Stimate domn, desi nu ne cunoastem, am fost
surprins de scrisoarea pe care mi-ati trimis-o. Mai mult, am fost ofensat sa
constat ca va arogati merite in legatura cu cuantumul pensiei si statutul meu
de “senior privilegiat” al sectorului 3.
Sunt sigur ca nu ati
avut curiozitatea sa stiti cui va adresati, pentru ca, altfel, ati fi stiut mai multe despre profilul meu
caracterial si experienta mea profesionala care nu puteau sa aiba vreo legatura
cu activitatea dvs de partid si cu ceea ce a facut partidul dvs a facut pentru
mine si Armata tarii.
Altfel, ati fi inteles
ca datorez totul familiei si obstinatiei mele de a-mi face datoria fata de
tara, in structuri euroatlantice dar si intr-o pozitie relevanta in SMG, ca sef
al Directiei Planificare Strategica, cu gradul de general maior.
De asemenea, mai puteati
sa constatati ca, dupa trecerea in rezerva, am avut cateva iesiri publice care
doreau sa aduca in atentia clasei politice, inclusiv a conducerii UNPR, repere
ale starii armatei, dar si propuneri si masuri concrete de stopare a degradarii
conditiilor de viata, inzestrare si instructie ale militarilor. Ma voi referi
doar la intarzierea cu cel putin 3 ani a achizitiei avioanelor multirol. Puteti
pune si in sarcina UNPR acest esec care va face ca Romania sa ceara ajutorul
altor state membre NATO, pentru a ni se asigura politia aeriana. Umilitor si
dezamagitor pentru o tara ai caror militari au facut sacrificii pentru
integrarea in Alianta, multi dintre ei fiind obligati sa isi abandoneze cariera
militara, inainte de varsta legala de pensionare, in numele standardelor NATO,
modernizarii si reformei armatei Romaniei.
Faptul ca partidul dvs
nu a facut nimic pentru cresterea capacitatii combative a Armatei, ma determina
sa reafirm ca scrisoarea nu trebuia sa mi-o trimiteti si ca, de fapt, ministrul
dvs, ar trebui sa se rusineze si sa recunoasca faptul ca UNPR, solidar cu alte
partide, a continuat sa batjocoreasca si sa trimita in derizoriu calitatea de
militar, de altfel, onoranta in alte state.
Pe de alta parte, adoptarea
legislatiei samavolnice privind “recalcularea, reviziuirea si
revizuirea-recalcularii pensiilor militare”, initiata, sustinuta si aplicata de
partidul dvs, a bulversat ierarhii si destine, a ridicat indoieli si suspiciuni
in legatura cu profilul profesiei si statutul de militar, aducand grava
atingere spiritului si unitatii de corp.
Nicicand militarilor nu
le-au fost date ocazii sa auda invective si epitete greu de reprodus, care nu
au nicio legatura cu efortul, sacrificiul, onoarea si demnitatea de militar.
Angoasele recalcularii
pensiilor, bugetul de “avarie” la care facea deseori referire ministrul
apararii din partidul dvs, degradarea continua a profilului moral al celor
imbracati in uniforma Armatei Romaniei, au atins un prag care sfideaza calitatea
de militar al unei tari membre NATO si
pe care trebuie sa vi-l asumati onest si cu responsabilitate.
In sfarsit, sper ca ati
inteles ca nu aveti niciun merit in legatura cu cuantumul pensiei mele, ca nu
va bucurati de respectul meu, ca nu aveti dreptul sa-mi folositi numele si
calitatea mea de militar in rezerva, ca nu va voi vota si ca va dispretuiesc.
Daca chiar doriti, asa
cum afirmati in scrisoare, sa tineti cont de opiniile si propunerile
subsemnatului, va rog sa cautati numele meu pe google, unde veti gasi toate
scrisorile, articolele si luarile mele de pozitie care ar fi trebuit sa fie
cunoscute, inclusiv de fostul ministru al apararii. Ca sa va ajut in selectia
lecturilor, va recomand cu prioritate titlurile “Umilirea armatei nationale”, “Armata
Romaniei dezonorata” si “Comandantul Suprem la raport!” din care sper ca veti
intelege ca, dincolo de lozinci patriotarde, bilanturi festiviste si ipocrizie politica, UNPR nu a facut nimic
pentru mine si familia mea dar nici pentru Armata Romaniei.
IORDACHE OLARU, general
maior in rezerva.
Nota:
Nu cu mult timp in urma, va atrăgeam atenția privind decizia cuiva din conducerea SCMD de a se accepta pe toate paginile sindicatului publicitatea făcută unui candidat din partea UNPR la primăria sectorului 5. Desi acest aspect a fost sesizat si reclamat de foarte multi membri de sindicat , nu raspuns nimeni semnalului nostru . Legea probabil ca este valabila numai pentru unii. Legea ca legea. Sau poate ca în numele gulgutei ca este bine sa avem"prieteni "în toate partidele cei care conduc vremelnic destinele acestei organizații(sau poate o conduc pe viata precum dinastia KIM in COREEA ) au uitat "binele" pe care ni l-a făcut noua , militarilor, acest "partid"(în fapt o adunătura de scursuri si traseisti politici).
col. (r) COSTEL GĂLĂȚEANU