duminică, 20 noiembrie 2011

SUCCESUL DOMNULUI Tulbure Adrian-Narcis, COLEGUL NOSTRU DIN SALAJ!

Uite ca se poate !!!!

Va informez cu satisfactie ca s-a mai obtinut un succes. Tot la Salaj de catre subsemnatul lt. col. (r) Tulbure Adrian Narcis. Va anexez alaturat raspunsul la intampinarea transmisa de catre U.M. 0198 - Directia Juridica Bucuresti, raspuns care a fost ultimul act adaugat in dosar si pe care s-a pronuntat instanta pe contencios/litigii de munca. Mentionez ca nu am avut avocat angajat.
PS - Cred ca de maine se va putea gasi solutia data de instanta pe site-ul Tribunalului Salaj. Nr. dosar 4906/84/2011.
Cu stima si speranta in mai bine
Al dvs coleg

Către

Tribunalul Sălaj

Dosar 4906/84/2011

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul, TULBURE ADRIAN NARCIS cu domiciliul în Şimleu Silvaniei, Str. Gheorghe Lazăr, Bl. L-22 , Ap 2, identificat prin CI SX 250708 formulez următorul

RĂSPUNS

la Întampinarea” depusă de către reprezentantul legal al Casei Sectoriale de Pensii din cadrul ..............................................în dosarul nr. 4906/84/2011.

I. În fapt, pârâta, prin intermediul reprezentantului său legal, nu face decât să reia aspectele incluse în cadrul răspunsului la contestaţia nr. 5097143/21.07.2011 transmisă ...............de către subsemnatul împotriva Deciziei de Revizuire nr. 90184/21.07.2011.

In drept, pârâta se rezumă la a se raporta la prevederile Legii 119/2010 şi Ordonanţei 1/2011 pe care, învestită legal fiind, le-a aplicat. De fapt, pentru subsemnatul, exact efectele produse de aplicarea acestor acte normative au constituit obiectul principal al cererii de chemare în judecată, la a cărei soluţionare am sperat, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/02.12.2004 (*republicată*)1, considerând că a fost vătămat un drept constituţional şi anume dreptul la pensie, care, din punct de vedere al teoriei şi practicii judiciare, se constituie într-un drept de proprietate aşa cum vom încerca a proba în cele ce urmează.

Avem în vedere, în acest sens şi încălcarea flagrantă a principiului neretroactivităţii legii, consacrat expres prin conţinutul art. 15 alin. (2) din Constituţia României potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor2.

În spiritul aceluiaşi principiu invocăm şi încălcarea art. 6 alin. (1) din Noul Cod Civil. Legea 287/2009 (*republicată*) privind Codul civil 20113.

Acest principiu de rang constituţional nu poate fi încălcat de către nici un act normativ, respectiv lege, ordonanţă de urgenţă a guvernului, ordin al ministrului sau alte asemenea. Potrivit acestuia, o lege civilă se aplica numai situaţiilor ce se ivesc sau se nasc în practică, după adoptarea ei şi nu situaţiilor anterioare, trecute.

1 Art 1 - “Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, sau prin nesoluţionarea, în termen legal, a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.”

2 Art 15(2) - “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

3 Art 6(1) - “Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.”

Acest principiu de rang constituţional nu poate fi încălcat de către nici un act normativ, respectiv lege, ordonanţă de urgenţă a guvernului, ordin al ministrului sau alte asemenea. Potrivit acestuia, o lege civilă se aplica numai situaţiilor ce se ivesc sau se nasc în practică, după adoptarea ei şi nu situaţiilor anterioare, trecute.

În sensul celor de mai sus s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Deciziile 375/2005, 57/2006, şi 120/2007, care, prevăd „în esenţă”, că condiţiile de exercitare a dreptului la pensie şi la formele de asistenţă socială se stabilesc prin lege şi, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica şi a stabili data de la care operează recalcularea însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României”. Însă Legea 119/2010 încalcă acest principiu.

În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că noţiunea de bun are o sferă de aplicare autonomă, desemnând toate bunurile cu valoare patrimonială. Orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie sa fie considerat un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional, depăşindu-se chiar dreptul de proprietate, vizând deci noţiunea de patrimoniu. Prin Protocolul nr. 1 la Conventia Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.

Una din extinderile cele mai remarcabile ale noţiunii de bun priveşte prestaţiile sociale. Curtea a hotărât că acestea intră în sfera de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1, dat fiind caracterul lor patrimonial.

În alin. 2 al aceleiaşi dispoziţii se arată că „Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau amenzilor”.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de “bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încat dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată (Cauza Büchen contra Cehiei din 2002).

În concluzie, prin această hotărâre Curtea a înlăturat incertitudinile jurisprudenţei sale anterioare în acest domeniu.

Prin urmare se poate considera că subsemnatul aveam, la data intrării in vigoare a Legii 119/2010, un bun actual în accepţiunea Convenţiei, care mi-a fost înlaturat printr-o ingerinţă a statului. Astfel, subsemnatul îmi legitimez interesul prin invocarea unei valori patrimoniale avand semnificatia unui drept câştigat, recunoscut şi executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 164/2001, suficient de clară şi previzibilă la data pensionării mele şi care mi-a permis să-mi planific acţiunile atât pe termen lung cat şi pe termen scurt pentru mine şi familia mea precum şi o anumită manieră de gestionare a bunurilor mele prezente şi viitoare.

Considerăm că este firesc a recunoaşte oricarei persoane o asemenea prerogativă iar orice intervenţie intempestivă a legiuitorului are, adesea, ca şi în situaţia de faţă, ca rezultat afectarea substanţei dreptului în partea sa cea mai importantă.

În esenţă, Curtea Constituţională, verifică doar conformitatea legii cu prevederile constituţionale, nepronunţându-se asupra interpretării sau aplicării legii în concret.

Apreciem ca lipsită de relevanţă invocarea de către pârâtă a Deciziei nr. 871/2010 pronunţată de Curtea Constituţională prin raportare la dreptul de acces la justiţie şi solicităm onoratei instanţe să constate că decizia nr. 871/2010 pronunţată de Curtea Constituţională nu are incidenţă în prezenta cauză din următoarele considerente.

- Curtea Constituţionala nu face parte din puterea judecătorească în accepţiunea Legii 304/2004; printre instituţiile enumerate la art. 1 si 2 din acest act normativ nu se regăseşte şi Curtea Constituţională. Singura situaţie în care o hotărâre a acestei instituţii este obligatorie pentru instanţele de judecată este atunci când se pronunţă în sensul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate. Or, în cazul de faţă, prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate.

- Curtea Constituţională nu poate fi calificată strict ca fiind un tribunal imparţial şi independent, datorită modalităţii de desemnare a judecătorilor.

De altfel, această instituţie a primit în doctrina juridică definiţia de: „autoritate publică politico-jurisdicţională” (Drept constituţional şi instituţii politice, Editia 13, autori Ioan Muraru şi Elena Simina Tanasescu, Editura CH Beck, Bucureşti pag. 261).

Chiar dacă s-a arătat că un judecător constituţional provenit din rândurile unui partid politic, va căuta să rupă orice legătură cu acesta, în realitate, va exista mereu suspiciunea că acesta va încerca să mulţumească într-un fel, pe cel care l-a propus.

Exigenţa se referă în special la împrejurarea că judecătorul trebuie să ofere suficiente garanţii, spre a exclude în persoana lui orice bănuială legitimă.

În această materie chiar şi aparenţele au un rol deosebit deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere, or, sub acest aspect, Curtea Constituţionala nu este la adăpost de orice suspiciuni.

Astfel, în cauza Grieves c. Regatului Unit al Marii Britanii, s-a reţinut: „Curtea reaminteşte că, pentru a stabili dacă un tribunal poate fi considerat independent trebuie să fie avut în vedere printre altele, modul de numire a membrilor săi şi dacă organismul prezintă o aparenţă de independenţă”.

Tot aşa, este de neconceput a pretinde necompetenţa judecătorilor de fond, invocându-se art. 144 din Constituţia revizuită, în a statua asupra existentei unor încălcări cu privire la drepturi ocrotite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, judecătorul fondului fiind primul judecător al Convenţiei.

Daca ar fi aşa, ar însemna că, în realitate, justiţiabilii nu ar mai avea dreptul ca o instanţă imparţială şi independentă să hotărască asupra încălcărilor drepturilor şi obligaţiilor lor civile, pe considerentul că aceasta s-a înfăptuit deja de Curtea Constituţională.

În concret, aceasta ar constitui pe bună dreptate o barieră în calea justiţiabilului, care, astfel ar fi pus în situaţia de a nu-şi vedea substanţa litigiului tranşată de către jurisdicţia competentă.

Pe de alta parte, este adevărat că dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, statul având o marja largă de apreciere în acest sens, însă acesta nu poate proceda la aplicarea unei restricţii atât de severe şi nerezonabile în raport de scopul legitim al bunei administrări a justiţiei, încât practic „să scoată” din competenţa instanţelor de fond dreptul de a statua în fond asupra compatibilităţii legii interne cu pactele şi convenţiile internaţionale la care România este parte. Aceasta cu atât mai mult cu cât, nicio dispoziţie legală nu dă această competenţă în sarcina Curţii Constituţionale.

Apreciem de asemenea ca relevante în acest dosar aspectele reţinute de Curtea de Apel Cluj care, constatând nulitatea Hotărârii de Guvern 737/2010 a statuat (fila 8 a sentinţei nr 491/16.12.2010): „Faptul că Legea nr. 119/2010 a fost declarată constituţională nu are relevanţă sub aspectul posibilităţii atacării hotărârii date în executarea acesteia. Controlul de constituţionalitate realizat pe calea rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate, dar unul de strictă conformare a unor dispoziţii legale la normele constituţionale a căror încălcare se invocă. Controlul de constituţionalitate efectuat de instanţa de contencios constituţional nu exclude posibilitatea verificării conformităţii actului administrativ emis în aplicarea legii cu prevederile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului”.

În faţa acestor argumente solicităm onoratei instanţe să constate lipsa totală de relevanţă în prezenta cauză a deciziei nr. 871/2010 pronunţată de Curtea Constituţională.

În interesul apărării legii şi ordinii de drept invocăm şi opinia separată pronunţată de către judecătorul Curţii Constituţionale - profesor universitar dr. Aspazia Cojocaru - care, urmare a dezbaterilor asupra asupra constituţionalităţii dispozitiilor legii 119/2010, a formulat următoarele precizări:

„Socotim că nu numai prevederile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, ci întreaga lege, întrucât încalcă dispoziţii şi principii prevăzute de Constituţia României. Nu vom repeta argumentele aduse soluţiei de neconstiuţionalitate privind pensiile magistraţilor, ci ne vom opri, în mod special asupra încălcării art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, prevederile art. 1-5 şi art. 12 din lege încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii. Potrivit art. 15 alin.(2) din Constituţie legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale noi favorabile. Aşadar, o lege se aplică situaţiilor născute numai dupa adoptarea ei, exercitandu-si actiunea asupra faptelor care se vor produce ulterior intrării sale in vigoare, nu şi situaţiilor anterioare, trecute (facto praeterita), cu toate efectele care s-au produs şi se produc în timp, datorită situaţiei create la acel moment. Or, aplicarea în timp a unei legi este guvernată de principiul neretroactivităţii legii noi. Pensiile speciale au fost stabilite, asadar, în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor, pe anumite categorii socio-profesionale, şi sunt derogatorii de la dreptul comun. Aceste legi se aplică situaţiilor juridice constituite, modificate şi stinse în temeiul reglementărilor lor, în baza cărora s-au creat efecte juridice definitive, revenind statului obligaţia de a executa în timp (obligaţii succesive) plata pensiilor. Aşadar, obligativitatea recalculării tuturor pensiilor speciale acordate sub incidenţa prevederilor legale anterioare prin intrarea în vigoare a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este neconstituţională.(…) prin această lege are loc o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanţa dreptului la pensie.

În concluzie, şi numai sub acest aspect, având în vedere faptul că actualele pensii speciale au fost legal stabilite şi calculate în baza unor legi în vigoare la data respectivă, recalcularea lor duce la încălcarea principiului neretroactiviţătii legii regulă imperativă prevazută de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.”( http://e-juridic.manager.ro/index.php?pag=a&aid=5011)

II. Cu privire la sustinerea de către pârâta că pensia militara a subsemnatului trebuie acceptată în cuantumul diminuat ca urmare a recalculării în conformitat cu dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011 este de retinut practica CEJ cu privire la drepturile câştigate, aceasta statuând ca dacă „prestaţiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decat cele plătite în conformitate cu regulamentul nou acestea nu trebuie reduse”.

Susţinem în context principiul că garanţia proprietăţii trebuie să se refere şi cu privire la întinderea acestui drept. Conform logicii consacrate prin recalcularea pensiilor în conformitate cu Legea nr. 119/2010 statul a dorit să garanteze doar conţinutul dreptului iar nu şi întinderea acestuia.

În această logică, dacă aceasta ar căpata conţinut juridic, s-ar ajunge la situaţia total anormală în care s-ar putea întâmpla ca dintr-un CF ce are în cuprins casă şi anexe statul să confişte casa şi să ne lase anexele motivând, în aceaşi logică faptul că statul garanteaza dreptul de proprietate doar în ceea ce priveşte existenţa, şi nu în privinţa întinderii sale. Reiterăm faptul că decizia de recalculare/revizuire a pensiei a fost emisă cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Codul civil, nerespectându-se principiul neretroactivităţii legii civile.

Decizia ce formează obiectul prezentei acţiuni a fost emisă în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010 care prevede că pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 şi în temeiul OUG nr. 1/2011. Această prevedere echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, fapt nepermis de dreptul pozitiv românesc. Din chiar cuprinsul deciziei ce face obiectul prezentei acţiuni se desprinde concluzia că art. 3 din Legea nr. 119/2010 este norma care a stat la baza emiterii acestora, fapt ce echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 15 din Constituţie şi art. 6 alin (1) din Codul civil, conform căruia legea are putere doar pentru viitor.

Legea nouă nu poate aduce atingere raporturilor juridice care au luat fiinţă în temeiul unei reglementări legale anterioare. După cum s-a mai precizat şi în doctrina de specialitate[1] subiectul de drept nu putea să prevadă ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul său este normal şi firesc dacă se desfăşoară în cadrul ordinii de drept în vigoare. O altă practică legislativă sau o altă interpretare ar fi de natură a afecta grav stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice precum şi încrederea în lege. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului[2] (cazul Silver si alţii vs Marea Britanie) care a stabilit că o normă juridică pentru a avea putere de izvor de drept, trebuie asigure oricărei persoane posibilitatea de a-şi regla în mod rezonabil conduita, cunoscând consecinţele juridice ale faptelor sale.

Or, prin aplicarea retroactivă a Legii nr. 119/2010, exact această condiţie nu este îndeplinită deoarece, subsemnatul, la momentul manifestării opţiunii de a ieşi la pensie, nu aveam cum să intuiesc, că la un anumit moment, acest drept câştigat va fi alterat şi modificat prin sfidarea principiilor Constituţionale şi ale CEDO, printr-un alt act normativ, fiindu-mi imposibil să îmi reglez conduita socială în funcţie de acest eveniment viitor şi improbabil. Prin urmare, lipsind această garanţie procedurală, simpla existenţă fizică a normei legale - în cazul de faţă a Legii nr. 119/2010 - nu este suficientă pentru a se putea vorbi de o lege în sensul Convenţiei.

Pensia de serviciu a subsemnatului a fost stabilită în conformitate cu prescripţiile Legii nr. 164/2001. Conform doctrinei de specialitate[3] pensiile sunt definite ca „drepturi băneşti acordate salariaţilor la expirarea unei perioade determinate de activitate şi la împlinirea vârstei prevăzute de lege […]”. Din această definiţie rezultă cu claritate că dreptul la pensie se naşte şi îşi consumă toate efectele la momentul îndeplinirii condiţiilor legale. Odată îndeplinite aceste condiţii, dreptul la pensie dobândeşte caracteristica unui drept de creanţă pe care subsemnatul îl are contra Statului. Odată născut, acest drept este afectat de două modalităţi: un termen extinctiv şi incert, şi anume decesul beneficiarului, la împlinirea căruia dreptul de creanţă se stinge; un termen suspensiv şi cert, şi anume data la care devine scadentă, cu o frecvenţă lunară, suma prevăzută în decizia de pensionare.

Prin urmare, Legea 164/2001 se aplică situaţiilor juridice constituite, modificate şi stinse în temeiul reglementărilor ei, dreptul la pensie fiind născut şi consumat, în totalitatea sa, de la momentul emiterii deciziilor de recalculare, creându-se astfel efecte juridice definitive. Împrejurarea că Statul, ulterior acestui moment, are o obligaţie cu executare succesivă şi că, în această perioadă, aduce modificări legislative în sensul recalculării pensiilor cu consecinţa diminuării celor obţinute deja, nu poate fi opusă acestor drepturi deja obţinute, deoarece s-ar afecta dreptul la speranţa legitimă, drept ocrotit de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.

Aşadar, recalcularea pensiei subsemnatului acordată sub incidenţa prevederilor legale anterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 şi a OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu este permisă deoarece se încalcă principiul neretroactivităţii legii.

Pensia subsemnatului, stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001 şi care se afla în plată la momentul intervenţiei Legii nr. 119/2010, constituie drepturi câştigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.

O modificare a cuantumului pensiei, astfel cum a fost dispusă prin decizia ce formează obiectul prezentei acţiuni, reprezintă o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanţa dreptului la pensie.

În speţa de faţă, micşorarea cu 26,65 % a cuantumului pensiei are fără doar şi poate o asemenea semnificaţie, contrar celor lapidar enunţate de Curtea Constituţională care a constatat ca ar fi vorba numai de o limitare a dreptului şi nu de o pierdere a dreptului în substanţa sa.

Însă, după cum a constatat Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Sporrong et Lonnroth c. Suede, limitările aduse dreptului de proprietate de către autorităţile statale au făcut ca acesta să devină „precar” cu consecinţe asupra valorii bunurilor ce formează obiectul acelui drept. Altfel spus, chiar dacă respectiva Convenţie nu garantează un anumit cuantum al pensiei, dacă acest cuantum este micşorat semnificativ de autorităţile statului, bunaoară prin măsuri legislative, atunci se aduce atingere însăşi substanţei dreptului acesteia.

Astfel, în cauza Muller versus Austria, s-a decis în sensul că „o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a ramâne beneficiar al sistemului de asigurări la batrâneţe”. Curtea a decis că, şi dacă Statul reduce temporar pensia în situaţii de recesiune economică rapidă, rămâne totuşi un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge, şi a considerat esenţial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanţa sa - în cauza Kjartan Ásmundsson c. Iceland, Application no. 60669/00, 2005. De altfel statul poate interveni asupra pensiilor prin mijloace oneste, fără a anula un drept, bunăoara prin mecanismele de impozitare avute la îndemâna. Ori statul nu a preferat utilitzarea acestor mijloace legale şi oneste ci a preferat să recurgă la încălcări grosolane ale principiilor de drept. Se poate lesne demonstra că statul nu a urmărit să realizeze anumite economii pentru a ieşi din invocata criză financiară pe baza următoarelor argumente:

- recalcularea pensiilor militare în Legii 119/2010 şi OUG nu a fost de natură să aducă economii la sistemul de pensii militare şi conform afirmaţiilor şefilor instituţiilor militare după recalculare cheltuielile cu plata pensiilor au crescut;

- invocarea de către guvernul României a întreprinderii unor măsuri excepţionale în baza prevederilor art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi este neavenită, aspect sesizat şi de către prof. Corneliu Bârsan care afirmă că „în cei 50 de ani de la aplicarea CEDO, art. 15 din Convenţie (echivalentul art. 53 din Constituţia României n.n.) nu a fost utilizat decât în cazuri de război, lovituri de stat, pericol public ce ameninţa viaţa naţiunii sau terorism. Asadar, criza economică - prezentă peste tot în Europa şi în lume, deci o banalitate - nu poate fi considerată un pericol public care ameninţă viata naţiunii. În orice caz, nu pot fi asimilaţi pensionarii, mamele sau şomerii (aruncaţi în stradă de politici economice neavenite) cu teroriştii.

- Curtea Constituţionala afirmă în decizia nr. 1414/2009 că: “se impune subliniat însă faptul că de esenţa legitimităţii constitutionale a restrângerii exercitiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul exceptional şi temporar al acesteia. Într-o societate democratica, regula este cea a exercitării neîngradite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevazută ca excepţie, dacă nu exista o alta soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să gasească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţionala cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege. Dimpotrivă, eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor statului”.

- În Letonia, una dintre ţările europene cele mai afectate de criză, cu un deficit bugetar de 19% anul trecut, Curtea Constituţionala a statuat că dreptul la pensie nu poate fi redus sau restricţionat pe motivele bazate de criza economică. Întelegerile cu creditorii internaţionali (instant se referă la FMI) nu pot, în ele însele, să constituie argumente pentru limitarea drepturilor fundamentale. Cu singura diferenta că, în România, Curtea Constituţională a acceptat ca argument criza economică, dar numai temporar, este evident ca sistemul judiciar şi chiar Curtea Constituţională (o instituţie politico-jurisdicţională) nu vor mai accepta o a doua limitare a drepturilor sub pretextul crizei. De altfel, CEDO a fixat acest principiu chiar în doua speţe recente contra României, respectiv, cauza Moldoveanu contra Romaniei (29 iulie 2008), reiterată în cauza Aurelia Popa contra Romaniei (26 ianuarie 2010), atunci când a statuat ca “autorităţile nu se pot prevala de lipsa de resurse financiare pentru a nu onora o datorie fondată pe o decizie a justiţiei”.

În această ordine de idei măsurile Guvernului se vor lovi în continuare de jurisprudenta clară şi precisă a CEDO în materie de drepturi câştigate şi banuiala legitimă. Cei care si-au câştigat drepturile prin lege sau prin justiţie au o sperantă legitimă de a-şi vedea realizate aceste drepturi şi mulţi dintre aceştia nu vor ezita să dea Statul român în judecată, iar dacă nu vor avea câştig de cauză în instanţele naţionale se vor îndrepta, firesc, către CEDO unde vor avea câştig de cauză, întrucât la CEDO este aplicabil principiul precedentului judiciar - o soluţie aplicată unei speţe este obligatorie pentru toate speţele viitoare identice sau similare. Consecinţă - tribunale blocate, costuri judiciare imense, oameni purtaţi pe drumuri, tensiuni sociale, anarhie. În final, cine va fi culpabil de atingerea adusă siguranţei naţionale?

Rog onorata instanţă să mai ia în considerare şi un alt aspect, care nu este de neglijat, respectiv imposibilitatea obţinerii, de către subsemnatul a unei pensii ca urmare a cotizării la fonduri de pensii private sau facultative.

Astfel, prin Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi a Legii 204/2006 privind pensiile facultative s-a oferit posibilitatea de a contribui la un fond privat de pensii tocmai pentru a mări sansele de păstrare a veniturilor din salariu şi dupa iesirea la pensie.

Dar în privinţa subsemnatului, chiar dacă ar fi optat pentru un fond privat de pensii tot nu aş fi realizat la acesta un stagiu de cotizare de natură să-mi asigure suplimentarea drepturilor de pensie.

Prin urmare, nu s-ar putea reproşa în nici un fel subsemnatului ca am avut o conduită excesiv de neglijentă în privinta administrării patrimoniului şi nici măcar instituirea pilonului II de pensii nu ar fi fost de natură, chiar daca ar fi recurs la aceasta modalitate, să-mi asigure un cuantum semnificativ majorat al drepturilor de pensie.

Este inadmisibilă plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalităţii, după ce acestea şi-au încheiat perioada de serviciu, de vreme ce, unora dintre acestea, li s-a luat orice sansă de a-şi suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilităţi şi interdicţii totale, în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de sansa suplimentării veniturilor lor, neavând nici un fel de incompatibilităţi si interdicii. Argumentez această afirmaţie prin citarea art. 7 din Legea nr. 80 din 11/07/1995 privind Statutul Cadrelor Militare (*republicata* în 2011) în care se prevede expres că: “Îndatoririle, drepturile şi libertăţile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituţia României, de legile ţării şi de prezentul statut. Profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi, potrivit legii.”

În acelaşi sens trebuie observant că principiul solidarităţii trebuie să aibă ca semnificaţie şi împrejurarea că, cel ce s-a folosit un timp îndelungat de un angajat în condiţiile menţionate în cele de mai sus, este necesar să recompenseze într-un fel limitările pe care i le-a adus drepturilor economice şi sociale, nu neapărat printr-o pensie mai mare decat a salariatului activ, dar în orice caz, printr-o pensie al cărei cuantum să nu-l pună în dificultatea de a-şi onora cel putin obligaţiile financiare către furnizorii de utilităţi şi creditorii bancari, dacă nu şi hrana zilnică.

Doctrina de specialitate[4] a fixat un criteriu în determinarea existenţei sau inexistenţei unei situaţii de retroactivare a legii - criteriul drepturilor câştigate. Astfel, s-a stabilit că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câştigate sub imperiul legii vechi (în cazul de faţă dacă Legea nr. 119/2010 şi OUG nr. 1/2011 aduc atingere dreptului la pensie conferit de Legea nr. 164/2001. Trebuie deci ca legea nouă să aducă atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câştigat sub legea veche pentru a fi în prezenţa unei retroactivări legislative. Dreptul subiectiv este prerogativa oferită unei persoane de a dispune de o valoare care îi este recunoscută ca aparţinându-i. În situaţia dedusă judecăţii este vorba de dreptul subsemnatului de a beneficia de o pensie de serviciu pe toată perioada vieţii conform prescripţiilor Legii nr. 164/2001.

Totodată, pentru a ne afla în faţa unei retroactivări, este necesar ca „faptul achizitiv” al dreptului subiectiv să fie situat înaintea intrării în vigoare a legii noi. Or, subsemnatul mă aflu exact în această ipoteză, întrucât „faptul achizitiv” prin intermediul căruia am dobândit dreptul subiectiv la o pensie de serviciu s-a petrecut în perioada activităţii Legii nr. 164/2001, fiind consumat prin emiterea deciziei de calculare a pensiilor de serviciu. Din moment ce însuşi acest fapt achizitiv este protejat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi de art. 6 alin (1) din Codul civil, rezultă că prevederile Legii nr. 119/2010 şi OUG nr. 1/2011 nu pot fi aplicate drepturilor deja câştigate de subsemnaţii fără a încălca în mod brutal principiul neretroactivităţii legii civile. Prin urmare, legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut - dobândirea dreptului la o pensie de serviciu în temeiul Legii nr. 164/2001 – efecte pe care acest fapt nu le putea produce în temeiul legii în vigoare la data realizării faptului.[5]

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Supremă de Justiţie[6], într-un Recurs în Interesul Legii - decizie ce are putere de lege - statuând că „ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. […] De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se ţină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă faţă de cea veche, ci şi de siguranţa raporturilor sociale […] drepturi care în momentul intrării în vigoare a legii noi erau concretizate în acte de voinţă sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor”. Actele de voinţă despre care face vorbire Decizia CSJ s-au materializat în cazul de faţă prin emiterea deciziilor întemeiate pe legea prin care ne-au fost acordate drepturile la pensie de serviciu.

ÎCCJ, prin deciziile nr. 537/2004 şi 1691/2004, a sancţionat încercările autorităţilor publice de a aplica retroactiv legile. Astfel, prima decizie a stabilit că modificarea contractului de muncă încheiat în temeiul unei legi care ulterior a fost abrogată şi înlocuită cu o alta, singurul temei al acestei modificări fiind apariţia legii noi, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, privitoare la neretroactivitatea legii civile. Prin decizia nr. 1691/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că „în ce priveşte acordarea dreptului de pensie, trebuie avută în vedere data înregistrării cererii, cu toate actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor de pensionare”. Toate aceste decizii de speţă sunt confirmate şi de Curtea Constituţională care s-a pronunţat în privinţa inadmisibilităţii modificării dreptului deja dobândit prin 3 decizii, stabilind că o astfel de conduită încalcă principiul neretroactivităţii legii:

a) Decizia nr. 375/2005[7] - legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivităţii legii, care este normă de nivel constituţional, prevăzută în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală” (este vorba despre durata mandatelor de membru în cadrul CSM s.n.).

b) Decizia nr. 120/2007[8] - „Operaţiunea de recalculare priveşte în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanţei şi are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior.”

c) Decizia nr. 270/2005[9] - „Noile reglementări pot să fie avantajoase sau chiar dezavantajoase beneficiarilor de pensii, după cum permite sau impune, după caz, situaţia economico-financiară a ţării şi fondurile de asigurări sociale de stat disponibile, iar în oricare dintre aceste ipoteze, dispoziţiile legale noi se aplică numai pentru viitor, pentru persoane care se vor înscrie la pensie după intrarea lor în vigoare, neputând atinge drepturile de pensie anterior stabilite.

Pe linia acestor preocupări, dispoziţiile legale respective prevăd, pentru o primă etapă, stabilirea punctajului anual şi în privinţa pensiilor anterior stabilite, precum şi recorelarea acestora pentru a ajunge la nivelul punctajului mediu, stabilit pentru persoanele care se pensionează după intrarea în vigoare a legii. Sunt exceptaţi pensionarii ale căror drepturi anterior stabilite sunt mai mari decât punctajul mediu stabilit conform noilor reglementări”.

Argumentele prezentate mai sus demonstrează că prevederile din Legea nr. 119/2010 şi din OUG nr. 1/2011 nu pot fi aplicate pensiei subsemnatului fără a nesocoti prevederile imperative ale art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din Codul civil. Cum decizia de recalculare/revizuire nr. 90184/27.06.2011 ce face obiectul prezentei acţiuni are ca temei legal tocmai Legea nr. 119/2010 şi OUG 1/2011, norme imposibil de aplicat fără a aduce atingere prevederilor imperative mai sus indicate, rezultă că decizia de recalculare a pensiei subsemnatului este fie inexistenta, fie lovita de nulitate absolută.

Faţă de considerentele pe larg expuse rog onorata instanţă să constate că subsemnatului i-au fost încălcate drepturi ocrotite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului iar potrivit art. 11 din Constituţia României „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.” De asemenea, în art. 20 din acelaşi act normativ precizat anterior se prevede că : „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Dacă exista neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, şi legile interne, au prioritate reglementarile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.” Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de către România la 20.06.1994.

În aceeaşi măsură au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor şi prevederile art. 6 alin. (1) din Noul Cod Civil care prevede că legea nu are putere retroactivă.

Prin urmare, în conformitate cu art. 11, art. 15 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, precum şi ale art. 6 alin. (1) din Noul Cod Civil solicit onoratei instanţe să confere eficienţă dispoziţiilor Convenţiei şi să constate încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 şi art. 14 din din Convenţie, să admită acţiunea formulată de către subsemnatul şi să dispună totodată anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 90184 din 27.06.2011, emisă de către pârata Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Roman de Informaţii. Rog de asemenea să constate legalitatea deciziei nr. 90184/30.06.2010 şi să admită cererea formulată pentru obligarea pâratei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 şi pensia recalculată.

În sprijinul solicitării de mai sus subsemnatul invoc totodată o sumă de elemente de practică judiciară indicând în anexă anumite dosare în care instanţele interne s-au pronunţat în favoarea reclamanţilor în cauze identice sau similare.

Data Numele, prenumele şi semnătura

07.11.2011 Tulbure Adrian-Narcis

ANEXA

* Numãr unic dosar: 4184/84/2011 înregistrat în data de: 23.08.2011 la Tribunaluj Sălaj având ca obiect “contestaţie decizie de pensionare” Materia juridicã: Asigurări sociale . PĂRŢI: Pocola Viorel : RECLAMANT. Casa Sectorială de Pensii a SRI: PÂRÂT, Comisia de contestaţii din cadrul Casei Sectoriale de Pensii a .......... : PÂRÂT

SOLUŢIE: Instanţa admite în parte acţiunea formulata de reclamantul P. V., cu domiciliul in Zalau, Aleea Toamnei, nr. 5, bl. B29, ap. 9, judetul Sălaj. contradictoriu cu pârăţii C.S.P. a .......... reprezentata de U. M. 0198 Bucuresti, cu sediul in str. Gen. David Praporgescu, nr. 24-26, sector 2, Bucuresti, şi in consecinta dispune anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 87844 din 11.06.2011, emise de pârata C. S. P. a ..................., constatand legalitatea deciziei nr. 87844/30.01.2009. Admite cererea formulata de reclamant pentru obligarea paratei la plata diferentei dintre pensia de serviciu stabilita conform Legii nr. 164/2001 şi pensia recalculata. Respinge cererea reclamantului pentru obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata. Definitiva. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică la sediul Tribunalului Salaj.

* Numãr unic dosar: 1728/101/2011 înregistrat în data de: 24.02.2011 la Tribunalul Mehedinţi având ca obiect “contestaţie decizie de pensionare” Materia juridicã: Asigurări sociale . PĂRŢI: Oproiu Vinişor : RECLAMANT. Casa Sectorială de Pensii a M.I. : PÂRÂT

SOLUŢIE: Instanţa admite acţiunea formulata de reclamant.

* Numãr unic dosar: 1445/84/2011 înregistrat în data de: 06.04.2011 având ca obiect: alte cereri anulare decizie de recalculare a pensiei contestate. Materia juridicã: Asigurări sociale

Părţi: SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE : Intimat MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR : Recurent

CASA DE PENSII SECTORIALĂ A M.A.I. : Recurent

SOLUŢIE: Respinge excepţia lipsei calitatii procesuale pasive, excepţie invocata de paratul Ministerul Administratiei şi Internelor. Respinge exceptia nulitatii absolute a decizie de recalculare, exceptie invocata de catre reclamanti. Admite cererea precizata a reclamanţilor SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE, cu sediul în Bucureşti, str. Bogota, nr.6, sector 1, judeţul Ilfov în numele membrilor de sindicat : LOVAS GHEORGHE, BANC GHEORGHE MIHAI, OPRIŞ MARIN, SUCIU IOAN, PETRAN MARIA, OROS IOAN, MARTIN IULIU, POP GLIGORE, IONESCU MARCEL OVIDIU, ARDELEAN LUDMILA, PAPIŢA-DRAGOSIN VIOREL, ARDELEAN G. VASILE, POP OCTAVIAN, CIULEAN IOAN, BĂNUŢ GHEORGHE, STĂNICĂ JAC, CHIRA IOSIF, MARTON RADU IOAN, BARBUŞ PAVEL, ŢÎRLE P. IOAN, SZABO MARIA, BOTA GAVRIL, ACHIMUŢ MIHAI, JECAN LIVIU-PATRICIU, HĂRBULEANU VASILE, NICORICI RODICA IOANA, COSTACHE IOAN VASILE, CRISTEA FLORIAN, OROS IOSIF, COROIAN RODICA DELIA, PERNEŞ PETRU, ARDELEAN MATEI, MAN SUSANA, BULGĂREAN IOAN VASILE, PĂDUREAN IOAN, CHIRIŢĂ VIOREL, PINTEA AUREL, PLOTUNA MARIAN, ŞEPŞI ŞTEFAN, TĂRĂU IOAN, toţi cu domiciliul procesual ales la av. Chiş Ioan, str. Corneliu Coposu, nr. 120/B, judeţul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtii MINISTERUL AMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR , CU SEDIUL ÎN Bucureşti, p-ţa Revoluţiei, nr. 1A, judeţul Ilfov, şi Casa sectoriala de pensii a MINISTERULUI AMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR si in consecinţa dispune anularea deciziilor emise in favoarea reclamantilor, in baza Legii nr. 119/2010, şi mentine in plata deciziile emise in baza Legii nr. 164/2001, Legii nr. 179/2004, a Decretului nr. 214/1977 in cuantumul avut in luna decembrie 2010, astfel: Nr. crt. Nume şi prenume Decizia anulata emisa in baza Legii nr. 119/2010 Decizia emisa baza Legii nr. 164/2001, Legii nr. 179/2004, a Decretului nr. 214/1977 1. LOVAS GHEORGHE 143044/27.12.2010 143044/18.01.2006 2. BANC GHEORGHE MIHAI 154985/27.12.2010 154985/10.06.2009 3. OPRIŞ MARIN 157861/27.12.2010 157861/18.02.2010 4. SUCIU IOAN 125444/27.12.2010 125444/28.08.2002 5. PETRAN MARIA 156969/27.12.2010 156969/12.03.2010 6. OROS IOAN 122348/27.12.2010 122348/01.10.2004 7. MARTIN IULIU 143422/27.12.2010 143422/27.02.2006 8. POP GLIGORE 158018/27.12.2010 158018/11.02.2010 9. IONESCU MARCEL OVIDIU 137562/27.12.2010 137562/24.05.2005 10. ARDELEAN LUDMILA 131915/27.12.2010 131915/06.11.2002 11. PAPIŢA-DRAGOSIN VIOREL 113188/27.12.2010 113188/26.01.1996 12. ARDELEAN G. VASILE 131918/27.12.2010 131918/28.02.2002 13. POP OCTAVIAN 143116/27.12.2010 143116/18.01.2006 14. CIULEAN IOAN 148233/27.12.2010 148233/15.10.2007 15. BĂNUŢ GHEORGHE 133890/27.12.2010 133890/13.11.2002 16. STĂNICĂ JAC 129569/27.12.2010 129569/15.11.2002 17. CHIRA IOSIF 141079/27.12.2010 141079/22.08.2005 18. MARTON RADU IOAN 139806/27.12.2010 139806/14.06.2005 19. BARBUŞ PAVEL 144854/27.12.2010 144854/14.08.2006 20. ŢÎRLE P. IOAN 134491/27.12.2010 134491/19.02.2003 21. SZABO MARIA 131362/27.12.2010 131362/28.01.2002 22. BOTA GAVRIL 133561/27.12.2010 133561/09.04.2009 23. ACHIMUŢ MIHAI 120634/27.12.2010 120634/14.04.2009 24. JECAN LIVIU-PATRICIU 145220/27.12.2010 145220/13.11.2009 25. HĂRBULEANU VASILE 98286/27.12.2010 98286/10.06.1991 26. NICORICI RODICA IOANA 152181/27.12.2010 152181/23.02.2009 27. COSTACHE IOAN VASILE 133718/27.12.2010 133718/03.10.2002 28. CRISTEA FLORIAN 139805/27.12.2010 139805/14.06.2005 29. OROS IOSIF 139802/27.12.2010 139802/14.06.2005 30. COROIAN RODICA DELIA 463484/27.12.2010 463484/01.10.2004 31. PERNEŞ PETRU 142223/27.12.2010 14223/22.04.2007 32. ARDELEAN MATEI 140232/27.12.2010 140232/01.06.2005 33. MAN SUSANA 124895/27.12.2010 124895/11.08.2008 34. BULGĂREAN IOAN VASILE 149991/27.12.2010 149991/28.01.2008 35. PĂDUREAN IOAN 152991/27.12.2010 152991/23.02.2009 36. CHIRIŢĂ VIOREL 157149/27.12.2010 157149/12.11.2009 37. PINTEA AUREL 141945/27.12.2010 141945/14.11.2005 38. PLOTUNA MARIAN 15771/27.12.2010 15771/08.01.2010 39. ŞEPŞI ŞTEFAN 107067/27.12.2010 107067/18.12.1991 40. TĂRĂU IOAN 140329/27.12.2010 140329/01.06.2005 Admite cererea reclamantilor privind obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 4.850 lei. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.


[1]I. Muraru, Simina Tănăsescu, Constituţia României. Comentariu pe articole, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008, p. 138 [Anexa 3]

[2] R. Chiriţă, Convenţia Europeană a drepturilor omului, comentariu pe articole, ed. 2, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008 p.16

[3] S. Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, Dreptul securităţii sociale, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998, p. 99.

[4] I. Dogaru, N. Popa, D.C. Dănişor, S. Cercel, Bazele dreptului civil. Teoria generală, vol. I, Ed CH Beck, 2008, p. 300.

[5] G. Boroi, Drept civil. Partea generală, ed. II, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 20.

[6] SCJ, Secţiile Unite, Decizia nr. VI/1999 în V. Terzea, Codul civil adnotat, vol. I, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008, p. 5.

[7] M.Of 591/2005

[8] M.Of 204/2007

[9] M.Of 523/2005