joi, 29 septembrie 2011

SI NOI LE-AM SCRIS SA NE AJUTE!

Bugetul Pentagonului pentru următorii ani va fi redus dramatic

Criza economica americana va afecta si bugetul armatei SUA

Într-o conferinţă a şefilor de companii din industria de apărare şi securitate, Preşedintele comitetului întrunit al şefilor de stat major ale categoriilor de forţe ale SUA, amiralul Michael Mullen, a declarat că în următorii 10 ani, Pentagonul trebuie să găsească surse pentru economii de 450 miliarde de dolari.

Suma reprezontă puţin peste 9% din bugetul său (în afara costurilor conflictelor), a indicat amiralul.

Proiectul prezentat de Pentagon prevede un buget de 671 miliarde de dolari în 2012, dintre care 118 pentru operaţiunile din Irak şi Afganistan.

Potrivit amiralului Mullen, cheltuielile de apărare, deşi s-au dublat în deceniul trecut, nu reprezintă decât o mică parte din deficitul bugetar pe viitor.

Reducerile de cheltuieli sunt realizabile, dar “trebuie să acceptăm anumite tăieri de salarii şi prestaţii sociale, care îi vor afecta pe veterani, şi de noi capacităţi, ceea ce va afecta industria”, a explicat Mullen. El s-a arătat îngrijorat de alte viitoare reduceri posibile, afirmând că acestea implică “un risc inacceptabil pentru capacitatea noastră de a răspunde angajamentelor”.

O comisie bipartită specială a Congresului SUA trebuie să găsească surse de economii suplimentare, iar în lipsa unui acord, în noiembrie se va pune în aplicare un mecanism automat ce prevede alte economii de 600 miliarde de dolari pentru Pentagon.

Aceste tăieri suplimentare ar provoca “pagube catastrofale pentru armata noastră şi capacitatea sa de a apăra ţara”, a avertizat şi secretarul apărării, Leon Panetta, într-o audiere în faţa comisiei de resort a Congresului.

Totuşi Mullen a ţinut să precizeze că deşi Pentagonul va fi afectat de reducerea bugetului federal american în anii următori, el “nu trebuie să plătească pentru toată lumea”. ‘Trebuie să suportăm partea noastră, dar nu trebuie să plătim pentru toată lumea”, a afirmat Mullen.

sursa: defense.gov

Etichete: ,

http://militar.infomondo.ro/actualitate/bugetul-pentagonului-pentru-urmatorii-ani-va-fi-redus-dramatic.html