Prima săptămână a anului 2012 a cunoscut două teme majore în dezbaterea publică internaţională, politica şi războiul. Se pare că lumea se gândeşte, în continuare, la soluţii politice ale crizei financiare şi economice mondiale, iar unul din instrumentele de a face politică este, tot în continuare, războiul.
În prim-planul acestei dezbateri mondiale au stat, deloc surpinzător, Statele Unite ale Americii, cu Europa "in supporting role", cum ar zice specialiştii în producţia Hollywood-iană de filme şi cu Rusia făcând eforturi mediatice să intre şi ea în scenă, pe când restul lumii nu pare să vrea să audă de gura ei mare.
În America, preşedintele a lansat noua strategie de apărare, precum şi programul foarte ambiţios de reducere a cheltuielilor militare în următorul deceniu, pe când opoziţia prezidenţială a lansat campania electorală de nominalizare a celui mai bun contra-candidat al domnului Obama, la Casa Albă. În asemenea condiţii, dezbaterile au adoptat cu uşurinţă tema puterii militare a Americii şi consecinţele diminuării acestei puteri pentru aliaţii, partenerii şi prietenii americanilor, de pe tot Globul, inclusiv din Europa.
O observaţie pertinentă, care mi-a atras atenţia, a fost că este de aşteptat ca "băieţii răi" din lume, cei care astăzi mai sunt încă ţinuţi acasă de teama să nu supere vulturul american, vor purcede, chiar de anul acesta, să testeze câtă putere şi câtă capacitate de reacţie îi rămâne Americii odată cu aplicarea strategiei şi a planului de reduceri ale cheltuielilor militare. Dacă asta se va întâmpla, nu este exclus să vedem nu numai ameninţări cu forţa, dar şi unele incidente sau chiar războaie convenţionale, în diferite părţi ale lumii, poate chiar mai aproape de noi decât ne-ar place.
În dezbaterile publice, Europa nu a ajuns încă la această temă despre puterea militară proprie sau despre ce s-ar face dacă Statele Unite ar avea altă treabă decât să garanteze militar securitatea continentului. Europenii "Zonei Euro" precum şi unii sateliţi ai acesteia se pare că au în gând şi se preocupă exclusiv de "salvarea" monedei europene, mai precis de cârpirea unui mecanism monetar pe care l-au gândit şi construit cu defecte majore, şi l-au folosit neîndemânatic, până aproape de distrugerea totală.
Asta deşi, de peste gardul ce a mai rămas din dărâmarea zidului Berlinului şi tragerea Cortinei de Fier, Federaţia Rusă zornăie de zor cheile de la pupitrul de comandă a rachetelor balistice intercontinentale, singura armă cât de cât credibilă ce le-a mai rămas ruşilor, după douăzeci de ani de eşecuri în recâştigarea pieţelor de armament pierdute odată cu războiul rece, situaţie care a dus şi la scăderea dramatică a puterii lor militare convenţionale.
Anul 2012 este unul foarte electoral. Cu siguranţă americanii, dar şi ruşii ori francezii vor folosi tema puterii militare în campaniile lor electorale. Ocupanţii actuali ai fotoliilor puse în joc de alegeri vor căuta orice prilej să îşi arăte muşchii, să vadă lumea ce leader-i destoinici şi responsabili sunt ei, cum ştiu ei să îşi conducă trupele la victorie, dacă este nevoie. Nu cred că vor merge până acolo încât să fabrice sau să înceapă un război pentru a sublinia această flexare de muşchi, dar nu se ştie niciodată ce ne rezervă viitorul. Iar dacă se va ivi ocazia, anul acesta, mai mult decât în alţi ani, vom putea vedea o predispoziţie mai mare pentru exercitarea forţei armate, de către cei care o au, desigur.
La noi, în România, este o cu totul altă poveste. Şi la noi este o dezbatere politică şi, destul de probabil, 2012 va fi şi la noi un an electoral, numai că temele discuţiilor publice româneşti sunt minore, iar subiectul puterii militare a statului are o abordare cu totul originală.
Acest subiect a intrat în atenţia publicului, în această săptămână, prin valul de decizii de "revizuire" a pensiilor militarilor, ocazie cu care, o bună parte dintre aceşti militari şi-au văzut veniturile diminuate, uneori cu sume semnificative. Cam asta a reţinut publicul şi cam la nivelul acesta s-au străduit din răsputeri guvernanţii să menţină discuţia despre apărarea României. Asta, deşi el, subiectul, ar fi trebuit abordat cu totul altfel, în contextul internaţional al provocărilor militare de toate felurile.
Despre ce este, de fapt, vorba ?
Armata României a devenit o armată NATO începând cu 2004. Printre multe alte aspecte specifice, acest lucru a însemnat şi o aducere a soldelor militarilor undeva mai aproape de nivelul minim din NATO, lucru foarte important, de altfel, nu numai pentru militarii în cauză, dar şi pentru aliaţii noştri. Asta, deoarece, în mentalitatea lor, nu poţi să prestezi un serviciu militar corespunzător din punct de vedere al calităţii profesionale, dacă ai gradul de locotenent-colonel şi solda de sergent. Aşa că, din 2004 până în 2008, soldele au tot crescut, de la mai puţin de 400 de euro, la puţin peste 1000 de euro pentru un colonel, în condiţiile în care, cel mai slab plătit colonel din celelalte armate NATO avea peste 2500 euro pe lună, iar, pentru majoritatea acelor armate, 1000 euro înseamnă o soldă de subofiţer junior.
Problema nu este că nu ar fi putut România să îşi plătească mai bine soldaţii, mai ales că aceştia sunt din ce în ce mai puţini, ca număr. Problema este că rezerviştii şi militarii în retragere sunt mult mai mulţi, iar pensiile lor militare de stat sunt, sau erau, calculate ca procent din soldele celor activi. Adică, dacă vrei să măreşti solda unui singur colonel la 2000 euro, va trebui să măreşti şi pensiile a vreo cinci colonei în rezervă la 1800 euro, ceea ce, trebuie să recunoaştem, este cam mult pentru o administraţie care nu este în stare să strângă nici banii pentru pensiile şi salariile aflate la valorile lor actuale. De altfel, astăzi, un colonel în activitate nu mai ajunge nici la 1000 euro pe lună, după diminuarea cu 25% de acum doi ani.
Soluţia evidentă ar fi fost o revizuire a procentului din soldele militarilor activi cu care se calculează pensia militară de stat. De exemplu, dacă acest procent era de 90%, după revizuire, putea rămâne 55%, în condiţiile în care militarului activ i s-ar fi majorat solda cu 80%.
Numai că guvernanţii au găsit ei o altă soluţie, originală. Au desfiinţat şi soldele militarilor şi pensiile militare de stat, transformând toţi militarii activi în funcţionari la stat şi pe toţi rezerviştii în pensionari ai sistemului public al asigurărilor sociale. Iar această soluţie s-a aplicat fără nici o dezbatere publică, ba, mai mult, prin minciună şi dezinformare practicate chiar de "comandantul forţelor armate", adică de preşedintele Băsescu, care a dat garanţii declarative, în mai multe rânduri, că pensiile militarilor vor rămâne pensii militare de stat.
În mod specific românesc, atunci când se inventează şi se aplică o soluţie originală, toată lumea sare să profite cât mai mult de pe urma ei, chiar dacă prin aceasta se pune în pericol însăşi instituţia ce "implementează" soluţia, sau sunt afectaţi oamenii.
În cazul discutat aici, domnul Boc de la Guvern a văzut o ocazie de diminuare a "cheltuielilor" cu pensiile militare de stat, pentru că tot nu ştia domnia sa cum se face banul public cu care să le plătească, şi a impus o procedură de "revizuire" a acestora, odată cu transformarea lor în pensii de asigurări sociale pentru limită de vârstă, când ar fi putut să le lase aşa cum erau şi doar să transforme baza de calcul din procent aplicat soldei active în punct de pensie.
Procedura de "revizuire" promovată de Boc prin hotărâre de guvern a fost atât de aberantă, încât a fost uşor desfiinţată în justiţie, iar însuşi "comandantul forţelor armate" a trebuit să dea ordin intern, de partid, pentru încetarea aplicării ei, chiar de la început şi inventarea unei noi proceduri.
Numai că, pe noua metodologie de transformare a pensiilor militare de stat în pensii pur-şi-simplu, a intervenit domnul Oprea de la Ministerul Apărării Naţionale, care, la rândul lui, a văzut aici o ocazie de a-şi mări numărul de susţinători ai partidului domniei sale, făcut prin procedura trădării politice şi nu numai. Astfel, s-a ajuns ca un subofiţer să primească o pensie dublată, iar un colonel una diminuată substanţial, astfel încât subofiţerul pensionar câştigă mai mult decât un maior activ, ca să nu mai zicem că mai mult decât un general în rezervă, situaţie apărată cu vigoare de acelaşi "comandant al forţelor armate", domnul Băsescu, care a spus că este firesc acest lucru, din moment ce subofiţerii sunt cei care mor în "teatrele de operaţii" (!?!)
Desigur, acestă situaţie a generat nemulţumiri, ba chiar şi drame personale, mai ales că, pentru "implementarea" ei s-au folosit din nou şi pe scară extinsă dezinformarea şi manipularea atât în rândul celor afectaţi direct, cât şi al opiniei publice.
Şi totuşi, acest articol nu este despre pensiile militarilor.
Am folosit acest subiect doar ca să subliniez că, în România, faţă de ce fac alţii în lume, nu se fac discuţii publice, purtate de autorităţi, privind modul de edificare şi de dezvoltare a puterii militare a statului nostru, deşi condiţiile de securitate naţională şi internaţională sunt cu totul speciale, pentru simplul fapt că domeniul apărării Ţării este folosit în scopuri electorale sau financiare.
Să fie însă clar pentru toţi. Restrângerea sau chiar retragerea prezenţei militare americane din Europa înseamnă slăbirea sau chiar desfiinţarea NATO. Iar NATO este singura garanţie de securitate pe care o are România în momentul de faţă, pentru că este bazată pe putere militară reală şi tangibilă.
Problema este că, întotdeauna, va fi mai lung timpul de refacere a apărării naţionale sau de mărire a puterii militare a României până la nivelul de garantare a independenţei ţării faţă de ameninţările şi riscurile identificate, decât timpul de avertizare că NATO se va slăbi sau va dispărea. Asta, chiar dacă această slăbire sau chiar desfiinţare se va produce în zece ani de acum înainte, sau mai mult.
În aceste condiţii, singura formă de a avea oricând o putere militară suficientă, posibilă şi credibilă, este de a pregăti, încă de pe acum, rezerva armată profesionistă. Ori, politica sau cum i-o fi zicând intenţiilor actualei guvernări este exact contrară acestei soluţii. Pe lângă distrugerea de facto a rezervei aşa cum a fost ea până anul trecut, prin coruperea sistemului de pensii militare de stat, Regimul Băsescu pregăteşte şi rescrierea legislaţiei apărării naţionale, astfel încât această rezervă să fie imposibil de realizat în viitorul previzibil.
Deci, dacă în campaniile electorale din restul lumii, subiectul războiului sau al apărării naţionale va fi unul fierbinte şi, în unele situaţii, chiar important în obţinerea victoriei în alegeri, în România, în situaţia în care vor fi alegeri, acest subiect este deja tranşat sub forma unei afaceri de partid, făcute cu banul public şi pe seama unor oameni care nu au făcut altceva decât să constituie ei înşişi puterea militară a ţării, înainte ca ea să fi fost diminuată sau chiar distrusă, posibil definitiv.
Autor: Hari Bucur-Marcu (09.01.2012)
