Cine este în spatele Apelului pentru Schimbarea Adevărată a României ?
Se întâmplă ceva interesant pe scena politică. E o efervescenţă neobişnuită într-o anumită zonă a societăţii civile şi din zona politică. Potrivit surselor pesurse.ro pare a fi vorba despre un nou partid sau cel puţin o nouă mişcare politică (MG).
Mișcarea a fost inițiată în urma cu câteva zile de Marian Stas, un renumit specialist în educație pe blogul său. In doar câteva zile, la acest apel s-au alăturat nume precum: Radu Soviani, Ilie Năstase, dr. Gheorghe Iana (fost director la Spitalul Municipal) și dr. Dana Safta (director la Spitalul Elias), Andrei Pavel, dar și o întreagă serie de profesioniști în mai multe domenii. Peste 50 de semnatari din diferite domenii, din plan național - dar și local - și din străinătate au semnat acest apel. Până acum, petiția a strâns peste 4.000 de semnături.
Aproximativ 400 de cetățeni români care locuiesc în Italia au semnat petiția "Apel pentru Schimbarea Adevărată a Romîniei", cu ocazia mitingului organizat în fața Ambasadei României din Roma, duminică 22 ianuarie ac.

"Împreună, putem să ne luăm ţara înapoi ! Nu putem să-i lăsăm pe slujitorii unor interese mărunte să ne reprezinte ca popor, ca națiune, ca oameni onești, muncitori și cu un bun-simț de care s-a profitat însă peste măsură. Vă chemăm să ne fiți alături și să vă alăturați Adevăratei schimbări, să fiți santinelele libertății și democrației reale în România ! În Piaţa Universităţii şi pe străzile din toată România, este datoria noastră de onoare să acţionăm, pentru a ne asigura că nu ne este furată din nou ţara, că impostorii puterii nu sunt înlocuiți cu marionetele opoziției! Nu cerem decât un singur lucru: oamenii potriviți să ajungă în locul potrivit, profesioniștii să revendice și să preia politica și guvernarea", se arată în textul petiției.
Dacă această mișcare va rămâne una strict civică, rămâne de văzut. Surse din zona mișcării ne-au declarat că această platformă s-a născut din indignarea atât față de partidele aflate la Putere, dar și față de cele aflate în Opozitie :) Ghici ghicitoarea mea ! Să fie partidul propovăduit de Mircea Geoană ?