marți, 21 februarie 2012

Oprea nu i-a uitat pe pensionarii militari!

Pensionari militari protestând la Pitesti foto Stefan Birlodeanu www.mediafax.ro

Deoarece ne aflăm pe un site cu specific, care se adresează militarilor (atât celor activi, cât şi celor în rezervă) nu se poate să nu reţinem faptul că Oprea, generalul-ministru sau ministrul-general, nu i-a uitat, la şedinţa de bilanţ pe 2011, pe rezerviştii militari. După ce i-a asigurat pe militarii activi, că atunci când s-o putea le va creşte salariile, a avut câte ceva de spus şi rezerviştilor. A început prin a sublinia eforturile depuse pentru recalcularea pensiilor militare. “Poate cea mai vizibilă componentă a activităţii ministerului în anul care s-a încheiat a fost cea legată de revizuirea pensiilor militare. Dacă în 2010 o mare parte din efortul instituţiei a fost de a se asigura că legea nu îi va nedreptăţi pe militari, în 2011 a trebuit să ducem la bun sfârşit procesul propriu-zis de revizuire. Ambele demersuri au fost extrem de dificile, dar am reuşit să le ducem la bun sfârşit. Ca ministru mi-am onorat promisiunea, aceea de a nu scădea nicio pensie mai mică de 3000 de lei pentru stagiu complet, ci toate acestea au crescut în urma revizuirii. Armata şi-a onorat datoria: aceea de a avea grijă de pensionarii militari şi de a le garanta statutul, locul şi rolul pe care le merită în societatea românească. Ministerul a reuşit informatizarea unei întregi arhive ţinute până acum doar pe hârtie”, a spus Oprea.

El a mai precizat că, la finalul acestui proces de recalculare:

- au crescut pensiile pentru majoritatea covârşitoare a pensionarilor militari, fie că este vorba de militarii în rezervă cu o carieră militară completă sau de cei cu o carieră militară incompletă;

“La această dată, pe baza deciziilor de revizuire, din totalul celor circa 76.000 de pensionari ai MApN, la peste 90 la sută le-au crescut pensiile. Este vorba de aproape 70.000 de pensionari“.

- creşterea medie a pensiei pentru aceşti militari în rezervă este de 34 la sută.

În final, Oprea şi manifestat regretul că “sunt circa 6.000 de pensionari militari cărora le-au scăzut pensiile în urma revizuirii”.

Aşadar, procentul zdrobitor de pensionari militari cărora le-a crescut pensia este una dintre realizările smnificative ale ministrului-general sau generalului-ministru Oprea.

B.S.

Sursa: Ziarul Financiar

http://militar.infomondo.ro/actualitate/oprea-nu-i-a-uitat-pe-pensionarii-militari.html