miercuri, 18 aprilie 2012

Clarificări privind modalitatea de calcul a contribuţiilor sociale pentru pensionari

CNPP: Clarificări privind modalitatea de calcul a contribuţiilor sociale pentru pensionari

Curtea Constituțională s-a pronunțat în data de 13 martie 2012 cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.259 alin.(2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, referitoare la contribuțiile sociale datorate de pensionari, constatând că respectivele prevederi “sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.”

Până în prezent, deciziile Curții Constituționale nu au fost publicate în Monitorul Oficial, acestea urmând să producă efecte doar ulterior publicării și vor fi aplicate „de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii, şi casele sectoriale de pensii.” Astfel, pensionarii continuă să fie taxați la valoare întreagă a pensiei și nu potrivit deciziei Curții Constituționale.

Casa Națională de Pensii Publice a primit în ultima perioadă o avalanşa de cereri prin care pensionarii solicită încetarea reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi restituirea sumelor reţinute, cu acest titlu, din ianuarie 2011 până la zi, inclusiv actualizarea cu indicele preţurilor de consum, potrivit unui comunicat al instituției.

În aceste condiții, CNPP precizează că noua modalitate de calcul a acestor contribuţii se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii din categoria avută în vedere, după publicarea, în Monitorul Oficial, a deciziilor Curţii Constituţionale, și nu este nevoie de depunerea unor cereri.

(Sursa: CNPAS)

SCPA Costel Gîlcă și Răzvan Vasiliu, 18 aprilie 2012 08:0 5