Integrarea militarilor români în legi „unitare” de salarizare şi pensionare are ca efect discriminarea lor
Integrarea militarilor români în legi „unitare” de salarizare şi pensionare are ca efect discriminarea militarilor activi şi în rezervă ai Armatei României, întrucât aceste legi intră în conflict cu legile complementare – Codul Muncii şi Statutul Cadrelor Militare (Legea nr. 80/1995) – care restricţionează prin neaplicare sau excepţie, egalitatea de tratament şi a şanselor pentru militari în raport cu celelalte categorii de cetăţeni cu care sunt asimilaţi.
Sunt 3 modalităţi de eliminare a discriminării şi reinstaurare a egalităţii de tratament:
1.Se aplică şi militarilor prevederile Codului Muncii şi li se elimină restricţiile şi limitările de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti din Statutul Cadrelor Militare (Legea nr. 80/1995) – Secţiunea 3, devenind astfel cetăţeni trataţi perfect „unitar”ca şi ceilalţi cetăţeni.
2.Nu se mai aplică niciunui cetăţean prevederile Codului Muncii şi li se impun tuturor cetăţenilor restricţiile şi limitările de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti similare celor impuse militarilor prin Statutul Cadrelor Militare (Legea nr. 80/1995) – Secţiunea 3, toţi cetăţenii devenind astfel trataţi perfect „unitar” – restricţiile neavând legătură cu atribuţiile unui serviciu, ci cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
3.Li se compensează militarilor inegalitatea de tratament printr-o lege specială de salarizare şi o lege specială de pensionare/alte forme de compensare negociate cu militarii, iar cetăţenii civili rămân în continuare “privilegiaţi” ai drepturilor din Codul Muncii şi neatingerii drepturilor şi libertăţilor lor cetăţeneşti.
Element extrem de important: propaganda de la Bucureşti amestecă intenţionat atribuţiile unui serviciu curestrângerea şi limitarea unui drept constituţional şi aduce ca argument faptul că restricţiile şi limitările de drepturi cetăţeneşti constituie atribuţii “de rutină” ale serviciului militar, ceea ce este complet fals – nu sunt atribuţii de serviciu, serviciul real şi fişa postului încep abia după aceste interdicţii. Practic nu contează ce job are un cetăţean (profesorul predă, militarul trage cu arma, preotul ţine slujbe, finanţistul încasează bani ş.a.m.d.), ci doar egalitatea de tratament în privinţa drepturilor cetăţeneşti care afectează sau nu practicarea acelui job în condiţiile în care salarizarea şi pensionarea tuturor au fost declarate “unitare” – militarii fiind însă singurii care nu au şanse egale în raport cu restul societăţii “unitare”.
ELEMENTELE INEGALITĂŢII DE TRATAMENT ÎNTRE MILITARI ŞI CETĂŢENII CIVILI CARE AU CONDUS LA DISCRIMINAREA MILITARILOR ROMÂNI, SUNT:
I. Discriminarea militarilor în ceea ce priveşte contribuţia la sistemul de pensii, prin neaplicarea în cazul armatei a principiilor de remuneraţie adiacente legii unitare a salarizării, stabilite de Codul Muncii.
Legea unitară de salarizare şi legea unitară de pensionare au legătură directă în ceea ce priveşte principiul contributivităţii, veniturile influenţând nivelul contribuţiei, iar nivelul contribuţiei – cuantumul pensiei. Prin concept, dar şi printr-o etică elementară, integrarea militarilor în aceste legi trebuie să ofere şi condiţii generatoare ˝unitare˝ în ceea ce priveşte principiul contributivităţii, însă realitatea este că militarii români (atât în rezervă, cât şi în activitate) – au devenit discriminaţi prin noile legi “unitare”, întrucât activitatea militarilor s-a desfăşurat şi se desfăşoară în condiţii de salarizare şi implicit de contributivitate complet diferite faţă de angajaţii civili: spre deosebire de angajaţii civili, militarii au (avut) aceleaşi salarii şi contribuţii la pensii, indiferent cât timp au lucrat/lucrează. Astfel, în timp ce angajaţii civili au fost şi sunt plătiţi în funcţie de timpul efectiv de muncă – adică „la ore”, salariile fiind proporţionale cu timpul efectiv lucrat, la fel şi contribuţia la sistemul de pensii, militarii nu au avut şi nu au acest privilegiu, fiindu-le încălcat principiul egalităţii de şanse în ceea ce priveşte veniturile, contribuţiile la pensii şi cuantumul viitoarelor pensii, în raport cu ceilalţi angajaţi ˝unitari˝.
Corelând cele 2 legi şi raportându-le la principiul contributivităţii, statul român a creat următoarea discriminare majoră: în legea unitară de salarizare un militar român este situat pe aceeaşi grilă de salarizare, de exemplu, cu un profesor, preot sau funcţionar de la administraţia financiară – nefiind relevantă profesia sau poziţia pe grilă a fiecăruia, ci modul complet de remunerare şi tratament, care afectează implicit contribuţia la sistemul de pensii: toţi angajaţii ˝unitari˝ sunt remuneraţi pentru o muncă normată, fiind plătiţi „la ore” şi care nu lucrează niciodată necompensat, în plus faţă de volumul de timp (8 ore şi 5 zile pe săptămână) luat în calcul pe grila de salarizare – nu şi militarii care sunt transformaţi astfel într-un fel de “sclavi sociali”, obligaţi să presteze frecvent o muncă nenormată, pentru aceleaşi salarii şi contribuţii ca pentru o muncă normată.
Pe timpul activităţii, militarii nu au fost/nu sunt plătiţi „la oră” la fel ca ceilalţi “unitari” cu care sunt asimilaţi pe grila unică de salarizare/legea unitară de pensionare, astfel încât cu cât lucrează mai mult să aibă venituri mai mari, implicit contribuţii mai mari la pensii şi pensii mai mari – fiind obligaţi să muncească nenormat, frecvent 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pe aceleaşi venituri, contribuţii la pensii şi pensii cu cele ale “unitarilor” cu care sunt asimilaţi – dar care lucrează numai 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână.
Astfel – preotul, profesorul, funcţionarul de la administraţia financiară, orice cetăţean cu excepţia militarilor, sunt remuneraţi pentru 8 ore pe zi, de luni până vineri (în trecut – 8 ore de luni până sâmbătă) – aplicându-li-se însă strict şi prevederile „unitare” ale Codului Muncii pentru situaţiile în care ar fi/ar fi fost nevoiţi să lucreze suplimentar, cu următoarele alternative:
- Plata orelor suplimentare (ceea ce depăşeşte 8 ore pe zi) remunerate pe de-o parte integral ca ore obişnuite, pe de altă parte şi suplimentar cu minim 75% în plus pentru fiecare astfel de oră (prin contractele colective de muncă la care militarii prin statut nu au dreptul, întrucât aceste contracte presupun afiliere sindicală – acele ore suplimentare pot fi plătite în plus şi cu 200%) şi a orelor de noapte (spor de 25% din salariul de bază).
Este evident ca o remuneraţie suplimentară, presupune venituri salariale mai mari, o cotizaţie suplimentară la fondul de pensii şi implicit o pensie mai mare, însă militarilor în rezervă nu li s-a aplicat niciodată un astfel de principiu, în sensul că niciodată nu au primit remuneraţii pentru nicio o oră suplimentară, fiind obligaţi să lucreze suplimentar în mod frecvent, nefiind vorba de ore, ci de luni de zile lucrate suplimentar într-un an calendaristic.
Militarii activi sunt în aceeaşi situaţie astăzi.
-Timp liber în compensaţie ceea ce presupune după Codul Muncii o oră liberă (plătită) pentru fiecare oră suplimentară lucrată, însă, militarilor în rezervă nici această formă de compensare nu li s-a aplicat cât au fost în activitate, în sensul că existau (şi există încă) prevederi interne ce anulează aplicarea Codului Muncii în cazul militarilor.
O astfel de reglementare internă suna astfel: “pentru activităţi cu durata de 3 zile sau mai mult, se acordă o zi liberă”, deci după o participare timp de 30 de zile continuu la inundaţii sau la un exerciţiu aplicativ, tot o zi liberă se acorda, nicidecum ore libere plătite pentru munca suplimentară, la fel ca la ceilalţi salariaţi “unitari”.
Militarii activi sunt în aceeaşi situaţie astăzi, prevederile Codului Muncii neaplicându-li-se nici lor.
Această problemă de discriminare, în situaţia în care nu a fost realizată cu rea intenţie - mai poate induce şi un alt aspect: lipsa de realism şi o viziune extrem de îngustă a celor care i-au inclus pe militari în legi “unitare” de salarizare şi pensionare, considerând probabil că militarii în activitate lucrează doar 8 ore pe zi, de luni până vineri, având un regim identic cu cel al altor categorii de „unitari” sau imaginându-şi probabil că apărarea naţională este cu „ora” sau că siguranţa naţională este dezafectată după orele 16.00 şi în week-end.
Problema este pe cât de simplă, pe atât de flagrantă în ceea ce priveşte discriminarea militarilor.
Preşedintele afirma la un moment dat că “profesorii sunt foarte bine plătiţi, raportat la orele de lucru”, deci făcea referire la tariful orar pentru o anumită categorie profesională, criteriu absolut firesc. Dacă atât profesorii, cât şi militarii sunt salarizaţi şi pensionaţi “unitar”, iar militarii nu mai au legi speciale de salarizare şi pensionare, de ce militarii nu sunt retribuiţi la tarif orar pe timpul activităţii şi sunt discriminaţi? Bineînţeles că în spiritual legilor unitare, există şi varianta inversă, aceea ca nimeni să nu mai fie plătit la tarif orar, sclavagismul fiind astfel complet pentru întreaga societate, nu doar pentru militari, dar cel puţin ar fi eliminată discriminarea, o variantă absurdă – desigur, întrucât societatea “unitara” nu ar accepta niciodata un astfel de regim de muncă forţată la care au fost şi sunt supuşi militarii, fără nicio compensaţie pentru discriminare.
II. Discriminarea militarilor, care deşi declaraţi salariaţi şi pensionari „unitari”, prin inegalitatea de tratament impusă de Legea nr. 80/1995 (Statutul Cadrelor Militare) – se confruntă cu interdicţii şi limitări de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti esenţiale -care le afectează exact dreptul la muncă, contribuţie la pensie şi la pensie, în raport cu ceilalţi angajaţi “unitari”.
Interdicţiile şi limitările acestea sunt binecunoscute atât de rezervişti, cât şi de militarii în activitate şi deşi atât militarii cât şi cetăţenii civili sunt declaraţi salariaţi „unitari”, interdicţiile şi limitările de drepturi şi libertăţi se întâlnesc doar la militari. Nu este vorba de simple impuneri ale fişei postului, ci de restricţii ale exercitării unor drepturi şi libertăţi constituţionale care le afectează militarilor dreptul la venituri mai mari, contribuţii mai mari la pensii şi implicit pensii mai mari, precum şi la o carieră complementară, după care începe fişa postului ca la ceilalţi cetăţeni ˝unitari˝ – inegalitatea de tratament şi de şanse a militarilor în raport cu ceilalţi cetăţeni “unitari” fiind mai mult decât evidentă.
Art. 16/Constituţia României prevede că: ˝Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.˝ Diverse alte articole ale aceleiaşi Constituţii prevăd însă că militarii pot avea anumite restricţii, fapt pentru care, înainte de apariţia legilor “unitare” pe timpul regimului Băsescu-Boc, într-un mod care viza egalizarea şanselor – aceste restricţii cu caracter special au fost compensate printr-o lege specială de salarizare şi o lege specială de pensionare.
Prin legile “unitare”, militarii sunt acum declaraţi “unitari”, nu mai beneficiază de legi speciale în ceea ce priveşte salarizarea şi pensionarea, însă continuă să fie supuşi aceloraşi interziceri şi limitări de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, iar în absenţa oricărei compensări – acest fenomen este o discriminare vădită a militarilor în raport cu alte categorii de cetăţeni cu care au fost asimilaţi ca ”unitari”, doar formal.
Orice referire asupra faptului că militarii pot fi trataţi inegal în raport cu ceilalţi cetăţeni pentru că aşa prevede Constituţia, nu are nicio valoare din punct de vedere a principiilor statului de drept, întrucât militarilor le-au fost anulate compensările într-un mod foarte meschin, retroactiv acceptării discriminărilor, discriminări care au fost însă acceptate de militari pentru a intra în sistem doar „într-unpachet legislativ” alături de compensările aferente, aceste compensări fiind o lege specială de salarizare şi o lege specială de pensionare, iar regimul a scos din „pachetul legislativ” doar compensările, nu şi discriminările.
Militarii s-au confruntat şi se confruntă cu interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi care le-au afectat şi le afectează dreptul la venituri mai mari, contribuţii mai mari la pensii şi pensii mai mari, precum şi la o carieră complementară, astfel:
- Imposibilitatea ca în practică, militarii să profeseze la un al 2-lea loc de muncă pt. a obţine venituri mai mari, contribuţii la pensii mai mari şi respectiv pensii mai mari, întrucât serviciul militar nu are o durată fixă de 8 ore ca la ceilalţi ˝unitari˝ astfel încât un militar să se poată prezenta regulat la al 2-lea loc de muncă.
Ca militar – după un exerciţiu aplicativ de 2 săptămâni în care nu se poate prezenta în mod evident la al 2-lea loc de muncă, angajatorul de la cel de-al 2-lea loc de muncă nu îl mai primeşte pe acel militar, întrucât pe bună dreptate, nimeni nu angajează zilieri, ci doar persoane care să respecte un program stabilit, militarii neîndeplinind această condiţie datorită programului de lucru neregulat al profesiei de bază. Într-un stat de drept, această limitare a unui drept constituţional pentru militari care afectează atât veniturile, cât şi contribuţiile la pensii, este compensată printr-o lege specială de salarizare şi o lege specială de pensionare – legi anulate de actualul pseudo-stat român.
- În art. 30 din Legea nr. 80/1995 se prevede expres că militarii nu pot practica orice alt al 2-lea serviciu, unele fiind considerate ˝nedemne˝, ceea ce reprezintă o limitare a unui drept constituţional la muncă, cu consecinţe directe asupra diminuării veniturilor, contribuţiilor la pensii şi pensiilor militarilor. Astfel, ducând exemplele la extrem, un cetăţean civil – femeie, chiar funcţionar al statului, poate poza sexy pentru venituri şi contribuţii suplimentare, însă o femeie subofiţer sau ofiţer, nu are acest drept, fiind considerat “nedemn”. Acesta este doar un exemplu, astfel de profesii nedemne fiind şi cele de taximetrist, bodyguard, angajat la salubritate sau la un cazinou, precum şi vânzător de ziare ş.a.m.d.. Teoria profesiilor considerate nedemne, care nu sunt în nici un caz ilegale este fundamentată prin faptul că militarii şi-ar pierde demnitatea în faţa subalternilor şi în societate şi de aceea au un statut special restrictiv, însă într-un stat de drept această restricţie a unor drepturi cetăţeneşti care afectează chiar veniturile şi contribuţiile, sunt compensate printr-o lege specială de salarizare şi o lege specială de pensionare – legi anulate de actualul pseudo-stat român.
- În art. 30 din Legea nr. 80/1995 se prevede expres că militarii nu pot deţine o societate comercială, o altă interzicere a unui drept constituţional, care din nou afectează veniturile, contribuţiile la sistemele de pensii şi pensiile militarilor. Pe scurt, militarii nu au dreptul să deţină o firmă, însă într-un stat de drept această restricţie a unor drepturi cetăţeneşti este compensată printr-o lege specială de salarizare şi o lege specială de pensionare – legi anulate de actualul pseudo-stat român.
- În art. 28 din Legea nr. 80/1995 se prevede că militarii nu pot candida pt. a ocupa funcţii publice, o altă interzicere a unui drept constituţional, din nou fiindu-le afectate afectează veniturile, contribuţiile la sistemele de pensii şi pensiile, dar şi dreptul la o carieră complementară. Într-un stat de drept, această restricţie a unor drepturi cetăţeneşti pentru militari este compensată printr-o lege specială de salarizare şi o lege specială de pensionare – legi anulate de actualul pseudo-stat român.
- Secţiunea 3/Legea nr. 80/1995 cuprinde şi alte limitări de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti neîntâlnite la alţi ˝unitari˝ şi care îi discriminează vizibil pe militari printr-o serie de interdicţii precum: dreptul la asociere în sindicate (eliminând posibilitatea de negociere a oricăror drepturi salariale şi condiţiilor de lucru, de exemplu, militarii neavând dreptul de asociere sindicală nu au dreptul nici să încheie contracte colective de muncă, spre deosebire de alţi angajaţi ˝unitari˝ – contracte prin care de exemplu acea plată cu minim 75% a orelor suplimentare inexistentă oricum la militari, poate ajunge la 200% la ceilalţi ˝unitari˝ ), a dreptului la grevă, de înscriere în partide politice ş.a.. Într-un stat de drept, toate aceste restricţii ale unor drepturi cetăţeneşti pentru militari sunt compensate prin legi speciale de salarizare şi de pensionare – legi anulate de actualul pseudo-stat român.
Bineînţeles că în spiritual legilor unitare, pentru eliminarea discriminării militarilor există şi varianta inversă, ca tuturor cetăţenilor “unitari” să li se aplice aceleaşi interdicţii de drepturi şi libertăţi ca şi militarilor, “egalitarismul” fiind astfel complet pentru întreaga societate – variantă bineînţeles tot absurdă ca şi cea cu acceptarea muncii nenormate, întrucât nimeni din societatea “unitara” nu ar accepta o astfel de discriminare fără o anumită compensaţie, aşa cum li se impune forţat şi contra principiilor statului de drept, militarilor români astazi.
III. Discriminarea militarilor şi familiilor acestora în numele siguranţei naţionale prin impunerea unui caracter „nomad” al vieţii de militar, respectiv ainstabilităţii rezidenţiale.
Militarii, spre deosebire de cetăţenii civili, se confruntă cu impuneri extreme care le afectează stabilitatea, situaţia financiară şi viaţa de familie. Astfel, în numele siguranţei naţionale, cadrele militare sunt singurii cetăţeni ˝unitari˝ mutaţi frecvent dintr-o localitate în alta, militarilor fiindu-le afectată în urma instabilităţii domiciliului şi stabilitatea financiară, dar şi viaţă normală a propriilor familii.
Portretul militarului de carieră al Armatei României este următorul: lege “unitară” de salarizare şi de pensionare cu un statut aparent “egalitarist” în acest sens la fel cu al oricărui alt cetăţean ˝unitar˝, însă pe când cetăţeanul ˝unitar˝ cu care a fost asimilat militarul, poate să nu plece din localitatea de domiciliu sau să se stabilească oriunde doreşte, să îşi achiziţionele o locuinţă şi să îşi intemeieze o familie, pentru militari lucrurile sunt complet diferite.
Periodic, militarii sunt constrânşi să îşi schimbe locaţia din cauza carierei, iar acest fapt presupune un întreg proces care afectează negativ militarii şi viaţa acestora: inutilitatea achiziţionării unei locuinţe într-o localitate din care oricum vor fi nevoiţi să plece, o soţie şomeră sau veşnic în căutarea unui loc de muncă întrucât nimeni nu o aşteaptă în noua locaţie cu un loc de muncă, copiii mutaţi de la o şcoală la alta – stabilitatea fiind importantă şi în cazul lor.
Bineînţeles că în spiritual legilor unitare, există şi varianta inversă, aceea ca orice cetăţean să fie “deportat” oricând, oriunde, “migraţia” fiind locuitorilor fiind astfel complet, fapt care ar elimina discriminarea. O variantă absurdă – desigur, întrucât societatea “unitara” nu ar accepta niciodata un astfel de regim.
Această „migraţie” este un fenomen normal pentru o viaţă de militar dintr-un stat NATO şi nu numai, fenomen pentru care însă în statele din lumea civilizată din care România nu mai face parte, apare şi situaţia de echilibru prin care o privaţiune a unei categorii de cetăţeni se compensează prin altceva pentru a nu deveni discriminare. Aceste state permit propriilor militari ca după o viaţă „nomadă” să se stabilizeze la finalul carierei într-o locaţie, fapt pentru care - legat de afirmaţia preşedintelui român din data de 23 ianuarie 2011 prin care îşi exprimaţi nemulţumirea asupra faptului că militarii români au primit 16-32 salarii la pensionare – este evident că preşedintele nu cunoaşte că modelul este preluat de la statele civilizate, state care însă îşi respectă militarii spre deosebire de conducerea politică actuală a României şi în care la data ieşirii la pensie, militarii profesionişti primesc ca sprijin o suma substanţială fixă de bani (Israel – 100.000 $ SUA), echivalenţa unui anumit numar de solde lunare (pâna la 36 – Franţa, Marea Britanie, Turcia, Egipt) sau altesau alte forme (70 de solde cu caracter de împrumut în Austria) ş.a.m.d.
În final, concepţia “unitarismului” regimului de la Bucureşti sună astfel: “ Toţi cetăţenii sunt egali la salarizare şi pensionare, cu excepţia millitarilor – care prin concepţie au fost transformaţi în sclavi ai societăţii!” Cei activi – acum, cei în rezervă – retroactiv!
Sursa:http://garda-dacoromana.
