AM ONOAREA SĂ VĂ SALUT, DOMNULE COLONEL MARIAN TUDOR
Sper din toată inima, să ajungeţi a mă cunoaşte din ce în ce mai bine şi să remarcaţi, în imaginea mea, un om obişnuit, cu bune şi rele, dar permanent ancorat în principiile conform cărora, mi-am clădit profilul moral. Sunt un cititor pasionat al literaturii clasice ruse, mai exact, al operelor unor autori aparţinând curentului literar ”realismul critic” printre care remarc geniile literare ale lui Turgheniev, Tolstoi şi Dostoievski. Mesajul acestora este în prelungirea romantismului reprezentat minunat de Puşkin, Lermontov şi Gogol. Poate vă întrebaţi domnule colonel, de ce am pornit discuţia noastră din acest punct? Pentru că dumneavoastră utilizaţi o logică fără conotaţii mobilizatoare şi prieteneşti şi anume: porniţi de la analizele critice şi ajungeţi la drame sociale. În lucrările respective, romanticii se cantonau invers, în poezia lirică şi dramă la început iar, ulterior, prin curentul realist, s-a avansat la satiră şi critica socială. Temele predominante ale acestor titani ai literaturii universale prezintă “conflictul dintre viziunea idealistă şi umanitară a generaţiilor vechi şi nihilismul tineretului, problemă controversată în cercurile intelectualităţii ruse din acea epocă. De aici mi-am format principiile conform cărora, orice individ este dator să caute un sens al existenţei omeneşti în societate şi un rol bine definit, în determinarea cursului istoriei. Caracterul uman , în general , are o deschidere destul de impulsivă, plin de sensuri contradictorii, determinată de încărcătura nuanţată a stărilor sufleteşti. Cu toate că nu recunoaştem, nici eu nici dumneavoastră, fiind în rezervă, trăim din plin, impactul banalului cotidian, al singurătăţii şi pasivităţii, împletit cu dorinţa de afecţiune amicală, de respect, recunoaştere reciprocă şi implicare socială. Ştiţi ce cred eu din toată această „revoltă” a dumneavostră? Nu cumva vă vedeţi distruse idealurile pentru care aţi luptat aflate acum în confruntare cu interesul materialist predominant din societate? Aţi observat probabil, că nu am folosit nicicum, prin textele mele, referitoare la comportamentul camarazilor mei, cuvântul “minciună de joasă speţă”. De ce nu mi-aţi spus direct, „că Mandu minte”, atunci când afirmă că „steagurile filialelor dumneavostră nu au fluturat alături de ale noastre în Piaţa Victoriei de 1 Mai?. În textul cu pricina, eu am aşezat sintagma „bisericuţa formată”, după cum vedeţi, între ghilimele. La fel şi sintagma ”lupta pentru putere”. Să nu cumva să credeţi că ne-am schimbat operaţiile gândirii faţă de acum 200 de ani! Din această cauză am făcut apel la comportamentul şi operele clasicilor ruşi, pentru că foamea de conversaţie , de dialog, de relaţionare este şi acum prezentă de la un capăt la altul al pământului ca şi atunci. V-am invitat să vorbim unii cu alţii. Unde puteam realiza acest deziderat, mai bine decât în Piaţa Victoriei? Sicer să fiu, parcă sufăr, vorba pesonajului roman Fuscus, din filmul Dacii, atunci când văd oameni din epoca noastră postrevoluţionară care, luptând cu absurdităţile societăţii, simt anumite persecuţii. De ce trebuie să ajungem la atitudini reactive când ştiinţa ne călăuzeşte către un comportament proactiv? Este adevărat că noi, cei din teritoriu, ne-am „repezit” până la Bucureşti pentru a arăta societăţii civile, că militarii în rezervă, sunt uniţi. În Piaţa Victoriei, de 1 Mai, am avut surpriza să constat că, deşi conştiinţele noastre interferau principial şi emoţional, fanioanele noastre nu stăteau fizic, alături. Şi subsemnatul face deseori apel la dialog, dar cine credeţi că m-ar asculta făcând acest apel, din „spatele cortinei”. Să fiţi sigur că, atunci când voi constata că nu mai este nimic de făcut, voi părăsi neobservat şi irevocabil scena pe care, deocamdată, imi joc rolul. Reţineţi, vă rog, un element esenţial al dialogului, „încrederea şi respectul reciproc”.
Domnule colonel,
Fie că vrem sau nu , Dumnezeu ne-a lăsat în subconştient puterea afectivă şi volitivă de a ne iubi concetăţenii, cu atât mai mult, camarazii (noi nu mai avem şefi şi din această cauză, ne pierdem uneori în timp, respectul ierarhic).Nici eu nu obţin întodeauna, un scor pozitiv. Uneori facem gesturi sub presiunea unor factori care vin de dincolo de noi. Sub masca acestor gesturi încercăm acţiuni ofensive, atacuri surprinzătoare, nenumărate manevre şi uneori, regrete. Nu am avut niciodată energia necesară pentru a găsi un loc călduţ lângă şefi sau mai nou, lângă stăpâni. Dipreţuiesc lumea politică portocalie dar, nu o urăsc! Această lume politică portocalie mi-a adus mai multă suferinţă şi umilinţă decât tot sistemul comunist, de la victoria lui în 1917 şi până astăzi. Nu am rămas fidel ideii luptei sindicale pentru a mă ajuta cineva să-mi recâştig, demnitatea furată. Am venit în sindicat pentru că , la fel ca toţi ceilalţi, eram în căutarea unui sens al existenţei, prin această lume politică, în mare parte, prolifică în jaf şi imbecilă în atitudine. Este bine că aţi difuzat acest material pe blogul filialei dumneavoastră. Întodeauna „tăinuirea minciunii” este la fel de păcătoasă ca şi „promovarea ei”. Să spunem că eu am greşit atunci când am judecat, prea aspru, absenţa filialelor din Piaţă. În contextul acestei greşeli s-au conturat două idei corectoare: revenirea dumneavoastră în CD şi invocarea necesităţii unui dialog în jurul „mesei rotunde”. Din practica cavalerilor, se obişnuieşte ca la aceste dezbateri, fiecare să vină cu inima deschisă şi încrederea cuvenită în lupta pentru cauza comună: promovarea şi apărarea interesului public în care bunăstarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor umane, să constituie lumina care să ne facă tot mai vizibili, în societate.Potrivit codului penal iranian, omorul prin „lovituri cu pietre” se întamplă prin îngroparea acuzatei/acuzatului până la piept, iar pietrele care sunt aruncate trebuie sa fie „suficient de mari astfel încat să provoace durerea, dar nu atat de mari încât să ucidă pe loc”. Aveţi perfectă dreptate: avem noi românii un obicei, „desfacerea firului în patru”. Şi românii sunt oameni, iar oamenii au de la Dumnezeu darul raţiunii şi al înţelepciunii. Sper ca aceste rânduri să fie interpretate mai prietenos şi să constituie baza frăţiei care ne va menţine uniţi, în viitor. Un viitor în care, suntem datori să lăsăm şi noi, câteva urme de lumină.
P.S. Aşa de mult suntem iubiţi de noile forţe politice încât, la Braşov ( „baronii locali”), ne evită în aceeaşi măsură, atât cei din putere cât şi cei din opoziţie. Nu avem acces la TV şi nici la presă. Probabil, vor ca societatea civilă să fie condusă de nişte umili servitori, care să aibă suficientă energie pentru a fi capabili „să dea din coadă” la comanda dumnealor . Acest lucru trebuie să ne dea mai mult de gândit şi, dacă dorim, putem împreună, să schimbăm faţa României. Aceasta este prioritatea noastră! Trebuie să-i asigurăm pe aceşti puţin pricepuţi şi falşi prietenoşi concetăţeni că, până la alegerile Parlamentare mai este timp şi, din cei 7 miliarde de vecini, poate 1 milion va simţi româneşte, alături de noi, militarii în rezervă. Haideţi că se poate, chiar dacă am rămas mai puţini!”
Cu salutări de bine domnule colonel!
Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Preşedintele “Alianţei Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler”
Gl. Mr.(r). prof. univ.dr. Petrişor Mandu
