5 martie 2011 -
“Legea 119 din 2011 este imorala si are un caracter distructiv”
Sunt col (r) Nour Constantin specialitatea Finanţe, promoţia 1970. Am activat 17 ani ca ofiţer financiar şi 13 ani ca ofiţer de comandă, fiind locţ. Al Cdt. La Spitalul Militar Galaţi. Nu sunt membru de partid sau sindicalist. Cunosc bine armata, am activat şi în unităţi luptătoare, stăpânesc bine fenomentul militar, cunosc administraţie, organizare şi conducere. Sunt printre puţinii ofiţeri din Armata Română, specialitatea finanţe care a deţinut o funcţie de comandă 13 ani, iar din acest punct de vedere sunt singurul. De aceea îmi permit şi mi-am permis să fac unele aprecieri şi constatări pertinente legate de efectele produse prin aplicarea Lg. 119, pe care le-am prezentat în emisiuni televizate la cele 4 posturi de televiziune locale, la Radio Galaţi precum şi într-un articol publicat în “Viaţa liberă” din 8 feb. 2011. Încerc să vi le prezint şi dumeavoastră în speranţa că le veţi face mai departe cunoscute publicului larg dar şi guvernanţilor, întrucât sunt lucruri de o extremă gravitate pe care unii ofiţeri de specialitate nu au tăria morală să o facă iar alţii se tem pentru familile lor.
Legea 119 din 2011 este imorală şi are un caracter distructiv.
Este imorală pentru că a fost introdusă la adoptare cu un slogan mincinos prin care se doreşte promovarea principiului contributivităţii pentru toţi, ceea ce este fals. În cazul militarilor nu se poate face dovada contribuţiei la un fond de pensii, aplicându-li-se şi lor un algoritm de calcul ca şi la civili. Considerând că ar fi putut contribui, inventându-li-se şi o vechime a stagiului de cotizare deşi nu au cotizat ceea ce în dreptul administrativ reprezintă un fals. Prin introducerea unui element fals într-o bază de calcul, toată baza de calcul devine nulă de drept iar rezultatul este fals.
Este imoral nu pentru că li s-ar fi luat din pensii, ci dimpotrivă pentru faptul că li se acordă la pensii în plus ceva ce nu au dreptul. Militarii au fost retribuiţi de două secole numai din fondul de înarmare atât în activitate, cât şi în rezervă având la bază principiile ierarhiei militare. Retribuirea lor a fost şi va fi diferită de civili şi acest lucru s-a făcut şi se face din mai multe considerente, cum ar fi: condiţii de muncă diferite, categorii diferite de drepturi băneşti, condiţii diferite de plată, timp de muncă diferit, sarcini şi scopul pentru care au fost retribuiţi, obligaţii diferite, să apere, să lupte, să moară dacă situaţia de luptă o cere. De aceea nici nu se poate constitui un fond de pensii din contribuţii, deoarece o armată când se doreşte, în funcţie de politica de înarmare a statului poate fi de 20 de mii de militari sau poate fi şi de 250 de mii aşa cum de altfel a şi fost. Şi atunci ei nu pot fi retribuiţi decât cu solde de la bugetul de înarmare, iar în rezervă tot de aici în funcţie de vechimea îndeplinită şi soldele avute. Constituirea unui fond de pensii din contribuţii nefiind funcţionabil ca urmare a fluctuaţiei în timp a efectivelor care pot creşte, să scadă sau pot fi pierdute în luptă.
Tot ce s-a întâmplat în luna ian. 2011 cu pensiile militare a fost o mare diversiune bine gândită şi pusă în aplicare de guvernanţi, atenţie, după ce şi-au dat seama că principiul contributivităţii anunţat cu trâmbiţe, aplicat militarilor prin algoritmul de calcul din sistemul public îi aruncă pe aceştia cu pensiile mult mai mari decât soldele pe care le-au avut la ieşire şi chiar faţă de soldele actuale dacă ar fi în activitate. Situaţie fără precedent, extrem de gravă care ar trebui să pună pe gânduri pe mulţi, dar în primul rând pe parlamentarii din tot spectrul politic.
Astfel în luna ian. s-a trimis în teren numai 50% din pensii (restul s-a trimis în feb. odată cu pensia întreagă avută) cu scopul de a se provoca voit o nemulţumire generală în rândul militarilor şi un sentiment fals de mulţumire în rândul civililor cu privire la egalizarea pensiilor. Efect care s-a şi produs.
Aplicarea acestei metode de calcul prmovată de Legea 119 şi în cazul miitarilor are un efect devastator asupra fondului de pensii civil întrucât s-a introdus la aprobare fără un studiu de impact, fără a se cunoaşte istoricul drepturilor băneşti în armată, fără a avea răspunsuri, de ce se plătesc în armată solde şi nu salarii, de ce civilii plătesc o contribuţie la un fond de pensii şi militarii nu, de ce plata soldelor nu este legată de timpul de muncă, de ce solda este legată de o ierarhie militară şi un lucru foarte important de cunoscut, că soldele nu se stabilesc în raport de salariul mediu pe economia naţională. Toate acestea au condus la aplicarea mecanică a unei metode de calcul care este discriminatorie întrucât se aplică la ambele categorii şi la pensionarii civili şi la pensionarii militari, dar unii au plătit conbtribuţii la un fond de pensii iar alţii nu, considerând că ar fi putut contribui ceea ce nu este egal cu a contribui. Or prin Legea 119 se trimite la calcularea unui punct de pensie lunar raportându-se la salariul mediu pe economia naţională ceea ce conduce la obţinerea unui punctaj artificial care măreşte pensia militară şi mai mult. Mărirea este artificială neavând ceva comun cu principiile ierarhiilor militare pe baza cărora s-au stabilit soldele la un anumit moment, creşterea nejustificată ţinând mai de grabă de perioadele când au funcţionat militarii. Astfel că raportându-se soldele la salariul mediu pe economia naţională în perioada anilor 50-60 când acesta era de 366 lei punctul de pensie se duce nejustificat la 4-5 şi chiar 6 ceea ce este enorm. Fără susţinere într-o contribuţie, creşterea punctului de pensie devine artificială. Acest artificiu de calcul neancorat în realitate şi neavând nici suport juridic a condus la creşterea pensiilor militare, mărindu-le cu mult faţă de soldele, de grade şi de funcţii cu care au ieşit aceştia la pensie. Astfel un Lt. Col. Care a avut pensie de 2650 lei şi care a ieşit în ’85 îi creşte nejustificat pensia cu 1400 lei, primind 4050 lei mai mult decât un general comandant corp de armată care a ieşit în 2007. De altfel, şi unui maistru militar în baza acesti calcul aberant, beneficiază în prezent de o creştere a pensiei de la 1700 lei cu 1600 lei ridicând mai mult decât un colonel. Această lege nu a ţinut seama că o armată funcţionează în baza unei ierarhii şi că militarii au avut întotdeauna alte critreii de pensionare pe baza unor principii statuate de două secole, care păstrează o scară ierarhică şi valorică inclusiv la trecerea în rezervă. Legea 119 tocmai acest lucru face, dărâmă această scară anulând o Lege 164 construită pe baza unor principii amintite mai sus, denaturând modul de calcul şi stabilire a pensiilor militare.
Deşi le-au crescut la toţi pensionarii militari solda tarifară brută ca bază de calcul a pensiei prin aplicarea acestui algoritm, pentru acei ofiţeri care au ieşit la pensie şi de pe funcţii de comandă, Legea 119 le anulează indemnizaţia de comandă ce apărea în baza de calcul în vechile decizii, ceea ce a condus la o diminuare per-total, aceştia fiind cei 10% cărora li s-au diminuat pensia, tocmai acelora care au condus armata, de unde rezultă şi caracterul distrugător prin renunţarea la principiile ierarhiei militare la trecerea în rezervă.
Această creştere enormă nejustificată a pensiilor militare, fără precedent în istoria drepturilor băneşti va aduce gave prejudicii fondului de pensii civil dacă această lege nu va fi abrogată urgent.
Toţi acei care se bucură de creşterea pensiei militare acum, trebuie să înţeleagă că nicăieri în lume cineva nu poate primi o creştere la pensie fără apune în spatele cereri o dovadă, un document că a contribuit cândva, cu ceva la acel fond de pensii. Neexistând o contribuţie fizică la acel fond nici o instanţă de drept nu va da curs cereri.
Deşi am făcut parte din sistem nu pot rămâne pasiv faţă de lucruri murdare, iraţionale şi iresponsabile ce se petrec la lumina zilei şi m-aş simţi mânjit dacă am să primesc o pensie ca rezultat al jocului de ruletă. Mă surprinde faptul că şi alţi rezervişti de specialitate nu au reacţionat. Apariţia unor foşti ofiţeri de diferite arme la emisiuni televizate, necunoscători în domeniul acesta, nu face altceva decât să le facă jocul guvernanţilor, şi un mare rău sistemului militar în ansamblu. Înţeleg spiritul de conservare şi teama de a-şi pierde scaunul precum şi dorinţa de avansare a ofiţerilor din Direcţia Financiară. Numai la armatele din Est poţi întâlni grade de general la birouri cu scop precis de a implementa un program dezastruos de majorare a pensiilor militare.
Am convingerea că o asemenea lege nu va rezista şi oricare alt guvern, va reveni cu o lege nouă a pensiilor militare după Legea 164 din 2001 completată şi republicată.
Col.(r) Nour Constantin