Octombrie 18, 2010
STRATEGIA NATIONALA DE
APARARE
-“Pentru
o Romanie care garanteaza securitatea
si prosperitatea generatiilor viitoare”
-EVALUARE-
1. Evaluare
generala:
Acest document cu relevanta
politico-strategica fundamentala pentru cresterea eficientei aparatului
puterii de stat, dedicat promovarii intereselor nationale, scoate in evidenta
gravele carente ale culturii noastre de securitate in raport cu reperele
spatiului democratic occidental in materie de securitate.
Strategia nationala de aparare-2010 nu genereaza, cum ar fi fost
firesc, concordanta intre interesele nationale, obiectivele strategice,
directiile de actiune si resursele alocate, fiind un amestec nefericit de
concepte, generalitati, formulari confuze, vagi prioritati, tendinte de privatizare
ale spatiului de securitate si conotatii agresive privind intrebuintarea
fortelor (exemplificarile sunt prezentate in evaluarea continutului
documentului). Aceasta viziune strategica menita sa ‘garanteze
securitatea si prosperitatea generatiilor viitoare’ se refera cu certitudine la o Romanie virtuala si nu la una
afectata de o profunda criza economico-financiara, politica si morala, atata
vreme cat acest demers pseudo-stiintific nu coaguleaza eforturile executivului
pentru depasirea gravei situatii economice si sociale in care se zbate aceasta
tara.
Evaluarea riscurilor si amenintarilor interne si internationale la
adresa intereselor nationale, care ar trebui sa ofere premisele elaborarii
obiectivelor strategice, directiilor de actiune strategica si proiectarii
resurselor pentru reducerea lor, minimalizeaza riscurile interne reducandu-le
doar la nivelul vulnerabilitatilor. Cu toate acestea, colectivul de elaboare al documentului,
sub bagheta presedintelui, omite sa analizeze: ineficienta exercitiului
guvernamental pentru combaterea crizei, amplificarea coruptiei la cote
alarmante, efectele negative ale politizarii excesive ale spatiului
guvernamental, antagonizarea fara precedent -cu exceptia perioadei staliniste-
a categoriilor socio-preofesionale intre ele, erodarea spiritului de corp
social solidar al institutiilor de forta -prin reduceri salariale, subfinantare
cronica si condamnarea pensionarilor acestora-, prabusirea sistemului de
sanatate si educatie, etc. Ingrijorator este derapajul de la valorile
democratice prin identificarea presei ca vulnerabilitate la adresa securitatii
nationale, care mai nou este prezentata ca un vector al unei iluzorii si
halucinante “lovituri de stat”. Astfel, Strategia nationala de aparare-2010,
care ar trebui sa ofere un spatiu generos de inspiratie pentru proiectarea
strategiilor sectoriale, ofera directii confuze si anti-democratice
institutiilor fragilului nostru stat de drept.
Desi Romania beneficiaza de
garantii de securitate fara precedent in istoria sa prin apartenenta la Alianta
Nord Atlantica si Uniunea Europeana, autorii, care nu pot fi acuzati de
necunoastere, copiaza neinspirat pasaje din documente din perioada de
preaderare la NATO cand isi propun, in actualul text, ca “tara noastra sa preia
integral obligatia finantarii participarii la activitatile prevazute in cadrul
Programului Individual de Parteneriat…”. (De notat pentru cei neavizati, programul
respectiv a fost derulat pe timpul in care Romania nu se bucura de statutul de
membru al NATO cu drepturi depline.)
Pe dimensiunea euopeana, presedintele si membrii CSAT care isi asuma
paternitatea strategiei, ar trebui sa-si asume si regretabilele erori de
memorie datorita carora fac probabil apel la “Politica Europeana de
Securitate si Aparare” care
nu mai este de actualitate dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la
Lisabona.
Singura calitate
incontestabila a acestei viziuni strategice se datoreaza faptului ca a fost
inaintata in termenul legal parlamenului pentru dezbatere. Nu aceasi soarta a
avut demersul strategic anterior al presedintelui, in primul mandat, ceea ce
denota o anumita atitudine a acestuia cu referire la gestionarea domeniului
complex al securitatii si apararii nationale vaduvind institutiile de vectorii
naturali de inspiratie pentru elaborarea strategiilor sectoriale si Cartei Albe
a Apararii.
2.
Evaluarea de continut:
E dificil sa accepti acest
document “ca un instrument ce da forta si
valoare practica statului roman in amplul proces de APARARE A TARII..”, oferind cititorilor avizati
impresia ca Romania s-ar afla in situatia delicata a iminentei unei agresiuni
conventionale surprinzatoare la adresa securitatii sale, in conditiile in care
evaluarile comune de securitate ale NATO nu evidentiaza un asemenea pericol.
Subcapitolul securitate si aparare nationala livreaza cu generozitate
definitii de manual preluate fara reflectie, dar individualizeaza si formulari
de genul “reputatia tarii devine un element de importanta
strategica”. Continuarea fireasca, in logica documentului, ar fi ca
aceasta reputatie trebuie aparata prin toate mijloacele in fata celor care
afecteaza aceasta reputatie atat in plan intern cat si extern. Intrebarea
fireasca ar fi: cine se va ocupa de apararea reputatiei Romaniei? Temerea este ca viclenia
ratiunii a jucat din nou feste domnului presedinte, intrucat primii vizati de
aceasta prevedere sunt tocmai domnia sa si echipa sa guvernamentala, dat fiind
faptul ca prin comportamentul lor si prin “buna” administrare a treburilor
publice au dus reputatia tarii la cote negative ingrijoratoare in spatiul de
securitate euro-atlantic. Presedintele se pare ca a facut concesii modelului
occidental de formulare a strategiilor de securitate, in dauna formatiei sale
militare, cand se refera la multidimensionalitatea demersului sau strategic
afirmand: “(Actuala strategie) este
multidimensionala pentru ca, PE LANGA DIMENSIUNEA MILITARA, sunt astazi la fel
de importante dimensiuni precum cea politica, economica, sociala si ecologica”. Nota bene (NB). Din
pacate, “noile” dimensiuni cu excceptia celei politice sunt vag prezentate in
document, nu le veti regasi pe palierul intereselor nationale, pe cand la
nivelul obiectivelor strategice si directiilor de actiune au o prezenta
frivola.
Prim-planul actiunilor
strategice interne este ocupat cu generozitate de “Apararea armata” (generand susceptibilitati
in plan international), in dauna primordialitatii directiilor strategice pentru
depasirea efectelor crizei economico-financiare care pot eroda insasi fiinta
democratica a statului roman. Se poate contra-argumenta ca valoarea semantica a
titulaturii documentului –Strategia Nationala de Aparare- sugereaza
coordonatele filosofice ale acestuia, si atunci dimensiunea economica, sociala
si ecologica sunt reprezentate in document doar din perspectiva potentatrii
pilonului defensiv al statului roman. Oricum, aceasta ar fi o falsa abordare
cand, proiectia financiara a executivului domnului presedinte pentru urmatorii
trei ani, conduce la subfinantarea alarmanta a sistemului apararii conform
sumbrei previziuni bugetare de 0,7% din PIB. Cu alte cuvinte, presedintele si
vice-presedintele CSAT au patronat elaborarea unui document care nu aduce
solutii pentru repornirea motoarelor economiei romanesti, conditie
esentialmente necesara generarii resurselor minime pentru a satisfacerea
subtitlului generos “garantarea securitatii si
prosperitatii generatiilor urmatoare” sau pilonului defensiv al statului (?!). In
alta ordine de idei, trebuie mentionata tendinta rasturnarii planurilor
puterii politice ale unui stat democratic prin formulari de tipul: “Procesul de asigurare a apararii si
securitatii nationale este in primul rand unul politic,” (NB)”responsabilitatea
principala revenind EXECUTIVULUI si Parlamentului”.
Definirea intereselor, valorilor si obectivelor nationale denota o acuta lipsa de inspiratie cand prezentarea
intereselor se rezuma doar la citarea limitativa a unor valori constitutionale: “…Interesele nationale sunt CARACTERUL
NATIONAL AL STATULUI, SUVERANITATEA SI INDEPENDENTA, UNITATEA SI
INDIVIZIBILITATEA SA. De asemenea, consideram interese nationale, prin
importanta lor pentru tara, FORMA REPUBLICANA DE GUVERNAMANT, INDEPENDENTA
JUSTITIEI, PLURALISMUL POLITIC SI LIMBA OFICIALA, ROMANA”. Dincolo de stilistica
simplista, care forteaza limitele sintactice, ar fi avut mai mult sens
prezentarea intereselor nationale prin formulari de tipul: “apararea caracterului
national al statului; apararea suveranitatii si independentei.., etc”, dar dincolo de enumerarea acestor valori sacrosancte, in
entuziasmul lor stiintific autorii au omis starea de fapt a natiunii puternic
zdruncinata de efectele crizei economico-financiare, politice si morale, care
macina autoritatea statului roman atat in plan intern cat si international. Daca
s-ar fi aplecat cu rigoare analitica asupra situatiei interne, probabil ca ar
fi extins aria intereselor nationale asupra economiei, sanatatii si educatiei,
ceea ce ar fi permis o diferentiere mai clara intre interesele vitale ale
natiunii si alte tipuri de interese. Jenant este ca neinspiratii autori nu au reusit sa realizeze o concordanta
intre INTERESELE NATIONALE si OBIECTIVELE STRATEGICE care TREBUIE sa fie
SUBSECVENTE celor dintai. In acest mod, ei rateaza sansa de a conferi acestei
viziuni calitatea de spatiu coerent de inspiratie pentru strategiile
sectoriale. Mai grave sunt insa conotatiile agresive din final de capitol unde se afirma: “Pentru Romania, sunt esentiale protejarea
intereselor nationale prin mijloace pajnice,” (NB) “insa statul roman isi
rezerva dreptul ca, IN SITUATII SPECIALE, SINGUR sau impreuna cu aliatii si
partenerii sai, SA UTILIZEZE toate elementele de putere, INCLUSIV CAPACITATILE
SALE MILITARE, ca SOLUTII DE ULTIMA INSTANTA”. Acest puseu de fermitate politica cu
destinatie externa este cu atat mai deplasat cu cat genereaja suspiciuni in
plan international privitoare la “SITUATIILE SPECIALE”, fara a le nominaliza. Daca
s-ar fi referit explicit la apararea fruntariilor acestei tari de o agresiune
externa, ar fi fost acceptabil. Oricum, este o exprimare nefericta si redundanta
pentru ca nicio tara democratica, sau altfel, nu intretine o armata doar pentru
momente festiviste, parazi, inmormantari si depuneri de coroane.
Capitolul 4 referitor la
principiile si caracteristicile strategiei aduce, tot pe final o alta surpriza
de proportii:tendinta de PRIVATIZARE ale unor paliere ale securitatii nationale datorita, bata-le vina, “schimbarii continue a riscurilor si
amenintarilor” unde presedintele si co-autorii “reclama dezvoltarea unor parteneriate mai
largi, inclusiv cu ORGANIZATII PRIVATE”. Probabil se prefigureaza ceva de tipul BLACKWATER atata timp cat Politia Romana a pierdut
increderea presedintelui. Atunci, ar fi bine sa notam ca mercenariatul de
mai-sus a fost utilizat in spatiile de securitate externe critice, post-conflict,
pentru a limita vulnerabilitatile, si implicit pierderile in randul fortelor
americane, chiar daca sunt rezerve serioase asupra legalitatii si moralitatii
acestui demers. Se poate intelege de aici totusi, ca exercitiul constitutional
al fortelor de politie, “compromise” in actiuni revendicative sindicale, sau al
altor componente ale fortelor armate ar putea fi EXTERNALIZAT unor companii
private??? Dincolo de limitele acestui
simplu exercitiu deductiv, flagranta neconcordanta a intereselor, obiectivelor
si resurselor acestei strategii, care nu este inradacinata in situatia actuala
a tarii, ne poate indreptati sa catalogam viziunea strategica prezidentiala
drept document de sertar atata timp cat el nu inspira o coerenta actiune
politica pentru promovarea intereselor nationale in acualul context economic,
politic, social si moral dificil.
Partea rezervata
amenintarilor, riscurilor si vulnerabilitatilor pare sa fie cea mai
“promitatoare” datorita faptului ca documentele strategice ale NATO si UE
constrangeau Romania la utilizarea unei grile standard de identificare a
amenintarilor si riscurilor; insa atunci cand a fost nevoie de contextualizarea
spectrului de vulnerabilitati la cazul concret al statului roman, apare in
toata ‘splendoarea’ deriva anti-democratica fara precedent in spatiul
european si euro-atlantic referitoare la pericolul campaniilor de presa
dirijate si, in plus este demna de notat absenta oricarei referinte
la functionarea defectuoasa a statului de drept in Romania, la problema
organizarii inadecvate a sistemului de gestionare a crizelor, la starea precara
a infrastructurii, la cresterea nivelului de saracie cronica, etc, (cuprinse, pe buna
dreptate, in precedenta strategie din 2006). Lista vulnerabilitatilor
omite prezentarea acelora care divizeaza societatea romaneasca: anatagonizarea
fara precedent a categoriilor socio-profesionale, coruptia endemica, alterarea
echilibrului parlamentar prin metode oneroase in scopul vicierii procesului
legislativ. Aceste vulnerabilitati sunt trecute sub tacere, probabil, datorita
faptului ca sunt generate de actuala formula executiva a tarii. Oare acestea sa
nu aiba niciun impact asupra capacitatii statului de gestionare a domeniului
complex al securitatii in scopul apararii intereselor nationale ale Romaniei?
Capitolul 7.1 dedicat
actiunii externe si interne denota o slaba documentare si o inactualizare
flagranta, devreme ce, in partea rezervata Uniunii Europene, este mentionata o
politica ce nu mai exista dupa intrarea in viguare a Tratatului de la Lisabona!
E cazul sa ii fie reamintit Presedintelui Romaniei faptul ca Politica
de Securitate si Aparare Comuna a inlocuit vechea Politica Europeana de
Scuritate si Aparare. Era de asteptat de la un membru al Consiliului European
sa stie ca aceasta institutie a UE se ocupa, in prezent, inter
alia de Politica de Securitate si Aparare Comuna. In plus, documentul
dovedeste ignoranta evidenta in materie de aparare europeana din moment ce nu
pomeneste nimic despre doua din inovatiile cele mai importante aduse de Tratatul
de la Lisabona in domeniul apararii si securitatii UE, respectiv apararea
structurata permanenta si clauza de aparare reciproca. Despre expresia hilara din paragraful
referitor la NATO conform careia “NATO
a oferit Romaniei posibilitatea (…) sa fie intr-o STRANSA RELATIE DE
SECURITATE, in acelasi timp, cu APROAPE toate statele NATO si UE” ce se poate spune?! Ar fi
necesar sa beneficiem de eforturile conjugate al unui lingvist, unui logician
dar si al unui specialist in materie de geopolitica pentru a ne lamuri ce a
vrut sa spuna domnul presedinte. Sunt sigur ca domnia sa cunoaste ca, in
conformitate cu Tratatul de la Washington si cu Tratatul de la Lisabona, in
cazul ambelor organizatii functioneaza clauza de aparare reciproca, care creaza obligatii
juridice si politice de aparare si securitate INTRE SI PENTRU TOATE STATELE
MEMBRE ALE NATO SI UE. Dar, ma rog, poate domnia sa are vreo antipatie pentru
unii din omologii sai si atunci a considerat ca poate sa-i sanctioneze
printr-un document de anvergura nationala, cu circulatie interna.
Cat privesta capitolul 7.2,
referitor la actiuni interne, in afara evaluarii logicii prezentarii “Apararii
armate” in centru proiectiei interne strategice, ar fi interesant de aflat care
este valoare semantica pe care presedintele a avut-o in vedere cand a
folosit expresia “Forte motivate si bine
pregatite…” referindu-se la Armata Romaniei, din moment ce domnia sa
permite desfasurarea unei campanii guvernamentale cvasi-oficiale de denigrare a
militarilor romani si a statutului lor social si profesional, prin reducerea
pensiilor si salariilor, efectuata cu incalcarea evidenta a principiilor
statului de drept si a obligatiilor internationale asumate de Romania. De
asemenea, ar fi interesant de aflat care este temeniul juridic al enuntului “Romania este pregatita sa angajeze
capapbilitatile sale de aparare pentru a sprijini alte autoritati publice in
vederea asigurarii functiilor vitale ale societatii, atat in tara, cat si in
strainatate” atata timp cat legislatia romaneasca, a gestionarii
crizelor, este la fel de precara ca si documentul care face obiectul prezentei
analize. Mediocritatea conceptuala si incoerenta logico-lingvistica este pusa in evidenta si de
alte enunturi factuale de genul “Este
foarte probabil ca operatiunile viitoare de aparare si securitate sa nu fie
desfasurate individual, ci ca parte A UNEI COALITII (ex. Cu ONU, NATO, UE, SUA
sau constituite ad-hoc)”. Ar fi de maxim interes sa aflam CATE COALITII A
REALIZAT UN STAT cu ONU, NATO sau UE???
………………………………………………………………………………….
Subcapitolul referitor la resursele
alocate securitatii nationale, care ar trebui sa fie unul
din cele mai ample, este extrem de laconic, mai cu seama acum cand traversam o
perioada critica datorata lipsei de lichiditati financiare. Cu atat mai
condamnabila este instrainarea infrastructurii excedentare a institutiilor care
opereaza in domeniul securitatii, ordinii publice si sigurantei nationale catre
clientela politica. Infrastructura in exces ar trebui trecuta in domeniul
privat al statului si administrarea
institutiilor respective pentru sustinerea financiara a nevoilor de
achizitii ale acestor institutii pe termen mediu si lung.
3.
Concluzie
Ar fi numeroase observatii
care pot fi facute in privinta documentului prezidential care denota
superificalitatea, mediocritatea si reaua vointa, in unele cazuri, cu care a
fost abordat domeniul securitatii si apararii nationale. Stilul confuz,
incoerent si usor autist al intregului document se datoreaza probabil
incapacitatii de a armoniza propunerile institutiilor care au colaborat la
redactarea textului. Din aceasta perspectiva, ar fi recomandabila o amendare
temeinica a acestei strategii in Parlamentul Romaniei inainte de adoptare
sau retrimiterea acesteia catre Presedintele Romaniei pentru refacerea acesteia.
Altfel, Parlamentul Romaniei va da girul pentru un act official la fel de
mediocru si lipsit de viziune precum autorul acestuia.
Nota !
Dupa cum se poate observa ,documentul a fost elaborat în octombrie 2010. In consecință, nu este un produs elaborat doar pentru a întreține o disputa cu Administrația Prezidențială în aceasta perioada.Documentulse gaseste la adresa : http://www.comisiipnl.ro/comisii/aparare-si-securitate/articole/strategia-nationala-de-aparare-%E2%80%9Cpentru-o-romanie-care-garanteaza-securitatea-si-prosperitatea-generatiilor-viitoare%E2%80%9D-evaluare.html
Costel GĂLĂȚEANU