marți, 1 mai 2012

Cadre militare disponibilizate şi pensionari au protestat la Bucureşti



Aproximativ 1.000 de cadre militare disponibilizate şi pensionari au protestat marţi în Capitală, în faţa sediului Guvernului.
Protestul a avut loc în Piaţa Victoriei, între orele 11.30 şi 13.30, manifestanţii având o discuţie şi cu premierul desemnat Victor Ponta.
Deşi iniţial, în urma schimbării Executivului, reprezentanţii sindicatului au analizat posibilitatea anulării mitingului, aceştia au decis totuşi ca acesta să aibă loc.
Protestatarii, care au avut pancarte cu lozinci împotriva preşedintelui şi a fostului guvern, doresc: alegeri anticipate pentru schimbarea configuraţiei Parlamentului, suspendarea şi demiterea preşedintelui, anchetarea şi pedepsirea împotriva abuzurilor asupra categoriilor socioprofesionale şi de vârstă din România.