Iar ne mor militarii prin Afganistan…
- Poziţia noastră este clară: nu suntem împotriva colaborării cu aliaţii noştri din NATO, dar cred că viitoarea putere care se va instala la Bucureşti ar trebui să-şi pună următoarea întrebare esenţială: “ce căutăm noi pe acolo?”, în sensul că s-au cam încheiat nişte etape, inclusiv în ceea ce priveşte terorismul. Osama Bin Laden a fost lichidat,… dacă a fost lichidat. Ar trebui să ne punem această întrebare fundamentală şi să ne revizuim atitudinea, ca să nu mai vorbim de echipamentul pe care îl au băieţii ăştia ai noştri, care nu este tocmai potrivit pentru asemenea misiuni.
- Discutam, nu demult, cu câţiva ofiţeri reveniţi din teatrul de operaţiuni, care povesteau cât de fragile sunt blindatele noastre, cât de vulnerabile la minele plantate în sol, în comparaţie cu blindatele aliaţilor. Cum am ajuns în această situaţie?
- Să nu uităm că armata noastră a fost şi este, în proporţie de 99,9% pregătită să lupte pe teritoriul naţional, în anumite condiţii, nicidecum în condiţia numită Afganistan, nu a fost pregătită pentru asemenea acţiuni, şi mai ales, industria noastră de apărare , care a furnizat majoritatea tehnicii, nu proiectase vehiculele pentru zonă deşertică, cu temperaturi extraordinare, cu teren de un anumit tip. Toate aceste lucruri trebuie regândite, după opinia mea relansată şi industria naţională de apărare. Ar fi foarte bine şi frumos să avem o industrie, câştigă şi armata, câştigă şi economia. Dacă în ceea ce priveşte ţinuta militarilor, costumaţia, armamentul individual şi ceea ce am mai pus noi pe ei acolo, s-a mai rezolvat câte ceva, în privinţa acestor mijloace de transport şi luptă în condiţii de patrulare lucrurile sunt mai complicate. Şcoala românească de pregătire de luptă se dovedeşte a fi foarte bună de vreme ce militarii noştri, fără a fi specializaţi în asemenea misiuni, sunt pregătiţi, absolvenţii acestor şcoli militare devenind nişte “produse” valabile inclusiv pentru acest tip de misiuni. La capitolul tehnică este un risc şi al politicienilor, al decidenţilor, că practic riscul şi-l asumă cel care decide. Ministerul Apărării este un executant. Decidentul trebuie să fie foarte bine informat. Dacă trimitem trupe într-un loc, atunci este nevoie de o informare completă despre locul respectiv şi despre ceea ce trimitem acolo, astfel încât să nu îi trimitem pe acei tineri la moarte. Mulţi au murit nu atât din cauza actelor teroriste respective ci pentru că nu era pregătit autovehiculul, să zicem, pentru exploziile respective… Când ştii că trimiţi nişte oameni cu echipament precar şi mai şi mor dintre ei, trebuie să răspunzi inclusiv penal pentru asta. Dar şi aliatul trebuie să înţeleagă nişte lucruri, ,,cum voi vă protejaţi oamenii- aţi văzut că nu există rănit american în blindate -aşa trebuie să se întâmple şi la noi,,.
Au nişte comandouri formidabile care să ştiţi că sunt precum în filmele pe care le vedem, care se pregătesc în mod special pentru a-şi extrage oamenii aflaţi în dificultate. Ei îşi pregătesc foarte bine trupele pentru acţiuni în asemenea zone, asigurând protecţia fiecărui om de-al lor. Ori, cum noi nu protejăm omul, cetăţeanul din interiorul ţării- statul îşi bate joc de el cu măsurile pe care le ştiţi- nici militarul din Afganistan nu beneficiază de mai mult de atât. Cineva, nu spui cine, persoană important, ar trebui să răspundă pentru largheţea cu care a tratat acest fenomen, n-am auzit niciodată “nu mă pune să cheltui, că n-am de unde, tu mă asiguri din punct de vedere tehnic, eu îţi dau elementul uman pregătit, iar tu dă-mi la nivelul trupelor tale tehnica respectivă”. Este o chestiune ce ţine de demnitate şi de modul în care un om care ocupă o anumită funcţie. Băsescu, ce s-o mai învârtim după degete, că ameţeşte pisica dând ture după cireş, şeful sistemului militar, al CSAT, dacă ţine la omul românesc- şi s-a văzut că nu se întâmplă aşa, să aibă un asemenea sentiment- nu îi dă drumul într-o asemenea misiune până nu se asigură că oamenii au tot ce le trebuie pentru a supravieţui: “dom’le, mori în luptă, a ţintit bine inamicul, ai fost în acţiune, dar nu să mori din cauza unor neglijenţe de tipul acesta”, este un lucru condamnabil. Câtă grijă a avut pentru bietul cetăţean de rând, atâta grijă are şi pentru soldatul din Afganistan.
- Şi aşa avem o inflaţie de generali; nu s-o fi găsit nici unul să explice că nu e în regulă?
- Este foarte riscant să faci aşa ceva pentru că nu îţi faci rău decât ţie. Normal, în momentul în care ai ajuns în CSAT- să zicem că eşti Şeful Statului Major General- şi se iveşte o asemenea problemă, pui piciorul în prag şi spui “dragi colegi din Consiliul Suprem, asta nu se poate!”, … şi argumentezi, şi din acel moment glasul tău este ascultat. Vă dau un exemplu cu Şeful Statului Major al armatei americane în primul război din Golf, generalul Schwarzkopf. După ce preşedintele american şi oamenii din jurul lui au făcut presiuni pentru un atac urgent, generalul a venit şi i-a spus- “pardon, am nevoie de 6 luni ca să pregătesc dispozitivul- deja pregătit în mare parte- pentru a intra în luptă; nu putem să trimitem aiurea oameni la moarte, trebuie să ne asigurăm că vor avea protecţia necesară”. S-a ţinut cont de ceea ce a spus acel om şi armata americană a atacat la termenul stabilit de general. Asta e marea deosebire, noi nu avem un cadru democratic bine pus la punct.
Când un general a luat atitudine, în secunda doi a dispărut din schemă. Şi atunci omul se gândeşte. Am stat de vorbă cu persoane responsabile în aceste chestiuni şi mi-au spus: dom’le, alegi din două rele pe cel mai mic, adică decât să fiu destituit în secunda doi, decât să vină cineva şi să nu aibe habar nici măcar de ceea ce am pregătit până acum, am preferat să zic gata, facem, mergem şi după aceea să încerc eu să fac tot ce e posibil să ameliorez situaţia. Deci chestia asta mi-a fost spusă direct. E nevoie de un stat de drept în care profesionistul, specialistul, în momentul în care spune că un lucru nu se poate, acela chiar să nu se poată. Un sacrificiu de acest tip, pe care îl faci chiar dacă ai doar un arc cu săgeţi, îl faci doar în momentul în care patria ţi-e în mare primejdie. Atunci, vorba aceea, te duci şi cu mâinile goale. Interesele politice care îmi sacrifică cetăţenii sunt interese absolute incorecte.
Când un general a luat atitudine, în secunda doi a dispărut din schemă. Şi atunci omul se gândeşte. Am stat de vorbă cu persoane responsabile în aceste chestiuni şi mi-au spus: dom’le, alegi din două rele pe cel mai mic, adică decât să fiu destituit în secunda doi, decât să vină cineva şi să nu aibe habar nici măcar de ceea ce am pregătit până acum, am preferat să zic gata, facem, mergem şi după aceea să încerc eu să fac tot ce e posibil să ameliorez situaţia. Deci chestia asta mi-a fost spusă direct. E nevoie de un stat de drept în care profesionistul, specialistul, în momentul în care spune că un lucru nu se poate, acela chiar să nu se poată. Un sacrificiu de acest tip, pe care îl faci chiar dacă ai doar un arc cu săgeţi, îl faci doar în momentul în care patria ţi-e în mare primejdie. Atunci, vorba aceea, te duci şi cu mâinile goale. Interesele politice care îmi sacrifică cetăţenii sunt interese absolute incorecte.
- Dincolo de defilări de Ziua Naţională, armata este într-o situaţie delicată. În lume s-a ajuns la un sfârşit de sistem,iar un conflict, cel puţin la nivel regional, pare inevitabil …Cine ne protejează?
- Indiferent de situaţie trebuie să ne pregătim pentru apărare. Ţara nu trebuie apărată având în vedere doar condiţiile geo-politice. Sunt oameni care ne-au atacat pe noi militarii, care au spus că am stat numai pe lângă popote, cum a spus domnul Cosmin Guşe, pe care îl consideram un om inteligent. Sunt oameni care spun că vin ruşii. Nu aşa se pune problema. Problema nu se pune că vin ruşii, ungurii sau alţii; problema se pune în privinţa acestei pojghiţe foarte subţiri, a acalmiei aparente care domneşte. Părerea mea este că sarcina unui viitor guvern temeinic este aceea de a concepe un plan cu detalii foarte bine puse la punct, de pregătire din punct de vedere economic, producţie, locuri de muncă, educaţie şi pregătire militară a României, de creare de rezerve, pentru ca ţara noastră să facă faţă unei posibile încheieri a epocii coexistenţei paşnice. Sunt toate datele - şi analiştii militari o spun foarte clar,- că această epocă a coexistenţei paşnice este ţinută într-un stadiu mulţumitor, adica neatins încă de flacără şi de explozie, prin fel de fel de manevre. Dar s-ar putea, peste noapte, într-o singură secundă, să declanşeze scânteia. Se pare că modul în care este administrată lumea în momentul ăsta, nu este cel bun. Capitalismul ăsta sălbăticit nu este cea mai bună soluţie pentru lumea contemporană şi pas cu pas ne îndreptăm către ce? Către ce-a mai fost, adică ruperea acestui regim de coexistenţa paşnică. Ori asta înseamnă război şi nu mai contează cine vine peste tine, se pune problema ca tu să ai resurse, rezerve şi oameni pregătiţi pentru a face faţă unei provocări de o asemenea dimensiune. Asta este marea problemă!
- Mai toţi politicienii au încercat să-şi facă un capital de imagine pe spinarea armatei. Ce am văzut însă în ultima vreme, a depăşit orice limită a bunului simţ…
- Am avut o etapă de mari încălcări ale legislaţiei şi Constituţiei. A fost nevoie de o bătălie pentru imagine. Prost dusă şi deloc câştigată, după părerea mea. Aţi văzut şi dumneavoastră cam cum arăta purtătorul ăla de cuvânt pe care l-au pus la înaintare şi l-au făcut şi amiral. Colegii mei din presa militară mi s-au plâns în permanenţă de presiunile la care au fost supuşi, în ce situaţie au ajuns. S-a produs o sufocare lentă, exact cum s-a produs în toată societatea românească... Este o tactică nenorocită, mizerabilă; nu desfiinţez domeniul dar îl obnubilez -leul care sufocă antilopa gnu-până moare. Aşa s-a întâmplat în economie, în cultură, în educaţie; uitaţi-vă la manualele tâmpite de istorie: nu o să vedeţi niciodată într-o carte de istorie a Franţei, de exemplu, ca o vedetă TV să fie mai prezentă decât Napoleon Bonaparte. Aşa s-a întâmplat şi cu presa militară, dar şi cu cea civilă. Mă uitam la mari moderatori şi jurnalişti care credeam că vor “sparge norii” şi care au renunţat la demnitatea lor, au devenit cârpe de şters pe jos ale regimului. Să sperăm că se va reveni la o prestaţie de atitudine, căci altfel nu se poate.
