joi, 29 septembrie 2011

La asta am muncit si noi vreo zece ani!!!

Armata română a intrat cu acte în regulă în NATO
Dacă în teren militarii români sunt de mult integraţi în structurile NATO fiind prezenţi pe toate fronturile Alianţei, miercuri seara, a venit rândul ca această realitate să fie formalizată şi prin intermediului documentelor. Preţ de şapte, din 2004 de la aderarea la structurile NATO, Armata română a parcurs perioada de ajustare a interoperabilităţii cu forţele NATO. Acest lucru a fost consfinţit de semnarea Declaraţiei privind încheierea sprijinului acordat de Comandamentul Forţelor Aliate Întrunite din Napoli pentru integrarea Armatei României în cadrul structurilor Alianţei Nord-Atlantice. Documentul a fost semnat de generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General şi de amiralul Samuel J. Locklear, comandantul Comandamentului Forţeler Aliate Întrunite din Napoli. La fel ca majoritatea oamenilor politici şi militari de la Washinton, amiralul Locklear a subliniat realizările Armatei României în cadrul programului de accedere şi integrare. „Aţi demonstrat că dispuneţi de capabilităţi operaţionale esenţiale pentru a fi incluşi în structurile forţelor NATO şi în sistemul integrat de apărare antiaeriană. În cadrul procesului de accedere, România a demonstrat o implicare fermă pentru viitorul Alianţei. Soldaţii români s-au făcut remarcaţi în misiunea KFOR, iar forţele dumneavoastră dislocate în teatrele de operaţii s-au evidenţiat în mod constant în conflictele şi condiţiile grele din Irak şi Afganistan“, a spus el. Oficialul străin a mai spus că „forţele armate ale României sunt bine instruite, bine conduse şi profesioniste“. Numai până în 2009, circa 1.200 de soldaţi americani se antrenaseră alături de militari români sub comanda unui ofiţer român. „Alianţa Nord-Atlantică este foarte mulţumită de progresul realizat de Armata României de-a lungul procesului de integrare. Abilitatea militarilor români de a acţiona într-un climat de securitate modern reprezintă o realizare impresionantă“, a subliniat amiralul Samuel J. Locklear. Interoperabilitate asistată La rândul său, generalul-locotenent Ştefan Dănilă a adresat oficialului NATO mulţumiri pentru sprijinul acordat Armatei României în crearea condiţiilor favorabile evaluării în vederea afirmării structurilor militare române şi a făcut o retrospectivă a drumului parcurs de Armata României pe calea aderării şi integrării în structurile NATO. „Simultan cu pregătirea resurselor umane, s-a desfăşurat şi reforma structurală a Forţelor Armate ale României, cu scopul creării unor structuri flexibile şi puternice, adecvate exigenţelor spaţiului de luptă modern, în măsură să îşi îndeplinească misiunile în conformitate cu standardele Alianţei Nord-Atlantice“, a subliniat generalul-locotenent Ştefan Dănilă. Procesul de reformă graduală a Armatei României a debutat în anul 1994, în momentul aderării ţării noastre la programul Parteneriatului pentru Pace. Începând cu anul 2004, odată cu aderarea României la NATO şi începerea oficială a procesului de integrare a structurilor Armatei României în structurile Alianţei Nord-Atlantice, procesul de reformă a Armatei României a cunoscut o nouă etapă, beneficiind de sprijinul direct al Comandamentului Forţelor Aliate Întrunite din Napoli, structura NATO desemnată ca responsabilă pentru integrare. Mădălin Necşuţu