vineri, 23 septembrie 2011

Vrea doar referendum local Preşedintele refuză să-i consulte pe români cu privire la Roşia Montană

Preşedintele refuză să-i consulte pe români cu privire la Roşia Montană

Traian Băsescu consideră că o soluţie de deblocare a situaţiei de la Roşia Montană ar fi organizarea unui referendum local, nu unul naţional, în care să fie consultaţi toţi românii. Declaraţia vine la câteva zile după ce Băsescu a cerut imperativ Guvernului să deschidă cât mai repede exploatările de aur, argint şi cupru, forţând practic obţinerea avizului de mediu de către Roşia Montană Gold Corporation.

"O soluţie de deblocare mi se pare un referendum local. Ce probleme am eu, de la Bucureşti, legate de Roşia Montană? Că e exploatare locală. Dacă vrem să facem o verificare prin referendum, şi cred că este justificat un referendum, trebuie să-l facem în zona care va fi afectată. Altfel, ce treabă credeţi că are cel care locuieşte la Suceava cu Roşia Montană sau cel de la Constanţa?", a declarat Traian Băsescu miercuri seară la televiziunea publică.

Băsescu s-a declarat, în ultima vreme, un susţinător înfocat al demarării exploatării miniere de la Roşia Montană. Cea mai recentă intervenţie pe această temă a avut loc la începutul acestei săptămâni când preşedintele a cerut Guvernului să deschidă cât mai repede exploatările de aur, argint şi cupru pe motiv că trebuie create locuri de muncă.

În practică, Băsescu nu face decât să forţeze mâna Ministerului Mediului ca să dea aviz de mediu companiei Roşia Montană Gold Corporation pentru a putea începe exploatarea aurului.