Traian Băsescu, ca şef al statului, a semnat Decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Precizarea este făcută într-un comunicat dat vineri, 15 iulie 2011, de Administraţia Prezidenţială. Astfel, preşedintele Traian Băsescu, în ciuda opoziţiei societăţii civile şi a sindicatelor cadrelor militare în rezervă, datorită faptului că el nu a ieşit încă la pensie, a promulgat legea de modificare a pensiilor militare, dovedind încă o dată că nu-i pasă de foştii militari, ale căror pensii s-au redus pentru că atunci cînd ei au ieşit la pensie era altă legislaţie. E mare păcat că se întîmplă aşa ceva! Ce vină au militarii în rezervă, cei fără a căror contribuţie la evenimentele din decembrie ’89, acum, domnul Băsescu nu era demnitar? Băsescu a validat astfel hoţia din Parlamentul României! Sincer, credem că preşedintele Traian Băsescu trebuie dus la doctor pentru un control psihiatric, deoarece, în asemenea situaţie, el şi aurolacii săi portocalii, verzi şi galbeni vor crede că sînt îndreptăţiţi să modifice retroactiv şi legile date de Cuza Vodă sau chiar de Ştefan cel Mare! Toată populaţia României crede că mare este nenorocirea în care ne-a băgat această conducere politică portocalie! Noi, românii, trăim un coşmar! (S. C.)
http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment/bsescu-a-promulgat-pe-est-legea-de-amputare--a-pensiilor-militare.html