ntr-o adresă către ministrul Apărării Naţionale, Biroul Permanent Central al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ANCMRR), solicită – pe bună dreptate – intervenţia ministrului pentru modificarea OUG1/2011, în sensul menţinerii în plată a pensiilor foştilor militari, diminuate după procesul de recalculare iniţiat de PDL, UNPR şi UDMR. Demersul - mai mult decât firesc – vine ca o palidă completare la zbaterile altor asociaţii ale foştilor militari care au solicitat acest lucru şi a foştilor militari care prin efort propriu au participat la nenumărate întrevederi cu diverşi parlamentari pentru adoptarea unui cadru legislativ care să permită menţinerea în plată a pensiilor diminuate prin noua legislaţie.
Ce surprinde însă este tonul obedient, slugarnic, prin care o asociaţie reprezenetativă pentru Armata Română se pune la dispoziţia unui partid politic pe care-l consideră “partidul de suflet al nostru”.
În adresa sa BP al ANCMRR afirmă: “Domnule ministru, vă rugăm să sprijiniţi politic în cadrul Coaliţiei de guvernare corectarea prezentei Ordonante (OUG1/2011 n.r.), considerând că această măsură va determina incetarea defmitivă, a activităţii “Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate”, activitate desfăşurată contrar specificităţi onoarei şi demnităţi militare, Noi ofiţerii, subofiţerii şi maiştri militari în rezervă şi retragere nu avem nimic comun cu formele asociative denumite “sindicate” şi, în mod deosebit, cu aşa zisă luptă sindicală a cadrelor militare”.
Mai mult, ANCMRR îşi afirmă făţiş disponibilitatea de a susţine UNPR (partid format din traseişti politici), afirmând următoarele: “Domnule ministru, propunerea mai sus menţionată o vom concretiza într-un APEL pe care îl vom adresa şi altor cadre din conducerea UNPR-ului (preşedinte şi secretar general), pentru că dorim ca acest partid să devină partidul de suflet al nostru, partid care ne-a păstrat rangul şi onoarea noastră ca militari ai rezervei armatei române, partid care are în compunerea sa generali şi ofiţeri în rezervă cu un înalt simţ al onoarei şi al datoriei faţă de patrie, partid pe care dorim să ne sprijinim la greu, partid pe care dorim să-l sprijinim în situaţii deosebite.”
Păcat că în articolul 1 al Statutului ANCMRR se menţionează:“Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (A.N.C.M.R.R.) „Alexandru Ioan Cuza“ este persoană juridică română de drept privat, de utilitate publică*, fără scop patrimonial, independentă, democratică,APOLITICĂ, nonprofit şi deschisă, care cuprinde cadrele militare aflate în rezervă sau în retragere provenite din Ministerul Apărării Naţionale.”
În loc de concluzii
Tipul acesta de atitudine s-a regăsit, de-a lungul timpului, doar pe vremea regimului dictatorial comunist. Poate vârsta şi prea lunga activitate în armată a unor lideri din cadrul ANCMRR pe timpul defunctului regim comunist îi face pe aceştia să-şi caute în permanenţă patroni politici cărora să le slujească interesele.
Cu tot respectul, adresa prezentată în anexă numai demnitate şi onoare nu arată.
Deja partidul cărora ANCMRR îi face sluj le-a dat răspuns: a sprijinit trecerea în Parlament, în cursul zilei de marţi 8 noiembrie, 2011, a legislaţiei privind îngheţarea pensiilor şi salariilor la nivelul anului 2011.
O întrebare: Oare cum va arăta ANCMRR în ochii membrilor săi şi a militarilor, foşti şi activi, când partidul pe care-l slujeşte îi va întoarce spatele?
ANCMRR ar trebui să ştie că UNPR depinde de ei şi nu invers! UNPR e o grupare vremelnică, constituită din “foşti” grupaţi în jurul unor altfel de interese decât clamează ei. Activitatea lor din parlament o demonstrează.
ANCMRR ar trebui să mai ştie că “fraţii” lor sunt cei de la Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, şi de la toate celelalte asociaţii ale foştilor militari, şi nu politicieni vopsiţi, traseişti politici. Faptul că ANCMRR şi SCMD s-au unit în acţiune în ianuarie 2010 a făcut ca legea care recalcula pensiile militare într-un mod abuziv să fie blocată iar pensiile să rămână la nivelul lui 2010.
Nu ar strica ca decenţa şi bunul simţ să însoţească discursul public al membrilor asociaţiilor militare pentru că ar trebui să conştientizeze că starea în care se află Armata, cu rezerviştii şi pensionarii ei, li se datorează şi lor. Prea multe laude au plecat dinspre Armată spre liderii politici de-a lungul timpului şi prea multe lipsuri au fost acoperite de aceeaşi “lăudaci-aplaudaci” de profesie.
Cine vrea binele Armatei e dator să arate atât ceea ce e bine, cât şi ceea e rău pentru ca aceste lucruri să înceteze.
