miercuri, 14 decembrie 2011
Varujan Vosganian: Scrisoare deschisa către dumneavoastră, domnule preşedinte Traian Băsescu
Scrisoare deschisa către dumneavoastră, domnule preşedinte Traian
Băsescu, despre câteva răspunsuri pe care le datoraţi şi despre cum
băieţii dumneavoastră sunt mai deştepţi decât ai noştri
Domnule preşedinte,
Această scrisoare se referă la unele răspunsuri pe care le datoraţi
opiniei publice, în urma unor declaraţii recente pe care le-aţi făcut
cu privire la contractele de energie electrică încheiate, pe parcursul
ultimilor ani, de companiile din subordinea Ministerului Economiei.
De la bun început doresc să va asigur că voi utiliza, pe parcursul
dialogului nostru, un limbaj civilizat, încercând să trec cu vederea
diversele calificative cu care m-aţi gratulat în decursul timpului, de
la rasist care doreşte să închidă pe romi în ghettouri (afirmaţie
publică făcută pe când eram propus comisar european din partea
Romaniei) până la armean rău şi incompetent (laolaltă, dupa opinia
dumneavoastră, cu toţi ceilalţi armeni pe care i-aţi cunoscut, cu
excepţia medicului care v-a salvat viaţa), continuând, zilele
trecute, cu epitetul de mincinos neruşinat (mai exact, care minte cu
neruşinare).
Aşadar, iată care sunt chestiunile la care vă rog să răspundeţi,
pentru ca nelămuririle să fie elucidate până la capăt:
1. Dumneavoastră spuneţi că am refuzat să vă pun la dispoziţie
contractele de energie electrică semnate de predecesorii mei cu
parteneri privaţi. Eu spun că le-am pus la dispoziţie. Şi nu doar eu,
ci şi predecesorul meu, Codru Sereş. În situaţia, cum spuneţi, a unui
ipotetic refuz din partea mea, vă rog, domnule preşedinte, să ne
lămuriţi în legătură cu următoarele nedumeriri:
a) A refuza o solicitare a preşedintelui Republicii este un gest
politic de o anumită gravitate. De ce, pe toată durata mandatului meu,
nu aţi făcut public acest refuz? De ce nici după aceea nu aţi evocat
niciodată această situaţie? Pe scurt, ca să parafrazăm o întrebare la
modă în anii '90, ce aţi făcut, în această privinţă, în ultimii cinci
ani, domnule preşedinte?
b) Consider că existenţa acestor contracte este o temă de interes
naţional şi dumneavoastră îmi împărtăşiţi punctul de vedere. În
situaţia în care eu aş fi refuzat să vă pun la dispoziţie
informaţiile cerute, de ce nu aţi pus această chestiune în discuţia
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, unde eram amândoi membri,
dumneavoastră chiar preşedinte? Dacă refuzul meu ar fi fost real,
situaţia s-ar fi remediat imediat, cerându-mi-se explicaţii în faţa
CSAT. Dumneavoastră, însă, nu aţi făcut acest lucru. De ce, domnule
preşedinte?
1. Aţi afirmat că am prelungit contractele de energie Eu afirm nu
doar că nu am semnat vreun astfel de contract, dar nici nu am
autorizat companiile din subordine să facă aşa ceva, anume să
reînnoiască contractele de energie cu intermediari sau cu consumatori
privaţi de energie electrică.
În perioada în care am fost ministru al economiei funcţiona Ordinul
408/12.06.2006 care interzicea încheierea oricărui contract bilateral
în afara bursei transparente OPCOM. Dacă aş fi semnat sau autorizat
aşa ceva şi încă pe ascuns, m-aş fi situat în afara legii. Intrăm,
iată, în cel de-al patrulea an de când nu mai sunt ministru. Oare până
acum, dacă am încălcat legea, nu s-a putut descoperi? N-au aflat
serviciile de informaţii? Nu a observat, de trei ani încoace, noua
conducere Hidroelectrica şi nici Ministerul Economiei că livrează
energie electrică de zeci sau poate sute de milioane de euro în baza
unor ilegalităţi comise de fostul ministru Vosganian. Şi asta în
condiţiile în care am fost ani de zile vânat de oamenii dumneavoastră
precum un cerb carpatin prin pădurile patriei?
E între mine şi dumneavoastră, domnule preşedinte. Aşadar,
dumneavoastră spuneţi că am semnat, eu spun că nu. Dintre noi doi
numai unul poate să aibă dreptate. Celălat trebuie să tragă consecinţa
faptelor sau a cuvintelor sale. Până una alta, până când nu indicaţi
acele contracte reînnoite în perioada mandatului meu, cu semnătura sau
autorizarea mea, eu am dreptate.
1. Aţi afirmat că reînnoirea contractelor de energie electrică, în
2010, s-a făcut fără ştirea dumneavoastră. Având în vedere că obiectul
acelor contracte (pe o perioadă de opt ani: 2010 - 2018) îl
constituie tranzacţii de mai multe miliarde de euro iar tema este
deosebit de sensibilă, putem avea anumite îndoieli în legătură cu
această declaraţie. Dar, în fine, acceptând ceea ce spuneţi, rămâne,
domnule preşedinte, întrebarea: de ce, în clipa în care aţi aflat de
reînnoirea acestor contracte, nu aţi luat atitudine publică împotriva
acestei decizii? Noi am semnalat imediat acest fapt, dumneavoastră,
însă, altminteri foarte prompt în reacţii, aţi păstrat tăcerea o
perioadă foarte lungă de timp. Ca să nu mai vorbim că, chiar şi acum,
declaraţiile dumneavoastră şi ale primului ministru sunt mai degrabă
îngăduitoare, căutând circumstanţe atenuante semnatarilor acestor
contracte. Ba
chiar primul ministru încearcă să ne convingă de eficienţa acestor
contracte prelungite până în 2018, în condiţiile în care preţul
actual prevăzut în contracte este de sub 50% din preţul mediu de
tranzacţionare de pe bursa de energie!
1. Inţeleg că tema rezilierii unilaterale din partea statului român a
acestor contracte nu mai e de actualitate. Câtă vreme contractele
fuseseră semnate în timpul mandatelor predecesorilor mei, aţi cerut
rezilierea lor. Când contractele au fost reînnoite de reprezentanţii
echipei dvs., n-aţi mai cerut acest lucru, ci aţi solicitat
arbitrajul Comisiei Europene. Puteaţi să o faceţi în prealabil, pentru
a evita o situaţie stânjenitoare şi pagube anuale de ordinul sutelor
de milioane de euro pentru Hidroelectrica.
Pentru a vă convinge, totuşi, domnule preşedinte, că reînnoirea
contractelor de energie electrică nu a fost un capriciu al conducerii
Hidroelectrica ci un act premeditat al Guvernului, este suficient să
lecturaţi Ordinul 445/10.03.2009 ce poartă antetul Guvernului şi al
Ministerului Economiei. În acest Ordin, faţă de prevederile actelor
normative precedente, se scot de sub obligativitatea tranzacţionării
pe bursă, citez:"cantităţile de energie aferente contractelor aflate
în derulare". Cu alte cuvinte, posibilitatea reînnoirii acestor
contracte devine posibilă prin act al Guvernului Boc! Ce aveţi de spus
în legătură cu toate acestea, domnule preşedinte?
În încheiere, vă rog să înţelegeţi motivul pentru care am ales acest
mod de a mă adresa domneavoastră, anume printr-o scrisoare deschisă.
Experienţa mi-a dovedit că de câte ori vă trimit corespondenţe pe căi
obişnuite, se creează probleme. Nu e numai cazul acestor contracte.
Imi amintesc cum aţi declarat că Guvernul liberal nu v-a informat în
legătură cu situaţia reală din economie în momentul în care aţi
promulgat legea creşterii salariilor profesorilor. Încât a trebuit,
pentru a restabili adevărul, să prezint presei cele două scrisori pe
care vi le-am trimis, una împreună cu primul ministru Călin Popescu
Tăriceanu, alta împreună cu ministrul muncii Mariana Câmpeanu, ambele
ajunse la sediul Preşedinţiei cu mult înaintea promulgării de către
dvs. a legii respective.
Aşadar, pentru a nu exista nici o ambiguitate privind primirea ori
citirea corespondenţei noastre, vă rog să primiţi, domnule preşedinte,
această scrisoare deschisă împreună cu expresia sincerităţii mele.
Varujan Vosganian