Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 569 din 2 februarie 2011 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anularea unui ordin emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ prin care a fost suspendată plata unor sporuri salariale) că, prin emiterea unui act administrativ, cu nesocotirea principiului neretroactivităţii, se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele C.E.D.O. şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., atât timp cât certitudinea reclamanţilor, cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie.
În acest sens, împrejurarea căplata drepturilor salariale aferente lunii iunie urma să se facă la data de 13 iulie, dată ulterioară emiterii actului contestat, nu poate conduce la înlăturarea caracterului retroactiv al actului administrativ, autoritatea emitentă manifestând un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (l) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Autor: Corina CIOROABĂ
--------------------------------------------------------------------------------
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 569/2011
|
Dosar nr. 8801/2/2009
|
Şedinţa publică de Ia 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 2353 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect şi a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A.E.A., A.D., B.D.G., B.A., B.I., C.F., D.A., F.S.A., G.C., M.Ş., N.C., N.C.V., N.S., N.A.M., O.N.R., P.I., P.R., P.C.D., P.D., R.M., S.C.Ş. în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. şi PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE.
A fost anulat Ordinul nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost obligat pârâtul M.F.P., la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul MinisteruluiPublic la titlul „Cheltuieli de personal” pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50 % în semestrul al II-lea al anului 2009, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Instanţa a obligat PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE la repartizarea în favoarea reclamanţilor a sumelor reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 % începând cu luna iunie 2009 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, respingând în rest acţiunea.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a M.F.P., formulată de pârâtul M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 17 septembrie 2009, reclamanţii A.E.A., A.D., B.D.G., B.A., B.I., C.F., D.A., F.S.A., G.C., M.Ş., N.C., N.C.V., N.S., N.A.M., O.N.R., P.I., P.R., P.C.D., P.D., R.M., S.C.Ş. în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. şi PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, au solicitat anularea Ordinului nr. 1472/2009, obligarea pârâtului PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, să solicite suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal”, deschiderea de credite bugetare pentru plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 % în semestrul al doilea al anului 2009, obligarea M.F.P. să suplimenteze bugetul în semestrul al doilea al anului 2009, potrivit celor menţionate şi obligarea Ministerului Public să repartizeze reclamanţilor, aceste sume.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt îndreptăţiţi la plata acestui spor şi în mod abuziv s-a suspendat plata începând cu data de 01 iunie 2009.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia lipsei de interes având în vedere că Ordinul 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost deja anulat prin sentinţa nr. 3098/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În raport de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pârâta a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii reclamanţilor.
Cu privire la fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că Ordinul atacat este legal şi a fost emis ca urmare a adresei nr. 293378 din 18 iunie 2009 a M.F.P. şi a dispoziţiilorO.U.G. nr. 71/2009.
Pârâtul M.P. a solicitat chemarea în garanţie a M.F.P., potrivit dispoziţiilor art. 60 – art. 63 C. proc. civ., deoarece în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferenţelor băneşti solicitate.
Sub aspectul excepţiei lipsei de interes formulate, Curtea constată că reclamanţii nu au fost părţi în dosarul în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 3098/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel că această împrejurare nu conduce la concluzia lipsei interesului în promovarea acţiunii.
Cât priveşte excepţia lipsei de obiect, instanţa a reţinut că, prin Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, se reglementează drepturile salariale ale reclamanţilor începând cu data de 12 noiembrie 2009, iar obiectul cererii de reparare a pagubei este plata sporului de 50 %, pentru semestrul al doilea al anului 2009, astfel că prevederile avute în vedere nu se suprapun pentru această perioadă.
Analizând probele administrate în cauză, sub aspectul fondului, Curtea constată că acţiunea este întemeiată în parte.
Curtea a reţinut că prin Ordinul nr. 1472/2009, emis de pârât, s-a dispus, începând cu data de 01 iunie 2009 suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/2009, prin care s-a dispus acordarea sporului de 50 % pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, ordin emis în temeiul adresei emise de pârâtul M.F.P.
Analizând legalitatea ordinului, Curtea reţine că acesta intră în contradicţie cu prevederile ari 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, deoarece permite diminuarea drepturilor salariale ale magistraţilor. În plus, trebuie observat că în actul supus discuţiei nu se menţionează data până la care este suspendat sporul de 50 %, ceea ce echivalează practic cu anularea acestui spor.
Se mai reţine că, în considerentele ordinului contestat se face referire la O.U.G. nr. 71/2009, însă dispoziţiile acestei ordonanţe nu pot fi interpretate în sensul că s-ar referi la suspendarea plăţii unor drepturi viitoare, ci prin această ordonanţă s-a reglementat procedura de plată a unor drepturi restante, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Dacă pentru plata acestor drepturi restante se poate concepe o procedură de eşalonare în considerarea efectelor plăţii sumelor acumulate în timp asupra bugetului de stat, nimic nu îndreptăţeşte Guvernul să acumuleze noi restanţe prin amânarea plăţii drepturilor curente, instanţa reţinând că O.U.G. nr. 71/2009 nu conţine nicio o prevedere cu privire la modul de efectuare a plăţilor curente, ci doar cu privire la datoriile restante. Prin urmare, O.U.G. nr. 71/2009 nu este aplicabil în cauză, deoarece reclamanţii solicită drepturi curente, iar nu drepturi restante.
Totodată, ordinul contestat încalcă, în mod evident, principiul neretroactivităţii, în condiţiile în care, pe de o parte, a fost emis 2 iulie 2009, iar pe de altă parte, prin el s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 526/2009 începând cu data de 1 iunie 2009.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în urma soluţionării unui recurs în interesul legii, a statuat că dreptul solicitat de reclamanţi este prevăzut de lege şi, în aceste condiţii, instanţa a reţinut că este nejustificat refuzul M.F.P. de a da curs cererii pârâtului M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de majorare a fondurilor destinate achitării sporului în discuţie.
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie, Curtea reţine că în cauză nu s-a demonstrat existenţa vreunei obligaţii legale sau convenţionale de garantare în sarcina chematului în garanţie şi nici faptul că, în ipoteza în care va cădea în pretenţii, pârâtul M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea să se îndrepte împotriva chematului în garanţie cu o cerere de despăgubire.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi M.F.P., criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond solicitând instanţei de control judiciar să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii şi interpretării probelor administrate.
A fost reiterată excepţia lipsei de interes a intimaţilor - reclamanţi în promovarea acţiunii introductive, având în vedere faptul că prin sentinţa nr. 196 din 19 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, irevocabilă prin decizia nr. 1412 din 11 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus deja în mod irevocabil anularea Ordinului nr. 1472/2009, obiect al acţiunii de faţă. S-a arătat că ordinul atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter normativ şi nu individual, apreciindu-se că anularea acestuia, odată pronunţată, lipseşte actul de efecte juridice în totalitatea sa.
De asemenea, a fost reiterată excepţia lipsei de obiect a acţiunii arătând că sub aspectul producerii de efecte pentru viitor, anularea actului dedus judecăţii este lipsită de obiect.
S-a arătat că, în aplicarea prevederilor art. 4 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009, Procurorul General a emis Ordinul nr. 2777/2009 şi Decizia nr. 2778 din 17 noiembrie 2009, prin care s-a stabilit că, în perioada 12 noiembrie - 31 decembrie 2009, procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. şi Parchetele de pe lângă Curţile de Apel, tribunale şi judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat procurorilor şi judecătorilor, personalul auxiliar de specialitate şi tehnicienii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie beneficiază de spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25 % şi un spor de confidenţialitate de 5 %.
Astfel, se arată că atât ordinul nr. 526/2009 cât şi ordinul nr. 1421/2009 au fost abrogate ca urmare a emiterii Ordinului nr. 2777/2009.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraţilor, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestui act normativ, apreciind că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Sub aspectul motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul - pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că actele contestate au caracter retroactiv, întrucât efectele actelor trebuie să fie raportate la data scadenţei drepturilor băneşti, 13 iulie 2009, astfel că în mod eronat instanţa a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât actele contestate nu dispun cu privire la existenţa sau inexistenţa dreptului reclamanţilor, ci doar suspendă temporar plata sporului în litigiu, astfel că nu a fost pus în discuţie dreptul în sine al reclamanţilor.
Mai susţine recurentul că nu se poate reţine o vătămare a dreptului reclamanţilor, întrucât plata sporului urmează a se face în condiţiile O.U.G. nr. 71/2009 şi că în lipsa fondurilor alocate de M.F.P., instituţia se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.
Mai susţin recurenţii că cele două acte nu a fost emise cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (l) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât M.P. - Parchetul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu i se poate imputa lipsa fondurilor necesare atâta timp cât M.F.P. nu a suplimentat şi a refuzat alocarea sumelor necesare plăţii sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică acordat prin hotărâri judecătoreşti.
Recurentul a arătat că M.P. nu a refuzat executarea titlurilor judecătoreşti, ci numai a încadrat executarea acestora în prevederile legii.
S-a arătat că, la data de 2 martie 2010, prin decizia nr. 188 Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. l, art. 2 şi art. 3 din O.U.G. nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, respingând criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009.
De asemenea, recurentul a criticat faptul că în mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a M.F.P. în situaţia în care acţiunea reclamanţilor a fost admisă.
Recurentul M.F.P. a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond pe aspectul greşitei obligări a acestui minister la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul M.P. pentru plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
S-a arătat că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, a fost invocată excepţia de inadmisibilitate a acţiunii introductive pentru lipsa procedurii administrative prealabile, arătând că reclamanţii nu au arătat dacă a fost sau nu îndeplinită procedura prealabilă şi nici nu au fost făcute dovezi în acest sens.
De asemenea, a fost criticată hotărârea instanţei de fond pentru considerentul că au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât ministerul a fost obligat să efectueze un demers asupra căruia instanţa nu a fost investită, arătându-se că M.F.P. în mod greşit a fost obligat la suplimentarea fondurilor prin deschiderea de credite către reclamanţi.
Având în vedere principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat, recurentul a solicitat admiterea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii introductive.
Recurentul a invocat şi lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, arătând că între reclamanţii persoane fizice, angajaţi ai instituţiei publice-ordonator principal de credite şi M.F.P. nu există nici un fel de raporturi juridice, deci nici drepturi ori obligaţii reciproce.
A mai fost invocată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., având în vedere cererea principală de anulare a unui act administrativ emis de o altă autoritate.
Recurentul a precizat că raportul juridic de drept public care se formează conform Legii nr. 500/2002 este între M.F.P., pe de o parte şi ordonatorul principal de credite - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. S-a arătat faptul că reclamanţii nu se pot adresa direct M.F.P. nici pe cale administrativă şi nici nu pot solicita obligarea acestuia pe cale judecătorească la alocarea de fonduri/deschiderea de credite bugetare, întrucât această prerogativă este stabilită de lege în sarcina exclusivă a ordonatorilor principali de credite, în cazul de faţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul susţine că în mod greşit instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009, întrucât, raportat la prevederile art. 1 alin. (l) şi (2) şi art. 2 din ordonanţa de urgenţă, instanţa de fond a adăugat la lege, deoarece este de netăgăduit faptul că potrivit acestui act normativ nu mai poate fi exercitată niciun fel de măsură dispusă prin titluri executorii, cum sunt în cauză hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului.
S-a precizat că ordonanţa în discuţie reglementează modalitatea de plată a unor sume prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, hotărâri care au devenit executorii până la data de 31 decembrie 2009 şi în nici un caz nu face referire la modalitatea de executare silită a acestora.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat de M.P. ca nefondat şi va admite recursul declarat de M.F.P. împotriva aceleiaşi sentinţe, în sensul că va respinge acţiunea reclamanţilor faţă de acest pârât, ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Analizând cu prioritate excepţiile invocate privind lipsa de obiect a acţiunii şi a lipsei de interes, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii introductive pentru lipsa procedurii administrative prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., invocate de recurenţi, în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţiile invocate ca neîntemeiate.
Înalta Curte reţine că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui.
De asemenea, se reţine că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci şi existenţa unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancţiunea anulării (decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe anul 2007).
Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs reţine că în pofida anulării actului atacat prin hotărâri judecătoreşti, reclamanţii justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor şi intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată, cel puţin pentru perioada cuprinsă între data emiterii şi data anulării ordinului şi deciziei ce formează obiectul litigiului.
Văzând dezlegarea dată acestor excepţii, rezultă că acţiunea reclamanţilor are obiect şi justifică un interes, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor ca neîntemeiată.
De asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, văzând faptul că cererea introductivă are ca obiect subsidiar obligarea acestei autorităţi la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul M.P. la titlul „cheltuieli de personal” pentru plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 % începând cu luna iunie 2009 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. Pentru acest motiv, recursul declarat de M.F.P. a fost admis de Înalta Curte şi acţiunea reclamanţilor, vizând acest capăt de cerere, a fost respinsă, ca neîntemeiată, întrucât instanţele judecătoreşti nu pot dispune cu privire la modul de întocmire a bugetului de stat ori de repartizare bugetară a fondurilor privind cheltuieli de personal.
Înalta Curte reţine, ca neîntemeiată, şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, întrucât în cauză a fost făcută dovada îndeplinirii acestui demers, la dosar fond, astfel încât critica recurentului M.F.P. nu poate fi primită de instanţa de control judiciar.
Sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond nu a pronunţat hotărârea atacată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, astfel că este neîntemeiată susţinerea din recurs formulată de recurenţi în sensul că instanţa a adăugat la prevederile O.U.G. nr. 71/2009.
Înalta Curte reţine că aprecierile instanţei de fond sunt temeinice şi legale, întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că, în speţă, hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor, în sensul prevederilor ordonanţei de urgenţă, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului respectiv.
Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că sunt neîntemeiate criticile formulate în sensul că, în mod greşit, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009, şi că instanţa de fond a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii şi a adăugat la dispoziţiile art. l alin. (l) şi (2) şi art. 2 din respectiva ordonanţă de urgenţă.
Pentru argumentele expuse cu ocazia respingerii motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile formulate în sensul că în prezenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi puse în executare hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Instanţa de control judiciar apreciază că dreptul reclamanţilor la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri judecătoreşti, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii. Astfel fiind, rezultă că intră sub incidenţa ordonanţei de urgenţă numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a prevăzut expres plata în concret a unei sume de bani expres determinată.
Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că întemeiat a apreciat instanţa de fond că actele contestate au caracter retroactiv şi contravin dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar reclamanţii au fost vătămaţi în dreptul lor la plata salariului.
Este necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie şi dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor, aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În acelaşi sens, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actului administrativ cu caracter normativ, ce formează obiectul cauzei, ordinul contestat trebuia să fie elaborat şi emis cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea căpiata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al actului administrativ.
Înalta Curte apreciază că prin emiterea actului administrativ atacat, cu nesocotirea principiului neretroactivităţii, se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele C.E.D.O. şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanţilor, cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ atacat, cu încălcarea principiului retroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea emitentă, a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (l) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
Susţinerea recurenţilor în sensul că anularea actului este lipsită de obiect în privinţa producerii efectelor juridice pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) şi (4) din anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009, este lipsită de relevanţă, întrucât legalitatea actului administrativ contestat se verifică la momentul emiterii actului şi nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.
Astfel fiind, în mod corect a reţinut instanţa de fond că actul administrativ a fost emis şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atâta timp cât motivele invocate de autoritatea emitentă nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de această lege.
Sub aspectul calităţii procesuale pasive a M.F.P., chemat în garanţie, Înalta Curte reţine că existenţa acestei calităţi presupune identitate între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Or, în prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de pârât, iar reclamanţii nu au raporturi de serviciu cu M.F.P.
În jurisprudenţă s-a reţinut în mod constant că „instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros” şi că obligaţia de garanţie este condiţionată de existenţa unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.
Potrivit art. 16 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind Finanţele Publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are atribuţia de a adopta legi.
Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că M.F.P. are atribuţii în elaborarea proiectului legii bugetului şi a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuţiile ce revin ministerului în privinţa elaborării bugetului de stat sunt detaliate şi în actele normative de organizare şi funcţionare a ministerului (H.G. nr. 34/2009).
În consecinţă, M.F.P. are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispoziţiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată”.
În consecinţă, cererea de chemare în garanţie a M.F.P. se vădeşte a fi neîntemeiată în raport cu obiectul acţiunii şi atribuţiile ce revin ministerului chemat în garanţie, nefiind îndeplinite condiţiile art. 60 C. proc. civ.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de M.P., ca nefondat, şi va admite recursul declarat de M.F.P. împotriva aceleiaşi sentinţe, în sensul că va respinge acţiunea reclamanţilor faţă de acest pârât, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 2353 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Admite recursul formulat de M.F.P. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor faţă de acest pârât.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
Sursa: http://www.juridice.ro/189483/iccj-act-administrativ-cu-aplicare-retroactiva-incalcarea-principiului-securitatii-raporturilor-juridice.html
Sursa: http://www.juridice.ro/189483/iccj-act-administrativ-cu-aplicare-retroactiva-incalcarea-principiului-securitatii-raporturilor-juridice.html
