Publicat de Adriana Dutulescu in sectiunea Bani la data de 06/06/2011 8:46 pm - 666 citiri / 2 comentarii
Am sugera şi DNA să se sesizeze şi să verifice modul în care au fost acordate cele 51 de contracte firmei prietenului familiei Opriş, dar, dat fiind că procurorii lui Daniel Morar îşi bazează anchetele pe interceptări telefonice, şi în cazul de faţă, interceptările l-ar viza exact pe şeful “Timpanului” statului, nu avem mari aşteptări legate de o finalizare cu mascaţi şi descinderi televizate.
Serviciile secrete sunt cele mai bogate instituţii ale statului, bugetele lor fiind periodic suplimentate de Guvern, pentru diverse nevoi stringente, evident, în numele siguranţei naţionale. Şefii serviciilor secrete sunt intangibili, motiv pentru care îşi permit să fie şi foarte transparenţi. Ca de exemplu generalul Marcel Opriş, numit în decembrie 2005 de Traian Băsescu (oficial, de CSAT) în funcţia de director al STS, cu rang de secretar de stat.
Numirea a fost cu mare noroc pentru domnul general, având în vedere că din 2006 până în prezent averea sa a înflorit. Mai precis, după numire s-a adunat averea, căci, potrivit declaraţiilor de avere publicate, singura proprietate pe care Opriş o avea dinaintea ascensiunii sale în fruntea STS era un apartament în Bucureşti, dar nici acela nu-i aparţinea domniei sale, ci soţiei, Camelia Opriş.
La un an după ce a ajuns şef la STS, Opriş a cumpărat 3,4 hectare de teren la Podu Dâmboviţei, în judeţul Argeş, într-o zonă de mare interes imobiliar datorat dezvoltării turismului rural. Peste un an a mai cumpărat încă 25 de hectare tot la Podu Dâmboviţei, şi încă 450 de metri de teren intravilan la Bragadiru, lângă Bucureşti. În 2009 şi-a cumpărat şi un apartament de vacanţă, la mare, la Eforie.
Cu toate aceste achiziţii imobiliare, generalul a pus şi bani deoparte, între 2006-2009 adunând în trei conturi aproximativ 135.000 de euro, de pe urma cărora câştigă, anual, peste 10.000 de euro din dobânzi.
Nu-i rău pentru un bugetar, chiar dacă unul cu o leafă peste medie – Opriş câştigă 133.337 de lei pe an, cam 31.000 de euro, din salariu, la care se adaugă indemnizaţia de membru în Consiliul de administraţie al Institutului de Cercetări pentru Inginerie Electrică, indemnizaţie de 20.000 de lei pe an.
Însă, dacă lui personal îi merge bine, generalul Opriş are grijă să le meargă şi prietenilor la fel de bine. Mai ales dacă prietenii o angajează pe soţia sa la firmele lor. Potrivit declaraţiei de avere a şefului STS, soţia sa, Camelia, este salariat la firma Omnivision Consultanţă SRL, de unde câştigă, nu prea mult, 20.000 de lei pe an. N-ar fi nimic rău în asta, dacă patroana firmei, Iuliana Nicolau, nu ar fi soţia celui mai norocos participant la licitaţiile organizate de STS. Soţul Iulianei Nicolau, Dumitru Octavian Nicolau, este unic asociat şi administrator al firmei QUALITY BUSINESS SOLUTIONS SRL. Firma a obţinut, din 1 ianuarie 2006 (adică după numirea lui Opriş în funcţia de director) până în prezent, nu mai puţin de 51 de contracte publice scoase la licitaţie de STS. Valoarea totală a contractelor este de 28.748.709 lei, fără TVA, adică 7,1 milioane euro.
Soţia lui Marcel Opriş, deşi salariată oficial la firma Omnivision Consultanţă, lucrează şi pentru firma Quality Business Solutions SRL. Ambele firme funcţionează la acelaşi sediu şi împart acelaşi număr de telefon, al firmei de avocaţi care se ocupă cu treburile juridice. De la avocaţi am aflat că doamna Opriş este contabil la cele două firme, dar soţul său a explicat pentru Jurnalul Naţional că este doar “şef administrativ, pentru că nu are pregătire de contabil”.
Generalul Opriş ne-a declarat că soţia sa este prietenă cu Iuliana Nicolau, şi că îl cunoaşte bine şi pe soţul acesteia Dumitru Octavian Nicolau, dar că nu vede nici un conflict de interese în faptul că firma acestuia a obţinut 51 de contracte cu STS. “Îl cunosc, cum să nu! Îl cunoaşte multă lume la STS pe domnul Nicolau. Iuliana este soţia lui şi este prietena soţiei mele. Nu ţin eu evidenţa licitaţiilor şi nici nu le desfăşor eu, deci nu am nici o legătură cu aceste contracte”, a spus Marcel Opriş. El ne-a recomandat să îi înaintăm o cerere oficială pentru a ne comunica modul în care s-au defăşurat licitaţiile respective.