Anul acesta, OSB București a sărbătorit Ziua Națională a României în Timocul Sârbesc.
Astfel, aproximativ 50 de tineri, reprezentanți OSB București, membri ai organizațiilor de studenți basarabeni din țară, dar și cu reprezentanți ai studenților din România, cu participarea Asociației Studenților Timoceni din România au sărbătorit românește alături de românii din Timoc.
În Timocul sârbesc există astăzi aproape 300.000 de români. Aceștia însă se confruntă cu o puternică politică de deznaționalizare din partea autorităților sârbești. De-a lungul timpului, ei au fost lipsiți de biserici în care să se oficieze slujbele în limba maternă, de școli cu predare în limba română și chiar de dreptul de a-și boteza copiii cu nume românești.
Tinerii au făcut primul popas la Malainița, unica biserică românească, unde de ani de zile părintele Boian Aleksandrovici duce o luptă continuă cu autoritățile din Serbia, pentru ca aceasta să nu fie demolată. Aici tinerii au avut ocazia să asiste la minunata slujbă Te Deum, după care au aflat mai multe despre istoricul locației, dar și despre problemele cu care s-a confruntat biserica de-a lungul timpului. Astfel, parintele Boian le-a explicat tinerilor că populația românească din satele Serbiei nu este botezată, din cauză că nu există biserici românești. Autoritățile sârbești nu recunosc românii timoceni ca fiind români și se referă la ei folosind termenul de ”vlahi”.
De la parintele Boian, tinerii s-au îndreptat spre cetatea romană Felix Romuliana. După ce au vizitat cetatea și au ascultat istoricul acesteia, a urmat o întâlnire cu Zavisa Jurj, președintele asociației “Ariadnae Filum” a românilor din Timoc cu care au mers în orășelul Bor. Zavisa Jurj, a declarat că romanii din Timoc sunt la începutul drumului în afirmarea și renașterea lor națională si oricare spijin, atât moral căt și material în acest sens este binevenit.
Ziua s-a încheiat cu o seară românească, cu multe cântece și voie bună. Pe lânga tinerii veniți din Basarabia și România, la aceasta au participat și reprezentanți din zona Timocului. Tinerii au socializat, au aflat multe lucruri noi și au serbat 1 decembrie, româneste, așa cum se cuvine.
A doua zi, tinerii români din Ţară alături de românii din Timoc au participat la o slujbă la Mănăstirea Lăpuşna, de lângă Bor. Aceasta a fost construită pe timpul lui Radu Vodă cu donaţii din partea Ţărilor Româneşti şi acum este lăsată să se ruineze.
Oamenii calzi si ospitalieri din Timoc, dar și atmosfera minunată au confirmat încă o dată că în orice colț al lumii, românii sunt la fel de români, iar ziua de 1 decembrie este sărbătoarea națională a românilor de pretutindeni.
Acest proiect a fost finanţat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.
OSB București mulțumește ANST pentru finanţarea acestui proiect precum şi DRP România pentru întreg sprijinul acordat.