joi, 2 iunie 2011

Diplomația românească, repopulată: Băieți de băieți și fete de fete

La Ministerul Afacerilor Externe se muncește pe brânci! Din păcate nu pentru aderarea României la Schengen și nici pentru soluționarea imensului scandal legat de deschiderea la Bruxelles a Reprezentanței Ținutului Secuiesc. "Decidenții din MAE trag din greu pentru multiplicarea «fenomenului un vot în cinci secunde la Paris»", a declarat azi unul dintre senatorii USL, după lecturarea listei cu cele 17 propuneri făcute de MAE pentru posturile de ambasadori în ambasadele vacante ale României.

În realitate, această așa-zisă schimbare de gardă din diplomație este doar o modalitate prin care actuala guvernare își răsplătește oamenii de partid cu funcții de ambasadori și, în același timp, prin acești noi ambasadori de încredere că"fenomenul Paris" patentat în 2009 cu succes de actualul ministru de Externe se va multiplica la alegerile din 2012 în toate ambasadele României.

Pe lista de propuneri înaintată de MAE, Comisiei de Politică Externă a Senatului (forul parlamentar care urmează a audia persoanele propuse pentru posturile de ambasadori), pe lângă numele unor personaje excentrice așa cum este specialistul în canibalism Cătălin Avramescu - șef al Cancelariei Prezidențiale, propus pentru postul de ambasador în Finlanda și Estonia, regăsim de exemplu și numele unui diplomat compromis. Este vorba despre Iustinian Focșa, propus ambasador în Republica Macedonia. Focșa, fost secretar II al Consulatului General de la Cernăuți, în 7 martie 2009, împreună cu Radu Filip, atașatul militar al Ambasadei României de la Kiev, au fost expulzați din Ucraina în urma unui mare scandal de spionaj.

Un alt nume controversat de pe lista lui Baconschi este cel al Roxanei Daniela Iftimie, omul de încredere și mâna dreaptă a actualului ministru de Externe, în vremea în care acesta era ambasador în Franța și număra "bine" voturile la alegerile prezidențiale. Iftimie e propusă pentru a deveni ambasador al României în Luxemburg. Mai trebuie menționat încă ceva despre Roxana Iftimie. După cum se știe, pe site-ul MAE există o secțiune unde se pot citi CV-urile și declarațiile de avere ale diplomaților români. Ei bine, din toată acea lungă listă, o singură persoană nu are CV publicat, iar acea persoană este Roxana Iftimie.

Și Ana Voicu (propusă pentru postul de ambasador în Mexic, Republica Costa Rica, Republica Guatemala, Republica Honduras, Republica Nicaragua şi Republica El Salvador) intră, ca și Roxana Iftimie, tot în categoria oamenilor care sunt răsplătiți pentru servicii aduse partidului-stat. Despre Ana Voicu se știe că a intrat în diplomație în 2003, la o vârstă fragedă, ca atașat de presă al Ambasadei României la Madrid. La schimbarea de regim din 2004, doamna în cauză s-a repliat urgent punându-se în slujba ministrului de Externe de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, actualul director general al SIE, al cărui consilier diplomatic a fost până când acesta a fost demis din guvern de Tăriceanu. Probabil că Ana Voicu l-a consiliat foarte bine pe Mihai Răzvan Ungureanu din moment ce a fost decorată de Traian Băsescu, în aprilie 2007 (chiar înainte de a fi suspendat din funcția de președinte al României), cu Medalia Meritul Diplomatic Clasa I.

În privința acestui post destinat Anei Voicu, gurile rele din MAE spun că Teodor Baconschi a făcut această propunere nu doar pentru că așa primise ordin de la Cotroceni, ci probabil și pentru că era într-atât de mistuit de dorul băilor în jacuzzi cu Manuela Vulpe - fosta titulară a acestui post de ambasador - încât a decis să își aducă aproape amica.

În rest, dacă citim cu atenție numele celor propuși, putem lesne observa că nu există de fapt nicio schimbare de gardă - așa cum se lăuda Baconschi -, ci doar au rotit niște oameni dintr-un post de ambasador în altul. Probabil că cei cu "succesuri" în decembrie 2009 au primit un post de ambasador într-o altă țară unde s-au obținut mai puține voturi în acele zile agitate de acum doi ani. Și invers, cei care au nu au reușit să numere voturile la foc automat, dar care totuși au fost fideli, sunt trimiși în locuri de unde regimul Băsescu nu așteaptă să primească cine știe ce voturi. Iată de pildă, Alexandru Victor Micula, propus pentru a prelua Ambasada României de la Budapesta, a fost până în data de 13 mai 2011 ambasador al României în Danemarca și Islanda. Sau Daniel Banu (ultra cunoscut în MAE pentru simpatiile sale pro-PDL, pe care nu le ascunde), ambasador până în 13 mai 2011 în Bosnia-Herțegovina, este propus pentru postul de ambasador în Serbia. Și Vasile Gheorghe Popovici - până în 13 iunie 2011 ambasador în Maroc - acum este trimis ambasador puțin mai la nord, pe continentul european, în Portugalia. Un alt ambasador mutat de colo-colo este Radu Onofrei, care este trimis ca ambasador în Turcia, după ce până în 13 mai ocupa postul similar din Iordania, în timp ce Ion Pascu, fostul titular al postului de ambasador de la Ankara, este propus să preia ambasada României din Cipru. La fel stau lucrurile și în cazul lui Vasile Sofineti, fost ambasador in India, cel care este trimis pe același post, în Kuweit însă.

Cam așa arată mult trâmbițata "schimbare de garda din MAE și reforma profundă din diplomație" cu care se tot laudă pe unde apucă Teodor Baconschi. Aceleași Mării cu alte pălării.

http://www.cotidianul.ro/147905-Baieti-de-baieti-si-fete-de-fete