marți, 31 ianuarie 2012

Lucrează preşedintele Băsescu ?

Fostul consilier prezidenţial Andrei Pleşu, în ultimul număr din "Dilema Veche", spunea că "un preşedinte nu trebuie să se dea pe sine drept exemplu de precaritate salarială. E aproape stingheritor să te afli în situaţia de a explica unui preşedinte de ţară că cele 16 ore de predare ale unui profesor au, ca fundal, lungi zile şi ani de pregătire, că actorii nu prestează strict două ore pe seară, ocupându-se, în restul timpului, cu tăierea frunzei la câini, că nu toate meseriile pot fi reduse, cum spunea, cândva, academicianul Grigore Moisil, la numărul de ore-cur petrecute la birou. E nevoie şi de ore-cap, greu cuantificabile".
Declarația lui Andrei Pleşu este inspirată dintr-un articol al fostului consilier prezidențial Zoe Petre. Aceasta explică pe blog cum stă treaba cu academicianul Grigore Mosil.
Grigore C. Moisil, marele matematician în preajma căruia am avut privilegiul să petrec lungi ani (Florica Moisil - sora lui Moisil - era mama d-nei Zoe Petre, adică i-a fost nepoată bună), avea despre programele de lucru o opinie atât de des exprimată încât a intrat în folclorul moisilesc de bază. El (sau discipolii care îl imitau cu umor şi afecţiune, nimeni nu mai poate şti cu precizie) spunea aşa: "Matematica NU se face în ore de birou. Dimineaţă când te scoli, faci matematică; când te speli pe dinţi, faci matematică, şi, dacă nu te speli pe dinţi, faci matematică atunci când nu te speli pe dinţi !" Somat să-şi facă public programul de 8 ore de muncă, Grigore Moisil a prezentat odată o foaie de hârtie frumos lineată, pe care scrisese aşa:
Luni
   - ora 8.00 - ora 9.50: curs, Amfiteatrul Ţiţeica
   - ora 10.00 - ora 11.50: consultaţii, catedră
   - ora 12.00 - ora 16.00: timp de gândire, în sectorul de Cultură al Parcului de Cultură şi Odihnă «I.V. Stalin».
Altădată însă, exasperat, i-a trimis rectorului o hârtie pe care scria, mare: "Vă rog să precizaţi dacă vă referiţi la ORE-CAP sau la ORE-CUR", scrie Zoe Petre pe blog într-un material intitulat "Necrolog pentru Domnul Trandafir".
Dat fiind faptul că preşedintele Traian Băsescu a anunțat că domnia sa lucrează 16 ore pe zi, avem şi noi o întrebare: câte din aceste ore sunt, domnule preşedinte, ORE-CUR şi câte ORE-CAP ?
Nu de alta, dar după cum merge țara, e sigur că  toate sunt ORE-CUR !