Articol de Raul Dăncuţă publicat in InfoMondo Militar
23 octombrie 2010
Zilele acestea asistăm, cu uimire, la scindarea definitivă a acţiunii de protest a asociaţiilor militare ale rezerviştilor, singurele care puteau sancţiona puterea politică faţă de agresiunea fără precedent asupra statutului cadrului militar – fie el activ sau rezervist. În fapt, asupra desfiinţării statutului acestuia.
Cele două organizaţii, port drapel ale asociaţiilor rezerviştilor militari din Armată, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere “Alexandru Ioan Cuza” (ANCMRR) şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (SCMDRR) au ridicat fiecare vocea, în parte, faţă de schimbarea cadrului legislativ de către actuala putere, lucru care a dus la pierderea unor drepturi ale militarilor activi şi rezervişti. Acestora li s-a alăturat şi Federaţia Militarilor din România, cel puţin, până la momentul schimbării conducerii acesteia.
Asistăm în fapt la conflictul dintre două mentalităţi: cea a “pasivismului”, şi sprijinului politic acordat de către ANCMRRR faţă de orice tip de putere politică, şi cea a “activismului” promovat de SCMD care foloseşte mijloace specifice luptei sindicale pentru atingerea scopului.
Asaltul actualei puteri asupra statutului cadrului militar a determinat şi cele două tipuri de reacţii: cea pasivă, duplicitară, a ANCMRR şi cea radicală, convulsivă chiar a SCMD. FMR a fost pur şi simplu anihilată din interior.
În faţa diminuării veniturilor militarilor activi, a interzicerii cumulului pensiei cu salariul pentru rezerviştii angajaţi la stat, a iminentei reduceri a pensiilor, dar mai ales a distrugerii statutului cadrului militar prin includerea acestora în legi de salarizare sau pensionare unitare, ANCMRR a iniţiat acţiuni în justiţie pentru oprirea aplicării prevederilor privind recalcularea pensiilor militare (ciudată inconsecvenţă, sprijinim dar dăm în judecată!!!), şi-a oferit ajutorul pentru întocmirea adeverinţelor pentru recalcularea pensiei şi a întocmit liste pentru avansări de militari în retragere. Nu au lipsit nici ameninţările voalate la adresa puterii politice.
Printr-o scrisoare adresată Preşedintelui României, ANCMRR precizează:
“Vă raportăm, Domnule Preşedinte, că noi, cadrele militare în rezervă şi în retragere, avem “verticalitate, demnitate şi onoare militare , crezul nostru fiind sintagma – PATRIE – ONOARE – DEMNITATE , moştenită de la înaintaşi şi pe care dorim să o valorificăm perpetuu. Dar dacă drepturile noastre dobândite prin lege şi consfinţite prin Constituţia României, vor fi în continuare ignorate sau afectate ne vom adresa instanţelor de judecată româneşti şi europene pentru a le menţine”.
Pe de cealaltă parte, SCMD s-a manifestat vocal prin participarea la emisiuni TV în care şi-a exprimant tranşant intenţia de a combate prin activism acţiunea de distrugere a statutului cadrelor militare, a organizat acţiuni de protest de tip sindical participând alături de alţi sindicalişti la demonstraţii împotriva deciziilor puterii, a iniţiat acţiuni în justiţie. Mai mult, încearcă ca de Ziua Armatei să demonstreze în stradă şi atragă atenţia în mod public asupra nedreptăţilor făcute militarilor. Astfel SCMD a anunţat că va organiza mitingri de protest la Cotroceni şi în faţa celorlalte instituţii publice în ziua de 25 Octombrie 2010 şi va picheta prefecturile din ţară.
De la această acţiune propusă de SCMD se trage şi luarea de poziţie de către conducerea ANCMRR; aceasta din urmă s-a dezis public de acţiunea propusă de SCMD.
De unde această confruntare de idei şi din păcate nu numai dintre ANCMRR şi SCMD?
Probabil proverbul tipic românesc “Să moară şi capra vecinului” reprezintă un prim palier de dezbateri. ANCMRR e condusă îndeosebi de cadre militare formate în şcoala activismului politic promovat de PCR la vremea respectivă. Mulţi dintre aceştia au ieşit în pensie anterior acordării de drepturi financiare compensatorii şi manifestă (cum e şi normal pe plaiurile mioritice), o anumită “invidie” faţă de pensionarii mai tineri, ieşiţi în floarea vârstei cu pensii şi solde compensatorii.
Apoi e şi o chestiune de mentalitate. ANCMRR a fost întodeauna un sprijinitor al politicului aflat la conducerea MApN, indiferent de care a fost acesta. Că sediile gratuite primite de la MApN şi gradele false obţinute pe bază de listă au fost suficiente pentru satisfacerea ego-ului liderilor ANCMRR, e mai mult decât evident. Ar mai fi, poate, şi problema “coloanei a 5-a” reprezentată de foştii activişti PCR din armată, preluată parţial de ANCMRR.
Nu ar fi de neglijat nici “invidia” generată de apariţia unei noi asociaţii militare care a refuzat tutela mai vechilor tovarăşi şi şi-a constituit propria organizaţie pe noi principii. Probabil, şi faptul că SCMD a reuşit să disloce un important număr de membrii cotizanţi pe care ANCMRR îi viza nu poate fi de neglijat în ecuaţia dezbaterilor dintre cele două asociaţii.
De cealaltă parte, SCMD încearcă să arate că Armata a fost formată şi din persoane combative cu spirit caracterizat de activism social, capabile să se adapteze la forme de luptă specific sindicale împotriva puterii politice. Că formele acestea sunt mai greu de acceptat de către militarii mai vechi sau mai noi, obişnuiţi cu clasicul “Am înţeles!” e o altă discuţie.
Forma de protest aleasă de SCMD, ieşirea în stradă, stârneşte însă cele mai aprinse controverse. Adică marea mută devine vocală stârnind frisoane puterii politice. Dar controversa se manifestă cel mai acut în însăşi mentalitatea foştilor militari: e oare onorabil să ieşi în stradă şi să-ţi strigi nemulţumirea? Cei de la ANCMRR spun că nu. Sindicaliştii zic că în contextul umilinţelor sistematice la care a fost supus militarul, fie el şi pensionar, de către puterea politică, această acţiune e obligatorie.
Acum că 25 octombrie, Ziua Armatei României, se apropie nu ne rămâne decât să vedem dacă simpozioanele organizate de ANCMRR vor avea un efect mai bun decât demonstraţiile şi pichetările propuse de SCMD.
În fapt, ambele asociaţii îşi doresc menţinerea unui status respectat pentru militarul român!
Probabil, la finalul acestei ciudate perioade vom avea o Armată slăbită prin diminuarea drepturilor militarior activi şi pensionari situaţie care va fi, poate, şi o consecinţă a sciziunii asociaţiilor militare care nu au reuşit să treacă peste orgolii şi ambiţii personale şi să se constituie într-o voce distinctă, capabilă să limiteze asaltul politicului asupra mediului militar.
În fond ambele asociaţii au o singură dragoste: Armata! Atunci de ca atâta aversiune reciprocă?
DECLARATIE de presa ANCMRR 21.10.10
SCMD PUNCTUL NOSTRU DE VEDERE si 25 octombrie 2010
