mod statutar,
o Strategia SCMD privind alegerile generale din
noiembrie 2012;
o Soluţionarea neconcordanţelor dintre prevederile
ROF şi cele ale statutului cu privire la înfiinţarea şi desfiinţarea
filialelor: "Comitetul Director … infiinteaza, organizeaza si dizolva
filialele Sindicatului.” (ROF, Art. 17, lit. j).
- Modul de îndeplinire a hotărârilor
anterioare ale CNR:
o Organizarea departamentelor la nivelul
conducerii centrale pe baza propunerilor venite de la filiale şi validate prin
alegeri;
- Probleme economico-financiare:
o Elaborarea unor dispoziţii privind modul de
calcul şi acordarea avansurilor spre decontare către filiale;
o Elaborarea şi aprobarea de către CNR a unor
norme privind modalitatea de decontare a cheltuielilor de organizare şi
funcţionare atât la nivel central cât şi la nivel filială;
o Raportul comisiei de cenzori pe 2011 şi
modalitatea de redistribuire a sumelor obţinute din dobânzile depozitului
“overneight” precum şi a dobânzilor de la celelalte 5 depozite către filiale;
o Informarea filialelor despre bugetul de venituri
şi cheltuieli pe 2012, bilanţul contabil pe 2011 şi despre modul de rezolvare a
neregulilor de ordin financiar constatate la auditul din 2011, respectiv modul
de recuperare a daunelor financiare constatate;
Consiliul Naţional al
Reprezentanţilor este singurul for de conducere care poate stabili concret
direcţia în care trebuie să meargă SCMD si care poate hotărâ elementele
definitorii ale viitorului SCMD.
Se impune să demonstrăm
SOLIDARITATE ŞI UNITATE deplină în acţiunile noastre prin participarea la toate
acţiunile SCMD si la cele la care ne angajăm cu partenerii de acţiune, să fim
verticali, demni, fermi şi să nu cedăm ispitelor.
Se impune să nu uităm
cine am fost si ce am facut pentru această ţară .