DIN ILEGALITATE ÎN ILEGALITATE SPRE VICTORIA FINALĂ
DIN NOU DESPRE PROCESUL DE RECALCULARE/REVIZUIRE A PENSIILOR MILITARE
D O C U M E N T A R
P A R T E A A – II -A
SCURT ISTORIC. FAPTE ŞI DATE
A.Legea 119/2010, HG 735/2010 şi stadiul proceselor juridice privind anularea
Deciziilor de recalculare emise în baza acestor acte normative
1.În baza Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial nr.441/30 iunie 2010 şi în temeiul dispoziţiilor HG 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special şi din sistemul administraţiei penitenciarelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 527/28 iulie 2010, în perioada 27 decembrie 2010 – 06 ianuarie 2011, au fost emise „Deciziile privind recalcularea pensiilor în baza Legii nr. 119/2010”, deşi procesul ilegal de recalculare fusese suspendat definitiv şi executoriu la 28.09.2010, prin Sentinţa civilă nr. 338/2010, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1371/33/2010 şi irevocabil suspendat de ÎCCJ, prin Decizia nr.38 din 07.01.2011.
2. Deciziile se finalizează cu următoarea notă: ”Conform Art.88 din Legea nr.19/2000, decizia de pensionare necontestată în termen este definitivă”.
Doar că Legea nr.19/2000 a fost abrogată prin Art. 196 din „Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice” publicată în M.O. nr 852 din 20 decembrie 2010.
3 Deşi ilegale, pensionarii militari au fost nevoiţi să înceapă lungul drum al proceselor în instanţă. Dosarele militarilor au început să fie depuse, din 10 februarie 2011 la registraturile instanţelor din toată ţara. Numai prin Casa de Avocatură Gâlcă şi Vasiliu reclamaţiile au fost în număr de 10.000, din care 2.000 la Tribunalul Bucureşti, reclamaţii prin care se solicita anularea deciziilor ca fiind nelegale acestea încâlcând principiul neretroactivităţii legii, principiul discriminării şi principiul dreptului la propietate.
4.Din acest moment autorităţile şi-au pus în aplicare planul în sensul de a complica şi minimaliza posibilităţile noastre de a ne apăra în faţa justiţiei sau de a ne redobândi drepturile câştigate, astfel:
· Termenele date pentru analiza şi judecarea cauzelor privind recalcularea au fost împinse, în timp, nejustificat de mult, principala motivaţie fiind aglomerările de dosare în instanţe. De exemplu, la Tribunalul Bucureşti, primul termen pe pasul 1A, pentru cei proveniţi din MApN, a fost stabilit în data de 21.11.2011(la 10 luni după depunerea dosarului), iar primul termen pe pasul 1B în data de 03.12.2012 (la 23 de luni după depunerea dosarului).
· Declinarea competenţei de către unele complete de judecată ( Craiova, Iaşi, Braşov) în favoarea Tribunalului Bucureşti pentru a complica şi prelungi şi mai mult posibilităţile de apărare.
· Nerespectarea prevederilor legale privind răspunsul la contestaţiile depuse ca urmare a Deciziilor privind recalcularea pensiilor în baza Legii nr.119/2010, primele răspunsuri începând să sosească cu data de 01 mai 2011, la mai mult de 100 de zile de la termenul legal de răspuns, neprimite de o parte din pensionari sau înlocuite direct cu noile Decizii de revizuire. Acest fapt a făcut ca documentul să parvină târziu instanţei de judecată sau deloc, ceea ce a condus la decredibilizarea acţiunilor noastre în instanţă.
· Deşi solicitarea de anulare a deciziilor, ca fiind nelegale s-a făcut în instanţă, prin invocarea încălcării principiilor mai sus menţionate şi doar în subsidiar pe cuantum, că se atacă nulitatea de drept a deciziilor de recalculare emise ilegal în plină perioadă de suspendare definitivă şi executorie a recalculării, unii judecători au declarat acţiunea, fără obiect, pe motiv că paguba nu s-a produs deoarece pensiile noastre au rămas din punctul de vedere al cuantumului ca în decembrie 2010.
· La sfârşitul anului 2011, SCMD avea peste 4.000 de procese câştigate în prima instanţă şi 597 în recurs, la Curţile de Apel. Cu alte cuvinte, 597 de membrii ai SCMD s-au întors la statutul de militar în rezervă şi la deciziile de pensie anterioare, stabilite prin vechile legi ocupaţionale, astăzi abrogate.Şi totuşi, când decide justiţia se opune Casa de Pensii Sectorială a MApN. Astfel, cu adresa nr. P....... din decembrie 2011, structura mai sus menţionată comunică unui coleg militar, colonel în rezervă, următoarele:” .....Odată cu petiţia aţi anexat şi copia Sentinţei civile nr.....din ...pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia Civilă care, după cum menţionaţi, a rămas definitivă şi irevocabilă ca urmare a respingerii recursului formulat împotriva sentinţei menţionate mai sus de către Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr...... În temeiul Sentinţei civile .... solicitaţi ca după data de 01.01.2012 să se menţină în plată drepturile de pensie avute în decembrie 2010, deoarece revizuirea nu mai este posibilă. Precizăm că solicitarea dumneavoastră este neîntemeiată, întrucât instanţa în dispozitivul sentinţei anulează Decizia de recalculare a pensiei nr.....emisă în baza Legii nr.119/2010 şi nu dispune ca Ordonanţa de Urgenţă nr.1/2011...,aprobată prin Legea nr.165/2011 să nu se aplice în cazul dumneavoastră.......Având în vedere cele menţionate mai sus, solicitarea dumneavoastră nu poate fi soluţionată favorabil, deoarece Casa de Pensii Sectorială a MApN este obligată să aplice actele normative în vigoare.... Totodată, reiterăm faptul că prin Sentinţa Civilă nr..... .. nu s-a dispus ca drepturile de pensie să nu fie revizuite, în cazul dumneavoastră potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr.1/2011” .În această situaţie se poate pune pe drept întrebarea:De ce ministerele implicate nu solicită organelor de justiţie să sisteze procesele pe Legea 119/2010, atâta timp cât consideră că Deciziile de recalculare nu mai au valabilitate?:De ce să irosim timp, bani şi sănătate pe nişte procese care au termen şi sfârşitul anului 2012, în condiţiile când nu se recunoaşte şi se motivează cu atâta uşurinţă o sentinţă definitivă şi irevocabilă a unei Curţi de Apel din România?
5.La începutul anului 2012, prin Deciziile de revizuire cu cuantum scăzut primite, precum şi cu taloanele de pensie din luna ianuarie 2012, introduse ca probe la dosarul de recalculare, s-a reuşit amânarea unor pronunţări în instanţă. Colegii noştri, prezenţi în sala de judecată, au reuşit să prezinte judecătorilor faptul că decizia de revizuire este o probă indiscutabilă că paguba s-a produs şi că acţiunile noastre în justiţie nu sunt „fără obiect”, din următoarele considerente, precum şi altele, astfel:
· Atât decizia de recalculare cât şi decizia de revizuire stabilesc drepturile de pensie cu începere de la aceeaşi dată, 01.01.2011, ceea ce înseamă că am avut pensii diminuate încă din ianuarie 2011.
· Ministerele implicate au realizat, fără să recunoască, că recalcularea este ilegală, amâgindu-ne în anul 2011 cu pensiile din decembrie 2010, motivaţie cu care s-au prezentat şi în procese unde au solicitat respingerea acţiunilor ca fără obiect, pe motiv că paguba nu s-a produs deoarece pensiile noastre au rămas din punct de vedere al cuantumului ca în decembrie 2010 şi au inventat revizuirea şi regularizarea cu aceeaşi dată 01.01.2011, prin emiterea OUG nr.1/2011.
· Discriminarea creată între militarii pensionari şi judecători şi procurori, inclusiv militari, pensionari, privind pensiile. Astfel, în M. O. nr.64 din 26 ianuarie 2012, a fost publicată Legea nr.303 din 28 iunie 2004(republicată) (actualizată) privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevede la Art.82 şi Art.85 următoarele:
Art.82 Alin.(7) „Judecătorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public. Judecătorii şi procurorii militari pot opta între pensia de serviciu şi pensia militară de serviciu”. (Întrebare: MAI EXISTĂ PENSIE MILITARĂ ? RĂSPUNSUL ESTE NU) De ce?
Legea 119/2010 stipulează la Art.1 următoarele: “Pe data intrării în vigoare a prezentei Legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii.
a) Pensiile militare de stat”
Art.85 Alin(2) „Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor precum şi pensiile de urmaş prevăzute la Art.84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată”.( Întrebare:OARE LEGEA NU ESTE PENTRU TOŢI LA FEL ?).
B. Despre OUGnr.1/2011 sau Legea nr 165/2011
1.Consideraţii Generale
a) În data de 28 ianuarie 2011, a fost emis „OUG nr.1 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, ordin publicat în Monitorul Oficial nr.81 din 31 ianuarie 2011, document care legiferează revizuirea Deciziilor de recalculare a pensiilor în baza Legii nr.119/2010, nule de drept, emise ilegal în perioada de suspendare (între 7 decembrie 2010 - 7 ianuarie 2011).
b) Ulterior, OUG nr1/2011 a devenit lege, respectiv „Legea nr.165 din 15 iulie 2011 pentru aprobarea Ordinanţei de Urgenţă a Guvernului României nr.1/2011, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională” lege publicată în M.O. nr. 511 din 19 iulie 2011.
c) Deci, începând cu 19 iulie 2011, pensionarii militari „sunt fericiţii beneficiari” a două legi care le reglementează pensia, respectiv Legea nr.119/2010 şi Legea nr.165/2011. În această situaţie, doar şi o simplă trecere în revistă a unor articole din cele două legi, ridică mari semne de întrebare, astfel:
Legea nr.119/2010 Art.3 Alin(1) prevede că:”Pensiile prevăzute la art.1, stabilite potrivit legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi al cuantumului fiecărei pensii utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000 cu modificările şi completările ulterioare” fapt ce presupune şi aplicarea Art.180 Alin.(7) din Legea nr.19/2000 care prevede că „..în situaţia în care cuantumul pensiilor stabilit conform Alin.(6) este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare se păstrează în plată cuantumul cel mai avantajos”, aşa cum de altfel s-a aplicat la pensionarii din sistemul public de pensii.
Legea nr.165/2011 Art.7 Alin(1) prevede că: „În cazul pensiilor prevăzute la art.5 şi art.6, nu mai târziu de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plată sau de recuperat, după caz, în funcţie de cuantumurile rezultate...”
(Întrebare:EXISTĂ DISCRIMINARE ÎNTRE MODUL ANTERIOR DE STABILIRE A CUANTUMULUI PENSIILOR RECALCULATE PENTRU CIVILI ŞI CUANTUMUL PENSIILOR RECALCULATE –REVIZUIREA ESTE DOAR ULTIMA ETAPĂ A RECALCULĂRII ACTUALE- PENTRU MILITARI ?).
2. Diversiune, manipilare, haos, privind procesul de revizuire a pensiilor
a) Diversiunile au fost create nu doar prin modul de aplicare a actelor normative, cât şi prin modul de comunicare al structurilor implicate, în mod deosebit al MApN, la care s-au adăugat expedierea, pe tot parcursul anului 2011, a deciziilor de revizuire cu cuantum majorat, cu intrarea în plată de la diferite date ale anului.
b) În acest sens, stau mărturie următoarele:
· 09 iunie 2011. ministrul apărării anunţa: „...Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a face câteva precizări la procesul de revizuire a pensiilor în MApN. Vă informez că MApN a definitivat, la 1 iunie, procesul de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare care au ieşit la pensie din armată..90,2% din pensionarii militari vor primi bani mai mulţi.....Deciziile de revizuire se vor emite în intervalul 1 noiembrie – 31 decembrie 2011...” (Întrebare: După această perioadă ce pensii au mai fost revizuite, dacă procesul s-a definitivat, şi de ce nu s-au expediat toate deciziile revizuite finalizate, inclusiv cele cu cuantum scăzut?).
· 09 iunie 2011, seara. Site-ul oficial al MApN intră în funcţiune şi publică lista celor 76.885 de pensii revizuite. Graba, lipsa de profesionalism şi precaritatea bazei de date scot la iveală primele nereguli. Însăşi faptul că 7.645 (9,94%) din pensii au avut cuantumul nemodificat demostrază ilegalităţile produse. Matematic dovedind, este imposibil să obţi acelaşi cuantum aplicând modalităţi şi procedee diferite de calcul (pe Legea 164/2001 şi Legea 119/2010, respectiv OUG nr.1/2011).
· 24 iunie 2011. Deşi s-a anunţat oficial că procesul de revizuire a fost definitivat, , pe site-ul oficial al MApN se publică, din nou, lista pensiilor revizuite. Ce s-a constatat? R E V I Z U I R E A R E V IZ U I R I I. Concret, pensiile care aveau acelaşi cuantum în data de 09 iunie au fost, în marea lor majoritate, crescute cu procente între 0,1% - 1%, respectiv între 1 LEU şi 100 de LEI.
· Din acest moment datele publicate nu mai sunt definitive ci doar preliminarii, pe site-ul oficial al MApN apărând actualizări, după actualizări (17.11, 24.11, 05.12, 08.12, 23.12.20211)
· Ianuarie 2012. Gl.mr. Lupu Maria, şefa Direcţiei Financiar – Contabile a MApN, declară că pensiile mărite reprezintă 85% din totalul pensiilor revizuite (şi nu 90,2% aşa cum se anunţase pe 09 iunie 2011). În aceeaşi intervenţie la TVR doamna general preciza: „Casa de pensii sectorială a MApN a finalizat această activitate complexă de revizuire a pensiilor, la data de 30 decembrie 2011” (Din nou pensiile sunt finalizate).
· 10 ianuarie 2012. ANCMRR-ul transmite un comunicat „ Pentru rezerviştii cu venituri diminuate” , urmare a unei întâlniri de informare cu reprezentanţi ai MApN, la care a participat şi doamna general Lupu, comunicat unde printre altele se arată că:
- „S-au produs unele deficienţe grave în prelucrarea veniturilor realizate de pe documentele existente(state de plată, ordine de zi pe unitate) şi introducerea lor în sistemul relizat în vederea revizuirii.
- În fişele care însoţesc deciziile sunt cazuri de înscriere a unor venituri neconforme cu cele realizate; diferenţe nejustificate, în sensul diminuării, de la o lună la alta, nu sunt înserate toate primele şi indemnizaţiile primite, acestea găsindu-se pe state separate, iar unele pe statele de la eşaloanele superioare, evidenţe care după 15 ani au fost distruse, sumele găsindu-se în fişele personale.
- Nu toţi cei care şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă (conform HG nr.1294/2001 şi HG nr.1822/2004) au beneficiat de majorarea punctajelor lunare în perioadele respective.
- Pentru ca procesul de revizuire a pensiilor militare să fie realizat în folosul beneficiarilor actuali îndreptăţiţi, MApN a prelungit perioada în care se poate interveni pentru corectări, până la 01.01.2014.”
- (ESTE PRIMA RECUNOAŞTERE OFICIALĂ DE CĂTRE REPREZENTANŢII MApN A GRAVELOR NEREGULI COMISE).
· Ianuarie 2012. Într-un interviu la B1Tv domnul ministru Oprea anunţa că procentul de pensii revizuite mărite este de 92%.
· 20 februarie 2012. La reuniunea de autoevaluare a activităţii desfăşurate de MApN în anul 2011, domnul ministru anunţa că: „ .....au crescut pensiile pentru majoritatea covârşitoare a pensionarilor militari în rezervă cu o carieră militară completă sau cu o carieră militară incompletă. La această dată, pe baza deciziilor de revizuire, din totalul de circa 76.000 de pensionari ai MApN, la peste 90% le-au crescut pensiile.....Creşterea medie a pensiei pentru aceşti militari în rezervă este de 34%. .....regretăm că sunt circa 6.000 de pensionari cărora le-au scăzut pensiile în urma revizuirii”.
c) 90,2%, :85%, 92%, peste 90% pensii revizuite majorate, 76.885 de pensionari militari la 01 iunie 2011, 76.936 de pensionari militari pe site-ul MApN în situaţia revizuirii la 24.11.2011, circa 76.000 de pensionari în 20.02.2012, 7.540(9,8%) pensii cu cuantum redus la 01 iunie 2011, circa 6.000 pensii cu cuantum redus la 20.02.2012, până în 2014 dacă mai aduceţi ceva documente vă creşte pensia. O vastă operaţiune de manipulare care a avur ca scop minţirea pensionarilor militari, creerea disensiunilor între pensionarii militari şi cei civili, între diverse categorii de militari, între asociaţiile acestora şi nu în ultimul rând decredibilizarea acţiunilor în instanţă.
3. Cadrul legislativ, modul de implementare a OUG nr.1/2011 sau Legea nr.
165/2011, respectiv emiterea Deciziilor de revizuire
a) Analiza atentă a conţinutului OUG nr.1/2011(Legea nr.165/2011) evidenţiază o serie de întrebări pertinente, puse de colegi cu o vastă experienţă şi pregătire economico – financiară şi juridică. Pentru a nu denatura conţinutul acestor idei voi reda, întocmai, ceea ce aceştia au subliniat, mulţumind încă o dată pentru profesionalismul analizelor făcute.
b) OUG nr.1/2011 Art.3 precizează:„pentru revizuirea pensiilor se utilizează metodologia de calcul prevăzută in anexa nr.3, astfel:
- se determină punctajul lunar prin raportarea veniturilor lunare la salariul mediu brut/net din luna respectivă;
- se determină punctajul anual prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv;
- punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate la stagiul complet de cotizare. Stagiul complet de cotizare prevazut la art.1, este de 20 ani”.
Am subliniat aceasta anexă pentru a demonstra faptul că acest stagiu de cotizare astfel stabilit produce efecte nedorite, datorită contextului legislativ general diferit raportat la perioadele de timp în care pensionarii şi-au desfăşurat activitatea militara.
c) Având în vedere că în categoria pensionarilor militari se includ cadre militare pensionate atât inainte de 1995, anul in care s-a aprobat Legea nr. 80 privind Statutul cadrelor militare, cât şi după acest an, era firesc ca acea comisie de specialisti care s-a ocupat de metoda de calcul a pensiilor militare, (pasii descrisi anterior) să se fi gândit şi la art. 92 din acest statut în care se precizează limitele de vărsta în grad şi stagiile minime în grad mult mai reduse faţă de perioada anterioară acestui statut, precum şi de Legea nr.164/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin care, în conformitate cu art.12, se precizeaza că vărsta de pensionare s-a diminuat de la 60 ani (cu raport scris prelungire pina la 62 de ani) la 55 ani pentru gradul de colonel, 53 ani pentru lt.col., 47 ani pentru maior, etc. Pentru acest considerent era imperios necesar ca stagiul de cotizare de 20 de ani, să fie diferenţiat pentru cei care au fost pensionati de la 60 de ani în sus şi pentru cei care au fost obligaţi prin Legea nr.80/1995 să se pensioneze la limita de vărstă in grad ( 55 ani, 53 ani,etc.).
Dar pe lângă situaţia mai sus amintita, pentru intrarea ţării noastre in N.A.T.O, s-au desfiinţat zeci şi sute de unităti militare, iar mare parte din cele existente au fost restructurate. Din acest motiv au fost trecute în rezervă foarte multe cadre militare. Plătile compensatorii acordate în condiţiile O.U.G. nr.7/1998 nu au reprezentat “pensia anticipată aferentă”, aşa cum eronat susţinea ministrul apărării naţionale în Conferinţa de presă din data de 09.06.2011.
Spre exemplificare: doi militari care şi-au început cariera militară la 20 de ani şi au ieşit la pensie, conform legislaţiei în vigoare, la 60 de ani şi respectiv 55 de ani, vor primi pensii diferite: admiţând că pentru fiecare an punctajul anual este 1, rezultă că punctajul mediu anual este diferit şi ca atare şi pensiile sunt diferite, astfel: 60 de ani – 20 ani = 40 ani lucraţi, rezultă astfel un punctaj mediu anual = 2 (40 : 20); 55 ani – 20 ani = 35 ani lucrati, rezulta un punctaj mediu anual = 1.75 (35:20).
Probabil, veţi spune că unul a lucrat mai mult, iar celălat mai puţin , ceea ce este adevarat, dar cu ce este vinovat militarul care a lucrat mai puţin, întrucât pensionarea s-a făcut nu din vina lui, ci din cauza legislatiei în vigoare la acea data?!
Concluzie: pensile militarilor trecuţi în rezervă înainte de 1995 vor fi cu cel puţin 12.5% mai mari decit cele ale pensionarilor care au trecut în rezervă in baza legii 164/2001.
d) Ordonanţa de Urgenţă nr. 1/ 2011, are doar trei anexe, astfel:
- Anexa nr.1 referitoare la cuantumul soldelor de grad şi soldelor de funcţie minime corespunzatoare gradelor militare deţinute;
- Anexa nr. 2 – salariul mediu anual şi minim pe ţară
- Anexa nr. 3 –referitoare la metodologia de calcul .
Am enumerat aceste anexe şi conţinutul lor pentru a demonstra faptul că, in conformitate cu art 8 alineatul 1 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională,” veniturile brute/ nete dupa caz, realizate lunar, utilizate la calculul punctajului lunar, cuprind drepturile salariale şi cele asimilate acestora, încasate de beneficiari conform legislatiei în vigoare la data acordarii lor”. Aceste drepturi sunt enumerate de la punctele a) la g). Ori, surprinzator ca O.U.G nr.1/2011 nu face referire decât la pct. a), respectiv: „… retribuţia tarifară lunară/solda lunară/ salariul de bază de incadrare lunar, inclusiv indexări, compensaţii, indemnizaţii de conducere/comandă, salarii, solde de merit şi alte drepturi similare prevăzute de legislaţia in vigoare la acea data”, in timp ce la veniturile prevazute la punctele b)–g) nu se face nici o menţiune.
Ar fi fost corect şi imperios necesar ca şi pentru aceste drepturi asimilate să existe precizari privind modul de stabilire şi reconstituire conform legii, în situaţia in care acestea nu se pot identifica, din moment ce aceste drepturi asimilate salarilor sunt prevazute in metodologia de calcul.
e) Procentul de creştere sau diminuare a pensiei revizuite suferă modificări şi in ceea ce priveste respectarea Anexei nr. 1 la O.U.G. 1/2011 privind modalitatea de utilizare a datelor din anexa nr.1, în sensul că solda corespunzatoare unui grad militar cuprinde mai mulţi coeficienţi de încadrare a funcţiei (exemplu: lt.col de la 3.10 la 3.50), iar la calculul efectiv al pensiei revizuite a fost folosit numai coeficientul minim (respectiv 3.10),dezavantajând cadrele militare care au fost incadrate pe functii cu coeficienţi mai mari de 3.10 (până la coefientul maxim de 3.50). In plus de aceasta, statutul cadrelor militare permitea încadrarea pe o functie prevăzută cu un grad superior celui pe care il aveai la momentul numirii in functie. Anexa nr.1 din O.U.G.1/2011 prevede numai cuantumul soldelor de grad şi soldelor de functie minime corespunzătoare gradelor militare deţinute.
f) Elocvent în susţinerea celor afirmate mai sus vine şi următorul calcul postat de unul din colegii noştri.
„ ...Cum se poate verifica dacă datele din Anexa D la Decizia de revizuire sunt aproape de realitate sau nu:
I. Faceţi media aritmetică a datelor din Anexa D pentru un an calendaristic, obţinând media veniturilor lunare.
II. Comparaţi media soldelor lunare cu media soldelor prevăzute în Anexa 1/OUG nr.1.
§ Întâi cu solda minimă pentru gradul real avut.
§ Apoi, cu solda minimă pentru gradul funcţiei real ocupate.
Dacă diferenţele în urma celor două comparaţii sunt semnificativ în minus faţă de datele din Anexa 1/OUG nr. 1, rezultă că datele din Anexa D la Decizie sunt eronate. Spre exemplificare prezint datele din Anexa D a Deciziei, pentru anul 1991, când eram Lt.Maj. pe funcţie de Lt.Col. la maxim, într-o Mare Unitate Operativă.
1. Suma veniturilor lunare înscrise în Anexa D la Decizie: 7.469 + 11.661 + 9.483 + 10.338 + 19.107 + 15.090 + 15.270 + 15.270 + 18.310 + 18.660 + 19.822 + 22.777 = 183.257, sumă în care, probabil, sunt incluse şi premiile anuale.
2. Media veniturilor lunare 183.257: 12 = 15.271 Lei.
3. Media soldelor lunare pentru gradul de Lt.Maj. din Anexa nr.1/OUG nr.1 = 15.705 Lei.
4. Diferenţa dintre 2) şi 3) 15.705 – 15.271 = 434 Lei.
Concluzie: Media veniturilor lunare din Anexa D la Decizia de revizuire este cu 434 lei mai mică faţă de media soldelor lunare pentru gradul de Lt.Maj. prevăzute în Anexa nr.1 la OUG nr.1/2011.
Care este de fapt realitatea datelor pentru anul 1991
Fiind Lt.Maj. încadrat pe o funcţie de Lt.Col. la maxim, media soldelor mele, conform Anexei nr.1/OUG nr.1/2011 ar fi trebuit să fie mai mare decât media soldelor funcţiei de Lt.Col la minim (20.580 Lei), cunoscut fiind că ponderea în soldă era dată de funcţia ocupată şi nu de gradul militar avut. Chiar şi aşa, luând în calcul solda pentru funcţia de Lt.Col. la minim, rezultă că: 20.580 – 15.271 = 5.309 Lei., adică venitul meu din Anexa D la Decizie, luat în calcul pentru stabilirea punctului de pensie este cu cel puţin 5.309 Lei mai mic decât cel real.”
g) Art.1(4) din OUG nr.1/2011, prevede că:”În cazul pensiilor prevăzute la Alin.(1) pentru care, până cel târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform Anexei nr.1”. Rezultă că, statul de salarii lunar, document financiar – contabil care, conform legii serveşte ca: „...document pentru calculul drepturilor băneşti cuvenite angajaţilor, precum şi al contribuţiilor şi al altor sume datorate..” , în accepţiunea OUG nr.1/2011 ..” veniturile realizate lunar „ CARE NU POT FI IDENTIFICATE , se încadrează în una din următoarele situaţii: Document DISTRUS, Document PIERDUT sau Document SUSTRAS. Întrebarea care se pune este – De ce s-a întocmit o Anexă nr.1 pentru aceste documente, când Legea Contabilităţii prevede altfel?
În temeiul prevederilor Art.11 Alin(4) din HG nr. 386/2007 privind „Organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor cu modificările şi completările ulterioare” ale Art.4 Alin(1) şi Art.25 Alin(2) din Legea Contabilităţii nr.82/1991, republicată, ministrul economiei şi finanţelor a emis „ Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr.3512/2008 privind documentele financiar –contabile”. Ordinul prevede la Art.1: „ Se aprobă Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar – contabile cuprinse în Anexa nr.1”.Documentul a fost publicat în MO nr.870 din 23.12.2008.
În cuprinsul Anexei nr.1 la ordinul mai sus menţionat se prevede.
„E. Reconstituirea documentelor financiar – contabile pierdute, sustrase sau distruse
41. Pentru a putea fi înregistrare în contabilitate, operaţiunile economico – financiare trebuie să fie justificate cu documente originale, întocmite sau reconstituite potrivit prezentelor norme metodologice.
42. Orice persoană care constată pierderea, sustragerea sau distrugerea unor documente justificative sau contabile are obligaţia să aducă la cunoştinţă, în scris, în termen de 24 de ore de la constatare, conducătorului unităţii (administratorului unităţii, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective).În termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării, conducătorul unităţii trebuie să încheie un proces – verbal care trebuie să cuprindă...
44. Reconstituirea documentelor se face pe baza unui „dosar de reconstituire”, întocmit separat pentru fiecare caz...
46. ...Documentele reconstituite conform prezentelor norme metodologice constituie baza legală pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitate”. (FĂRĂ COMENTARII SAU CONCLUZII)
h) Dacă anul 2011 a fost „dedicat” numai transmiterii unor decizii de revizuire cu cuantum majorat, restul pensionarilor regăsindu-se „ca fericiţi beneficiari ai unor pensii majorate” numai pe site-ul oficial al MApN, sau felicitaţi de domnul ministru Gabriel Oprea, din luna decembrie 2011 - ianuarie 2012, a apărut, ceea ce de altfel era de aşteptat să apară, haosul, prin emiterea majorităţii Deciziilor de revizuire. Ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă să ne aducem aminte:
v Un număr important din cei care au primit scrisori de felicitare şi se regăseau pe site-uri cu pensii majorate, acestea le-au fost diminuate, sub cuantumul avut în decembrie 2010.
v La nivelul lunii ianuarie 2012, câteva mii de pensionari nu au primit decizii de pensionare revizuite, dar pensiile le-au fost diminuate pe baza cuponului de pensii.
v Sunt pensionari care au primit 2, 3, până la 5 decizii de revizuire, în perioada decembrie 2011 – februarie 2012 şi se primesc în continuare. (Exemplific doar trei cazuri: un Lt.Col a primit decizii în 07 decembrie 2011, 20 ianuarie 2012, iar în 02 febriarie 2012, încă două, cu date complet diferite; un comandor a primit decizii în 05 decembrie 2011, 20 ianuarie şi 23 ianuarie 2012; un colonel a primit în luna februarie 2012 două decizii la interval de 3 zile, prima cu o majorare de 5 Lei şi a doua cu o scădere de 20 de Lei).
v Cei care au lucrat după pensionare au primit şi câte 2 – 3 decizii de recalculare, în baza Legii nr.263/2010.
v Au sosit unele răspusuri la contestaţiile făcute în anul 2011. Astfel, Comisia de Contestaţii a MApN a comunicat unui coleg Lt.Col ,la începutul lunii ianuarie 2012, hotărârea luată în urma contestaţiei primite de la acesta, în luna aprilie 2011(după aproximativ 9 luni şi nu 45 de zile cum prevede legislaţia). Câteva răspunsuri sunt elocvente, astfel:
· „....În ceea ce priveşte invocarea de către contestator a încălcării principiului neretroactivităţii legii, Comisia de Contestaţii reţine că drepturile de pensie revizuite s-au stabilit prin decizia contestată, în mod corect, începând cu data de 01.01.2011, aceasta fiind prevăzută de OUG nr.1/2011, pentru declanşarea etapei de revizuire a cuantumului pensiilor, scopul fiind acela de a nu sacţiona persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reuşit în intervalul pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere”.(Întrebare: NU CHIAR OUG NR.1/2011 ÎNCALCĂ PRINCIPIUL NERETROACTIVITĂŢII LEGII PRINCIPIU STATUAT PRIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI ?; INTERVALUL DE TIMP PUS LA DISPOZIŢIE DE OUG NR.1/2011 A REUŞIT SĂ REZOLVE PROBLEPA IDENTIFICĂRII DATELOR ? Realitatea demonstrează că NU).
· „...Referitor la capătul de contestaţie prin care domnul ......declară că nu recunoaşte exactitatea datelor din baza de calcul a veniturilor.....Comisia de Contestaţii face precizarea că, potrivit prevederilor Art 19 din Anexa nr.3 la OUG nr.1 Documentele doveditoare ale cuantumurilor veniturilor realizate lunar, pe baza cărora se depermină punctajele medii anuale se transmit caselor de pensii sectoriale....de către centrele militare...sau unităţile militare, instituţiile ori structurile din care au făcut parte beneficiarii pensionari, după caz. În acest sens, în vederea verificării exactităţii datelor din buletinul de calcul contestatorul se poate adresa UM....... pentru a i se pune la dispoziţie datele transmise Casei de pensii...”(Întrebare: POATE CENTRUL MILITAR SĂ PUNĂ LA DISPOZIŢIA SOLICITANTULUI STATUL DE PLATĂ, ORDINUL DE ZI PE UNITATE, ALTE STATE SUPLIMENTARE, PENTRU A PUTEA VERIFICA EXACTITATEA DATELOR, ÎN SITUAŢIA CÂND AU ÎNTOCMIT ADEVERINŢELE PE BAZA UNOR FOTOCOPII, DACĂ LE-AU AVUT ŞI PE ACESTEA ?)
C. CONCLUZII
1.OUG nr.1/2011 care a legiferat revizuirea Deciziilor de recalculare a pensiilor în baza Legii nr.119/2010, nule de drept, emise ilegal în perioada de suspendare (între 7 decembrie 2010 - 7 ianuarie 2011). coroborat cu graba, lipsa de profesionalism, precaritatea bazei de date şi informaţii, privind veniturile realizate, nerespectarea altor reglementări legale, au condus la producerea unor greşeli enorme şi evidente în procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare.
2. Hărţuirea pensionarilor militari prin elaboratea şi emiterea, în cascadă (succesivă), a mai multor decizii de revizuire şi recalculare (cu multe aberaţii şi greşeli de ordin tehnic) pentru a complica, cu bună ştiinţă, procesul de apărare (contestarea deciziilor şi stabilirea numărului de acţiuni în instanţă).
3. Întârzierea răspunsului la contestaţii (nu în termenul legal de 45 de zile) ceea ce conduce la blocarea accesului la justiţie, deoarece în acţiunea de contestare la instanţă sunt invocate două elemente: anularea Hotărârii comisiei de contestaţii şi anularea deciziei de revizuire (recalculare).
4. Crearea unor mari confuzii juridice, în rândul pensionarilor militari, prin suprapunerea unor etape, respectiv începerea (derularea) proceselor privind anularea deciziilor de revizuire (termene de judecată anul 2013), atâta timp cât acţiunile privind anularea deciziilor de recalculare (după HG nr 735/2010) nu sunt finalizate.
5. Refuzul autorităţilor de a pune în executare deciziile definitive şi irevocabile ale Curţilor de Apel, care are ca scop scăderea încrederii pensionarilor militari în actul de justiţie.
6. Oprirea imediată a procesului de regularizare, în sensul de a nu reţine de la cei cu pensii diminuate, sumele stabilite arbitrar, începând cu 01.01.2011, până la revizutrea actelor normative şi a bazelor de date, concomitent cu terminarea proceselor înaintate în justiţie.
7. Prin aplicarea Legii nr.119/2010 şi OUG nr.1/2011, o mare parte a pensionarilor militari au fost supuşi unei discriminări multiple, respectiv:
§ Discrimninare faţă de cetăţenii României, militarii şi poliţiştii în rezervă şi în retragere pierzându-şi statutul profesional şi devenind simpli „beneficiari” sau „asistaţi” ai statului.
§ Discriminare faţă de magistraţi (deşi suntem prinşi alături de aceştia şi în Pilonul II şi în Constituţia României) cărora li s-a admis pensia de stat şi legea ocupaţională.
§ Discriminare, conform legislaţiei europene, prin diminuarea unor pensii aflate în plată.
§ Discriminare în interiorul categoriei noastre socio – profesionale, faţă de ceilalţi colegi cărora, în urma acţiunii de revizuire li s-au mărit pensiile.
Toate acestea, precum şi alte probleme care nu au fost surprinse în documentar, au fost posibile prin promovarea unui principiu INEXISTENT ÎN DREPTUL ROMÂNESC ŞI INTERNAŢIONAL acela al R E T R O A C T I V I T Ă Ţ I I L E G I I , în locul Principiului speranţei legitime sau al coerenţei legislative.
Documentarul a fost întocmit de col(r) Victor IONAȘCU vicepreședinte SCMD-Filiala Sector 6 Bucureşti și are la bază și date transmise de membrii SCMD de la filialele din țară și mun. București.