joi, 17 noiembrie 2011

Regia Patrimoniului de Stat vinde 733 imobile

Regia Patrimoniului de Stat vinde 733 imobile

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a primit acordul Guvernului să scoată la vânzare 733 de imobile, dintr-un total de 1.100 active.

Guvernul a aprobat în ședința de meircuri, mandatul pentru începerea procedurilor de vânzare a celor 733 de imobile aflate în posesia RA-APPS.

În cazul în care preţul de pornire stabilit de către experţi va fi mai mic decât valoarea de inventar a imobilului, va fi luată în calcul această valoare de inventar.

La licitaţie va putea participa orice persoană interesată, inclusiv parlamentari, miniştri şi alţi demnitari, care nu are datorii faţă de RA-APPS şi nu se află într-un litigiu cu regia.

Lista celor 733 imobile scoase la vânzare va putea fi completată ulterior cu alte 108 active a căror situaţie juridică actuală nu este clarificată, dacă situaţia acestora va fi rezolvată.

Nu vor fi scoase la vânzare casele destinate foştilor şefi de stat ai României.

În proiectul de buget pentru anul viitor, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei (164 de milioane euro) din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru acest an.

RA-APPS deţine aproximativ 650 locuinţe de protocol şi de serviciu, peste 75 de vile şi mai mult de 250 hectare teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR. Cea mai mare parte a acestor imobile sunt ocupate de actuali sau foşti demnitari, de rudele acestora sau de partidele politice.

NOTA MEA
Se srange cercul si vrea tot portocaliul sa aiba si el o vilisoara la sosea.Sa vedem daca vor fi publice preturile de vanzare!