vineri, 9 decembrie 2011

Tot ce trebuie sa stii despre deciziile de la summit-ul UE

Care sunt cele mai importante decizii luate pana in acest moment in cadrul summitului liderilor din Uniunea Europeana (UE).

- Incercarea de a convinge toate cele27 de state UE sa fie de acord cu schimbarea tratatelor Uniunii a esuat.

- Toate cele 17 state din zona euro au fost de acord cu schimbarea tratatelor UE. De asemenea,Romania si alte cinci tari din Uniune, dar din afara zonei euro, vor participa la aceasta intelegere.

- Imediat ce un stat membru al zonei euro incalca limita maxima a deficitului, cifrata la 3%, se vor aplica sanctiuni automate. Exceptii se vor putea face doar daca majoritatea statelor din zona euro decid ca nu este nevoie de aplicarea acestora.

- Marea Britanie, prin vocea primului ministru David Cameron, afirma ca optiunile care i s-au oferit nu au fost in interesul tari, prin urmare nu va lua parte la acord.

- Ungaria respinge intelegerea. Suedia si Republica Ceha sunt nehotarate si vor sa isi consulte parlamentele.

- Banca Centrala Europeana (BCE) se va ocupa de monitorizarea unui fond de urgenta pentru salvarea tarilor aflate in dificultate. Detaliile acestuia urmeaza sa fie publicate.

- Cele doua fonduri de urgenta ale zonei euro, Mecanismul de Stabilitate European (ESM) si Facilitatea Europeana pentru Stabilitatea Financiara (EFSF), vor fi administrate de catre BCE.

- Mecanismul de Stabilitate Europeana va fi pus in practica incepand cu luna iulie 2012. EFSF va ramane activ pana la mijlocul anului 2013. Pragul maxim al EFSF/ESM, cifrat in prezent la 500 mld. euro, va fi revizionat in Martie 2012..

- Regulamentul de vot in cadrul ESM va fi schimbat pentru a permite luarea deciziilor cu o majoritate de 85% in cazul urgentelor. Aceasta masura ar putea sa fie insa modificata in functie de o decizie a Parlamentului finlandez.

- Tarile din zona euro vor acorda FMI inca 200 mld. euro pentru ajutarea tarilor aflate in dificultate.

Cererile Marii Britanii care au fost respinse in cadrul summit-ului:

- Orice transfer de putere de la o autoritate de reglementare nationala catre o autoritate din UE sa poata sa fie impiedicata prin veto.

- Bancile ar trebui sa fie obligate sa mentina rezerve de capital mai mari

- Mentinerea Autoritatii Bancare Europene in Londra.

- Respingerea incercarilor Bancii Centrale Europene de a impune o masura prin care tranzactiile denominate in euro sa fie realizate doar in cadrul tarilor din zona euro.

http://www.wall-street.ro/articol/International/113649/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-deciziile-de-la-summit-ul-ue.html