Ministerul
Apărării Naţionale
Ordin nr. 132 din 01/11/2012
Publicat in Monitorul Oficial, Partea
I nr. 747 din 06/11/2012
Ordin privind acordarea
gradelor şi înaintarea în gradul următor, pe timp de pace, a cadrelor militare
în rezervă şi în retragere, avansarea în grad a veteranilor de război, precum
şi înaintarea în gradul următor a fostelor cadre militare active îndepărtate
abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961
Având în vedere prevederile art. 45, 47, 53, 61, 64,
67 şi 97 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de
război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 din Legea nr. 226/2011 privind reparaţiile morale
şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din
armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961, ale art. 57 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea
populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale
art. 23 din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială
sau totală a forţelor armate şi al stării de război,
în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Acordarea
gradelor în rezervă se face potrivit prevederilor art. 45 şi 47 din Legea nr.
80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale art. 57 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei
pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Înaintarea în gradul următor a
cadrelor militare în rezervă se face potrivit prevederilor art. 45, 53, 61, 64
şi 97 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale
art. 56 şi 57 din Legea nr. 446/2006, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 2. - Acordarea
gradelor şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în retragere se
face numai pentru cele a căror provenienţă se încadrează în prevederile art. 42
din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în
conformitate cu dispoziţiile art. 67 din aceeaşi lege.
Art. 3. - Avansarea în
grad a veteranilor de război se face potrivit prevederilor art. 15 din Legea
nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale
invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 4. - Înaintarea în
gradul următor a fostelor cadre militare active, combatante în rândurile
armatei regale române, îndepărtate abuziv din armată, se face potrivit
prevederilor art. 4 din Legea nr. 226/2011 privind reparaţiile morale şi
materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată
în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961.
CAPITOLUL II
Acordarea gradelor în rezervă şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în rezervă
Acordarea gradelor în rezervă şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în rezervă
Art. 5. - (1) Acordarea
gradelor în rezervă şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în
rezervă se realizează pe baza propunerilor formulate de către:
a) centrele militare, în raport cu nevoile forţelor
armate şi competenţele teritoriale pentru constituirea rezervei generale şi
operaţionale sau ca urmare a solicitărilor primite de la marile unităţi şi
unităţile din raza lor de responsabilitate, precum şi de la structurile
asociative ale cadrelor militare în rezervă organizate teritorial, care nu au
structură de reprezentare la nivel naţional;
b) Direcţia personal şi mobilizare din Statul Major
General, ca urmare a solicitărilor primite de la şefii structurilor centrale şi
ai structurilor subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale, şefii
statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei şi comandanţii
comandamentelor de armă, precum şi centralizat, de la structurile asociative
ale cadrelor militare în rezervă care au structură de reprezentare la nivel
naţional.
(2) Propunerile structurilor prevăzute
la alin. (1) lit. b) trebuie să fie avizate de către centrele militare pe raza
cărora au domiciliul cadrele militare în rezervă.
(3) În anul în care sunt propuse pentru
înaintarea în gradul următor, pentru respectivele cadre militare în rezervă se
întocmesc aprecieri de serviciu.
Art. 6. - (1) Direcţia
personal şi mobilizare din Statul Major General centralizează şi analizează propunerile
şi le înaintează ierarhic, pentru aprobare, potrivit prevederilor art. 45 lit.
a), c) şi f) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Propunerile înaintate potrivit
prevederilor art. 45 lit. a) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi
completările ulterioare, se promovează, pentru aprobare, prin Direcţia
management resurse umane.
Art. 7. - (1) Înaintarea
în gradul următor a cadrelor militare în rezervă din grupele de evidenţă ale
celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi
siguranţei naţionale se realizează de către acestea, potrivit normelor proprii.
(2) Centrele militare actualizează
evidenţa militară, în baza informărilor primite de la structurile teritoriale
ale instituţiilor prevăzute la alin. (1), din raza lor de responsabilitate.
Art. 8. - (1) Cadrele
militare în rezervă pot fi înaintate în gradul următor la termen sau în mod
excepţional.
(2) Înaintarea în gradul următor a
cadrelor militare în rezervă, la termen, se realizează cu prilejul zilei de 1
Decembrie - Ziua Naţională a României şi cu ocazia Zilei rezervistului militar.
(3) Cadrele militare în rezervă pot fi
înaintate în gradul următor, în mod excepţional, în tot cursul anului.
(4) Cadrele militare în rezervă care,
potrivit dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi
completările ulterioare, săvârşesc fapte de eroism şi acte exemplare de curaj,
în executarea unor misiuni în ţară sau în afara teritoriului statului român ori
în alte situaţii, pot fi înaintate în gradul următor, în mod excepţional, chiar
dacă nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 61 din aceeaşi lege.
CAPITOLUL III
Acordarea gradelor şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în retragere
Acordarea gradelor şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în retragere
Art. 9. - Acordarea
gradelor/înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în retragere se
realizează pe baza propunerilor formulate de către:
a) structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale
sau instituţii şi autorităţi publice care au atribuţii la mobilizare şi război;
b) organizaţii neguvernamentale pentru membrii proprii
care au calitatea de cadre militare în retragere.
Art. 10. - (1) Propunerile
privind acordarea gradelor/înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în
retragere se centralizează şi se analizează de către Direcţia calitatea vieţii
personalului din Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi informare
publică, ce le promovează, pentru aprobare, prin Direcţia management resurse
umane, potrivit prevederilor art. 67 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) Analiza propunerilor se realizează
pe baza Criteriilor privind analizarea situaţiei cadrelor militare în
retragere, în vederea acordării gradelor/înaintării în gradul următor şi a
Grilei de evaluare a competenţei şi meritelor coloneilor/comandorilor în
retragere propuşi a li se acorda gradul de general de brigadă/similar în
retragere, prevăzute în anexa nr. 1.
(3) Acordarea gradelor şi înaintarea în
gradul următor a cadrelor militare în retragere se pot face cu prilejul unor
evenimente importante din istoria patriei şi forţelor armate ale României, după
cum urmează:
a) 1 Decembrie - Ziua Naţională a României;
b) 9 Mai - Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei
Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Uniunii
Europene;
c) 25 Octombrie - Ziua Armatei României.
CAPITOLUL IV
Avansarea în grad a veteranilor de război
Avansarea în grad a veteranilor de război
Art. 11. - Avansarea în
grad a veteranilor de război se realizează pe baza propunerilor formulate de
către structurile asociative ale veteranilor de război, legal constituite.
Art. 12. - (1) Propunerile
privind avansarea în grad a veteranilor de război se centralizează şi se
analizează de către Direcţia calitatea vieţii personalului din Departamentul
pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică şi se promovează, pentru
aprobare, prin Direcţia management resurse umane, potrivit prevederilor legale.
(2) Analiza propunerilor privind
avansarea în grad a veteranilor de război se realizează pe baza Criteriilor
privind analizarea situaţiei veteranilor de război în vederea avansării în
grad, prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Avansarea în grad a veteranilor de
război se poate face cu prilejul zilei de 9 Mai - Ziua Victoriei Coaliţiei
Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.
CAPITOLUL V
Înaintarea în gradul următor a fostelor cadre militare active, combatante în rândurile armatei regale române, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961
Înaintarea în gradul următor a fostelor cadre militare active, combatante în rândurile armatei regale române, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961
Art. 13. - Propunerile
privind înaintarea în gradul următor a fostelor cadre militare active,
combatante în rândurile armatei regale române, îndepărtate abuziv din armată în
perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961 se centralizează şi analizează de
către Direcţia calitatea vieţii personalului din Departamentul pentru relaţia
cu Parlamentul şi informare publică şi se promovează pentru aprobare, prin
Direcţia management resurse umane, potrivit prevederilor legale.
Art. 14. - Înaintarea în
gradul următor a persoanelor prevăzute la art. 13 se poate face în tot cursul
anului, la propunerea comisiei prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 226/2011.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 15. - Acordarea
gradului şi înaintarea în gradul următor sau avansarea în grad, după caz, până
la gradul de colonel/similar, pentru categoriile de cadre militare care fac
obiectul prezentului ordin, se pot efectua şi în alte situaţii, în condiţiile
legii şi potrivit competenţelor în domeniu.
Art. 16. - (1) Nu fac
obiectul acordării gradelor/înaintării în gradul următor sau avansării în grad,
după caz, cadrele militare care au fost condamnate definitiv la pedepse
privative de libertate ori care au adus atingere demnităţii, prestigiului şi
normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare, înainte
sau după trecerea lor în rezervă/retragere.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin.
(1) cadrele militare prevăzute la art. 13 şi 17, în privinţa condamnărilor din
motive politice, precum şi celelalte cadre militare care au fost reabilitate
ori ale căror fapte au fost graţiate sau amnistiate, pentru infracţiuni care nu
au avut legătură cu serviciul.
Art. 17. - Prevederile
prezentului ordin se aplică şi altor cadre militare care au beneficiat de legi
cu caracter reparatoriu.
Art. 18. - Şeful
Direcţiei personal şi mobilizare din Statul Major General şi şeful Direcţiei
calitatea vieţii personalului din Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul
şi informare publică pot emite precizări pentru punerea în aplicare a
prezentului ordin.
Art. 19. - Anexele nr. 1
şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 20. - Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p.
Ministrul apărării naţionale, Sebastian Huluban, secretar de stat |
Bucureşti, 1 noiembrie 2012.
Nr. M.132.
ANEXA Nr. 1
CRITERII
privind analizarea situaţiei cadrelor militare în retragere, în vederea acordării gradelor/înaintării în gradul următor
privind analizarea situaţiei cadrelor militare în retragere, în vederea acordării gradelor/înaintării în gradul următor
1. Analizarea situaţiei cadrelor
militare în retragere în vederea acordării gradelor/înaintării în gradul
următor se face cu respectarea următoarelor criterii:
a) să aibă merite deosebite pe plan naţional sau internaţional,
atât pe timpul activităţii în armată, cât şi după trecerea lor în
rezervă/retragere;
b) să nu mai fi beneficiat de înaintare în grad în
ultimii 3 ani;
c) să nu facă parte din organizaţii interzise de
legislaţia română;
d) să nu fi fost trecuţi în rezervă/retragere din motive
disciplinare sau penale;
e) ofiţerii să fie absolvenţi ai unor instituţii militare
de învăţământ cu durata de cel puţin 2 ani, iar maiştrii militari/subofiţerii
propuşi pentru trecerea în corpul ofiţerilor să fie absolvenţi ai liceului, cu
bacalaureat;
f) pentru acordarea gradului de general de
brigadă/similar să fi îndeplinit, în activitate, cel puţin un an o funcţie
prevăzută cu grad de general/similar sau, după trecerea în rezervă, să fi
îndeplinit funcţie de director sau superioară acesteia, în Ministerul Apărării
Naţionale;
g) să atingă performanţa minimă de 80 de puncte pe Grila
de evaluare a competenţei şi meritelor coloneilor/comandorilor în retragere
propuşi a li se acorda gradul de general de brigadă/similar în retragere, cu
condiţia ca punctajul acordat pentru perioada cât au fost în activitate să fie
de cel puţin 50 de puncte, iar cel aferent meritelor după trecerea în
rezervă/retragere să însumeze cel puţin 30 de puncte.
2. Criteriile menţionate la pct. 1 sunt
cumulative.
3. Structura care iniţiază propunerea
de acordare a gradului/înaintare în gradul următor are obligaţia de a prezenta
documentele care să ateste îndeplinirea criteriilor, odată cu promovarea
propunerii, în copii certificate "Conform cu originalul", după cum
urmează:
a) diploma/certificatul/adeverinţa care atestă absolvirea
studiilor;
b) livretul militar, actualizat de centrul militar;
c) cartea/buletinul de identitate;
d) cazierul judiciar;
e) recomandare care să cuprindă şi elementele privind
meritele după trecerea în rezervă/retragere.
4. Constatarea neîndeplinirii integrale
a criteriilor stabilite atrage nepromovarea propunerii de acordare a
gradului/înaintare în gradul următor.
5. În categoria meritelor deosebite
prevăzute la pct. 1 lit. a) sunt incluse:
a) fapte şi acte exemplare în plan profesional şi social;
b) activitate deosebită în legătură cu domeniul militar
sau cultural-ştiinţific:
- participare la acţiuni militare în
afara teritoriului naţional sau la misiuni cu potenţial ridicat de risc
desfăşurate pe teritoriul naţional;
- rănire în acţiuni militare în afara
teritoriului naţional sau în misiuni cu potenţial ridicat de risc desfăşurate
pe teritoriul naţional;
- realizarea unor studii sau alte
lucrări de cercetare ştiinţifică sau pedagogică, cu valoare recunoscută în
domeniul militar, după trecerea în rezervă/retragere;
- alte activităţi de natură să
contribuie la imaginea şi prestigiul armatei;
c) activitate deosebită în cadrul unei structuri
asociative a cadrelor militare în rezervă/retragere.
GRILA DE EVALUARE
a competenţei şi meritelor coloneilor/comandorilor în retragere propuşi a li se acorda gradul de general de brigadă/similar în retragere
a competenţei şi meritelor coloneilor/comandorilor în retragere propuşi a li se acorda gradul de general de brigadă/similar în retragere
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. crt.
|
Criterii
|
Punctaj prevăzut
|
Punctaj realizat
|
Obs.
|
|
|
A.
Evaluarea meritelor pe timpul cât au fost cadre militare în activitate
(minimum 50 puncte)
|
||||
|
|
1.
|
Studiile
militare sau civile
|
|
||
|
|
-
Instituţii militare sau civile de învăţământ superior, absolvite cu diplomă
de licenţă (condiţie obligatorie)
|
18 puncte
|
|
|
|
|
|
- Cursuri
postuniversitare cu durata de minimum 30 de zile (cu aplicabilitate în
domeniul militar)
|
2 puncte pentru fiecare curs
|
|
|
|
|
|
- Masterat
(cu aplicabilitate în domeniul militar) sau Colegiul Naţional de Apărare
|
4 puncte
|
|
|
|
|
|
- Doctorat
(cu aplicabilitate în domeniul militar)
|
7 puncte
|
|
|
|
|
|
2.
|
Vechimea
în rândul cadrelor militare în activitate
|
|
||
|
|
- cel
puţin 15 ani în anul trecerii în rezervă/retragere
|
15 puncte
|
|
|
|
|
|
- pentru
fiecare an în plus
|
0,5 puncte
|
|
|
|
|
|
3.
|
Stagiul în
gradul de colonel
|
|
||
|
|
- cel
puţin 3 ani
|
5 puncte
|
|
|
|
|
|
- pentru
fiecare an în plus
|
1 punct
|
|
|
|
|
|
4.
|
Stagiul în
funcţii prevăzute cu gradul de general/similar
|
|
||
|
|
- funcţie
prevăzută cu gradul de general de brigadă/similar
|
2 puncte
|
|
|
|
|
|
- funcţie
prevăzută cu gradul de general-maior/similar
|
4 puncte
|
|
|
|
|
|
- funcţie
prevăzută cu gradul de general-locotenent/similar
|
6 puncte
|
|
|
|
|
|
5.
|
Calificativele
obţinute în ultimii 5 ani de activitate
|
|
||
|
|
- pentru
fiecare calificativ "excepţional"
|
2 puncte
|
|
|
|
|
|
- pentru
fiecare calificativ "foarte bun"
|
1 punct
|
|
|
|
|
|
6.
|
Participarea
la acţiuni militare
|
|
||
|
|
- acţiuni
militare în afara teritoriului naţional sau misiuni cu potenţial ridicat de
risc, pe teritoriul naţional
|
5 puncte pentru fiecare an
|
|
|
|
|
|
- rănire
în acţiuni militare în afara teritoriului naţional sau în misiuni cu
potenţial ridicat de risc, pe teritoriul naţional
|
10 puncte
|
|
|
|
|
|
TOTAL
|
minimum 50 puncte
|
|
|
|
|
|
B.
Evaluarea meritelor după trecerea în rezervă/retragere (minimum 30 puncte)
|
||||
|
|
7.
|
- Fapte şi
acte exemplare în plan profesional şi social
|
20 puncte
|
|
|
|
|
-
Activitate deosebită în legătură cu domeniul militar
|
10 puncte
|
|
|
|
|
|
-
Activitate remarcabilă în cadrul autorităţii publice/organizaţiei
neguvernamentale care face propunerea (după cum rezultă din recomandarea
respectivei instituţii)
|
10 puncte
|
|
|
|
|
|
-
Activitate deosebită în conducerea centrală a unei structuri asociative a
cadrelor militare în rezervă/retragere
|
10 puncte
|
|
|
|
|
|
-
Activitate deosebită în conducerea filialei unei structuri asociative a
cadrelor militare în rezervă/retragere
|
5 puncte
|
|
|
|
|
|
TOTAL
|
minimum 30 puncte
|
|
|
|
|
|
TOTAL GENERAL
|
minimum 80 puncte
|
|
|
|
|
|
Concluzie:
|
||||
ANEXA Nr. 2
CRITERII
privind analizarea situaţiei veteranilor de război în vederea avansării în grad
privind analizarea situaţiei veteranilor de război în vederea avansării în grad
1. Analizarea situaţiei veteranilor de
război în vederea avansării în grad se face cu respectarea următoarelor
criterii generale:
a) să fi participat pe front;
b) să fi fost decoraţi cu ordine, cruci sau medalii ale
României;
c) să aibă o vechime în grad de cel puţin 2 ani, cu
excepţia cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul".
2. Pentru avansarea în grad de
general/similar, să aibă studii superioare, cu excepţia veteranilor de război
absolvenţi ai unei şcoli militare de ofiţeri şi care sunt decoraţi cu unul din
Ordinele "Mihai Viteazul", "Steaua României" sau
"Coroana României", precum şi a celor care au fost răniţi ori
prizonieri de război.
3. Criteriile menţionate la pct. 1 şi 2
sunt cumulative.
4. În cadrul derulării demersurilor
privind avansarea în grad, se respectă următoarea ordine de priorităţi:
a) cavalerii Ordinului "Mihai Viteazul";
b) marii mutilaţi, răniţii şi invalizii de război;
c) veteranii de război care au fost cadre militare pe
timpul războiului;
d) veteranii de război care îndeplinesc funcţii de
conducere în structurile asociative ale veteranilor de război, inclusiv în
cadrul filialelor judeţene şi municipale;
e) veteranii de război care au o contribuţie deosebită în
cadrul structurilor asociative din care fac parte, inclusiv la nivelul
filialelor judeţene şi municipale.
5. Structura care iniţiază propunerea
de avansare în grad are obligaţia de a prezenta documentele care să ateste
îndeplinirea criteriilor, odată cu promovarea propunerii, în copii certificate
"Conform cu originalul", după cum urmează:
a) diploma/certificatul/adeverinţa care atestă absolvirea
studiilor;
b) livretul militar, actualizat de centrul militar;
c) legitimaţia de veteran de război, vizată de centrul
militar;
d) cartea/buletinul de identitate;
e) certificatul/adeverinţa eliberat/eliberată de
unităţile arhivistice din care să rezulte participarea pe front, decoraţiile
primite, rănirea sau prizonieratul;
f) cazierul judiciar.


