Guvernul României a decis la propunerea Ministerului Apărării Naţionale să desfiinţeze prin absorbţia mai multor universităţi militare din ţară, inclusiv cea de la Sibiu. ,,Transformarea învăţământului militar este impusă de continuarea procesului de adaptare a sistemului la tendinţele de evoluţie ale învăţământului naţional şi ale celui din statele membre UE şi NATO şi de necesitatea îmbunătăţirii calităţii învăţământului şi a cercetării ştiinţifice”, se arată în motivarea deciziei. Astfel Academia Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Academia Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Braşov şi Academia Tehnică Militară din Bucureşti fuzionează prin absorbţie cu Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. Astfel se ajunge la starea de fapt din 1847 când domnitorul Gheorghe Bibescu a înfiinţat la noi în ţară o şcoală de ofiţeri. Doar că numărul populaţiei actuale şi contextul istoric din România diferă faţă de acum peste 100 de ani. Tradiţie distrusă: Şcoala militară românească de la Sibiu s-a înfiinţat în 1920. Foto: Rectorul Academiei Forţelor Terestre, Ghiţă Bârsan, va pierde conducerea Academiei, odată cu desfiinţarea acesteia. Rămâne însă comandatul garnizoanei Sibiu. (C.B.) | |
| http://www.sibiu100.ro/index.php?page=articol&id=3193&sursa=articole&titlu=Guvernul+desfiin%FEeaz%E3+Academia+For%FEelor+Terestre | |


