vineri, 23 septembrie 2011

După ce că se simte tot mai rău TRAIAN BĂSESCU E TRATAT CA UN BĂIAT DE MINGI DE VIKTOR ORBAN

După ce că se simte tot mai rău TRAIAN BĂSESCU E TRATAT CA UN BĂIAT DE MINGI DE VIKTOR ORBAN

Premierul Ungariei, Viktor Orban, absentează de la reuniunea grupului lărgit al Partidului Popular European, pentru că nu doreşte să se vadă cu Traian Băsescu. Înaintea primirilor oficiale programate la Cotroceni, miercuri dimineaţa, Traian Băsescu a avut o întîlnire discretă la Vila Lac 1 cu Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popular European, şi cu Joseph Daul, şeful grupului PPE din Camera Deputaţilor, cu care a discutat circa o oră un program concret de aderare a Mişcării Populare la acea familie politică. Discuţia a durat circa 45 de minute, iar la întîlnire Chiriaşul de la Cotroceni a fost secondat de şomerul Sebastian Lăzăroiu, care a fost prezentat ca ideologul noii făcături politice, prin care se mai doreşte prostirea, încă o dată, a românilor. Sursele noastre spun că Traian Băsescu nu era în una dintre cele mai bune zile ale sale, iar ochiul de boxer îi era închis de tot. De altfel, miercuri după-amiază, în jurul orelor 18, în momentul în care a încercat să se ridice de pe scaunul de la Cotroceni, el a avut un moment în care părea că şi-a pierdut direcţia, căzînd înapoi şi stînd cîteva zeci de secunde, pentru a-şi recăpăta orientarea. În altă ordine de idei, sursele noastre spun că, după întîlnirea cu cei doi, Traian Băsescu l-a căutat telefonic, la Budapesta, pe Viktor Orban, dar nu a reuşit să aibă cu ungur o convorbire. Băsescu spera ca la Bucureşti să stabilească o modalitate de a pune capăt presiunilor iredentiştilor maghiari, reprezentaţi în România de Consiliul Naţional Secuiesc, care au ca scop impunerea autonomiei aşa-numitei regiuni Har-Cov, ştiut fiind că şovinismul maghiar în Transilvania este cultivat constant şi finanţat de FIDESZ, partidul aflat la guvernare în Ungaria şi controlat de Viktor Orban.

http://www.ziarultricolorul.ro/special/dup-ce-c-se-simte-tot-mai-ru-traian-bsescu-e-tratat-ca-un-biat-de-mingi-de-viktor-orban.html