Armata mai are doua componente: una care-i antrenata sa lupte si una care lupta sa mai pudreze, inca o data, imaginea de budoar a sefilor politici!
De cand lumea si pamantul cea mai veche meserie din lume a avut si o ramura politica. De aceea, prea putin surprinzator, prea multe, dar si prea talentate fapturi suave, si-au descoperit cu lascivitate in trusa de farduri un mic baston de maresal. Care-aduce mai mult a betisor parfumat, dar pe care incearca sa-l foloseasca drept bagheta de dirijor prin ministerul pe unde-au avut sansa sa fie aduse, intr-un moment de efuziune de cate vreun sef de partid mai slab de inger sau mai putin tare de caracter.
Astfel, doamne si domnisoare la prima, a doua sau chiar si la a treia tinerete si-au descoperit brusc pasiunea si aplecarea catre domeniul apararii nationale, domeniu care, de altfel, se pare ca a cam scartait in ultimele sute de ani fara contributiile lor catifelate, rimelate, dar ferme. Istoria Armatei post-decembriste e impanata mereu si mereu cu tot felul de caractere feminine bune doar pentru a vopsi copertile revistelor de can-can. Din nefericire insa, si ele, ca si alte ciudate prezente vremelnice din politica-de-cabinet romaneasca, isi aduc doar o contributie la descresterea prestantei institutiei pe care acuma, cica, o reprezinta.
Atunci cand intra pe usa din fata a Ministerului Apararii, odata cu alaiul partidului care-a pus mana pe inca un minister, gandurile ascunse din capsoarele lor le zboara in doar patru directii: cum sa-si serveasca seful cat mai eficient, cum sa-si faca o rezerva de alti sefi (in caz ca asta de-acuma pica!), cum sa ajunga si ele pe la Colegiul National de Aparare (c-asa au vazut ele ca-i la moda printre pitzipoancele de la Mall) si cum sa-si atarne la piept si-un titlu de doctor in stiinte militare (ca doar asa poti ajunge in sferele inalte de pe la Bruxelles!)
Se simt adanc patrunse de misiunea lor civilizatoare intr-un sistem care nu stie sa fie civilizat si fac totul pentru a-si impregna prezenta lor hormonala pe toate holurile cladirii mult prea mari pentru pasii lor draguti, prea feminini, dar, de prea multe ori, prea inutili.
Ordinul hormonal nu se discuta!
Pentru ele, generalii sunt doar niste pitecantropi ce trebuie pusi la respect, coloneii n-au altceva de facut decat sa le aduca cafeaua, iar la micul dejun mananca vreo 2-3 maiori. Fiinte anoste, fara vreun minim de experienta profesionala, aciuate cine stie cum pe la vreun cabinet special creat pentru ele, tinerele (sau mai coaptele) domnisoare se simt brusc umplute de strategii de aparare si de politici de securitate.
Stiu sa se faca utile, pantofii lor cu toc creeaza reverberatii malefice pe marmura de la etajul 1, creeaza mici crize pe holurile de langa Marriot, crize pe care tot ele le rezolva discret, ca sa vada seful cat de bune "managere" sunt ele, au grija de buna functionare a ascutitorii de creioane de pe biroul "sefului" si-si sterg cu osardie, pentru impresia artistica, niste stropi de transpiratie de pe fruntea lor mereu ne-gandita si intotdeauna odihnita!
In exterior, atunci cand mai fac cate-un "schimb de experienta" cu alte domnisoare, de la alte ministere la fel de "politice", isi afiseaza ostentativ apartenenta la sistemul militar si se impauneaza cu tot felul de functii pe care pana mai alaltaieri nici nu le visau: director general, sef de serviciu, sef de cabinet sau consilier personal. Denumiri pe care si le trec cat mai a(i)urit si cat mai colorat pe cartile de vizita, cu antetul ministerului, pe care le impart cu (ceea ce cred ele ca este) deferenta pe la toate agapele pe unde se mai duc.
Impertinenta la rang de valoare
Caractere sturlubatice, mai mult "vegetatie agatatoare" decat fiinte umane, tinerele domnisoare, sosite in "echipa" cine stie de pe unde, de pe coclaurile sordide ale politicii, isi mascheaza incompetenta cu doze mari de impertinenta, iar incultura si-o ascund cu tipete spasmodice pe la etajele de unde "seful" nu le poate auzi. Caci, pentru ele, decenta este direct proportionala cu decibelii pe care-i scot pe gurita prea rujata atunci cand se rastesc la cate vreun nefericit de locotenent sau (daca au "noroc" in ziua aia!) la cate vreun colonel.
Si cum sa nu le placa atuncea cand merg in vizita "oficiala" in satul prafuit de bastina, sa le vada toata ulita, cu alaiul de deschizatori de drum si cu vreun capitan care-i pupa mana si-i deschide usa de la masina de serviciu de la "minister"? Sa nu moara de ciuda toate neamurile care, pana mai alaltaieri, munceau "cu ziua" si vindeau seminte-n centrul comunei?
Le sesizeaza toata lumea prezenta pe la toate seminariile si conferintele internationale pe unde-si dau ochii peste cap, mestecand din gura niste fraze tip, pe care, de altfel, nici nu le inteleg: "strategii de inzestrare", "aparare comuna", "razboiul antiterorist", "cooperare trans-atlantica", "non-proliferare", "spatii de interes si securitate", dar mai ales cuvantul "geopolitica". Pentru ele totul incepe cu "geo" si se termina invariabil fie cu "strategie" fie cu "politica".
Ele sunt un fel de "fac-totum" in Ministerul Apararii, ele stiu totul despre politica de aparare, ele propun numiri si demiteri, ele fac si desfac totul pe holurile ministerului, ele stiu strategii de comunicare, doar ele vorbesc, dar din nefericire cam prea mult. Si oricum nu stiu sa asculte decat ceea ce le convine "sufletelului" lor! Ele stiu totul, mai putin care-i treaba cu Armata!
Ce-i drept, mai pun ele cate-un botic atunci cand vad ca seful nu le lasa sa-si bage manutele si pe la etajul cu dosare si informatii dar, spera ele, cu timpul, cu o munca de convingere staruitoare, o sa le lase sa arunce cate un ochi si pe-acolo, pe la "trezorerie". Poate-o sa fie de folos in munca politica viitoare, cine stie?
In rest, stiu sa aiba o figura dura (dar... rea!) atunci cand vorbesc cu angajatii sefului, dar stiu sa se si "pisiceasca" atunci cand vorbesc cu sefii sefului, de la alte Palate! Ele au intotdeauna mana dreapta libera pentru vreo pupatura sau pentru vreun buchet de flori, dar stiu sa si muste si sa zgarie pe oricine le ameninta, cumva, pozitia greu obtinuta.
Ele sunt un fel de platosa a sefului si daca vreun eveniment mai nefericit, vreo criza sau vreun accident ii ameninta pozitia acestuia, se dezlantuie ca o fiara si-mprastie-n jurul lor fiere si venin. Pentru ele, Ministerul Apararii nu-i atat de important cum este imaginea publica a sefului. Armata poate sa cada, poate sa se darame, sa se duca de rapa. Pentru ele, jalnice fapturi slugarnice, doar imaginea sefului trebuie sa ramana intacta.
Armata Romana "re-loaded"...cu praf de fond de ten!
Astfel, apararea nationala a devenit un fel de obiect de budoar, o pana rozalie la decolteu, un accesoriu bun de purtat pe langa diverse masini de firma si vacante la Roma, iar Armata Romana o butaforie pentru satisfacerea orgoliilor si frustrarilor diurne ale tuturor slujnicutelor care au impresia ca inteligenta e molipsitoare si fusta-i sigur aducatoare de recunoastere academica!
Unele vin, altele pleaca, putine raman. Efemeride ridicole pe scena muncii de partid, ele nu vor lasa in urma lor decat o amintire acra si ieftina, emanand doar un parfum de cumatra sictirita din mahalalele suburbane ale politicii dambovitene.
Ovidiu Mihalache,
colaborator Ziare.com Nota mea :
Se vede ca opiniile domnului Mihalache sunt bine ancorate in prezent, domnia sa cunoscand bine locul si realitatile despre care face vorbire.Este bine spus realitatile pentru ca aproape tot ce spune este real. Poate ca tabloul cu cafeaua servita de colonei este putin exagerat , bineinteles in spiritul pamfletar al articolulu. Pentru ca am intalnit si eu astfel de aratari care se manifestau exact asa cum spune domnul MIHALACHE. Numai ca nici o fatuca din asta care nu stie sa puna accentul la cuvantul companie sau care in loc de operatie spune operatiuni (de teama ca primul sens ar fi luat din chirurgie) nu m-au convins ca ele sunt intr-atat de vrednice incat sa le fac eu cafeaua. Imi aduc aminte si acum ce se mai aplecau coloanele vertebrale cu caschetele-n brate pe la UNAP cand UDREA isi pregatea doctoratul in stiintele militare. Exact asa cum se spune in material si cum poate o fi facut si GAVRILA specialista in MAREA NEAGRA. Pe UDREA am vazut-o cat de pregatita este. S-a dus la sinistrati cu pantofi cu tocul inalt. Asa o fi citit ea ca se face in operatiile de salvare evacuare.Gavrila nu stiu cat de pregatita o fi dar nu m-ar mira sa se duca si ea cu ciorapii de la costumul de protectie nr.1 ,ca de, apa marii e mai adanca dar e si sarata.
Nu sunt misogin . Jos palaria cu doamnele care isi fac datoria.Cu modestie, cu transpiratie, cot la cot cu barbatii.Unele si-au dat chiar viata in exercitiul functiunii(vezi tragedia de la TUZLA) dar de la domniile lor si pana la cele despre cele a caror existenta si actiune o semnaleaza domnul MIHALACHE si despre care v-am scris si eu aceste cateva randuri este o cale atat de lunga.Stiti dumneavoasra cat de lunga.
Costel Galateanu
