Un raport CIA avertizează ca o lovitura de stat militara in Grecia este foarte probabila in lunile care vin. Raportul este discutat in cotidianul german Bild.
Sincer, avertismentul analiștilor de la CIA nu este o surpriza (vezi articolul: Visați revenire economica, când va paste războiul civil). Orb sa fii, sa nu-ti dai seama ca se apropie o perioada de haos, mai ales in tarile cu idei socialiste (ca Grecia, România, sau Spania, sau Italia, sau Franța). Acolo unde statul s-a umflat de bani si a mărit prostește pensiile si salariile bugetarilor, situația economica nu se mai poate redresa. Decât cu sacrificii grele ale populației. Dar populația s-a obișnuit sa nu facă nimic, si sa primească pe gratis mâncare, concedii, case, mașini, televizoare. Cică asta ar fi…civilizație! Ei, o sa le iasă “civilizația” pe nas! Si o sa iasă cu sânge. In situația in care ne aflam, optimismul este similar cu cretinismul.
Guvernarea coloneilor, reînviata.
In 1967, un grup de militari de dreapta au înlăturat guvernul pro-comunist care se pregătea sa aducă Grecia sub aripa URSS. Militanții de stânga au fost arestați in masa si mulți au fost executați fără judecata. Guvernarea coloneilor a durat 7 ani, a fost sprijinita oficial de către SUA si a păstrat Grecia sub umbrela NATO.
Situația politică de azi din Grecia nu este la fel de grava ca cea din 1967. Dar cea economica este mult mai grava.
Grecii si-au făcut-o cu mâna lor!
Au făcut praf 100 de miliarde de euro de la Uniunea Europeana, fără nici un efect pozitiv asupra economiei. Daca ar mai primi încă pe atât, i-ar face praf si pe ăia. Pentru greci, jobul de vis este tot la stat, tot pe bani mulți, si tot cu un program redus. Ca, cică, firmele private ii…exploatează. Rezultatul? Nici o banca nu mai crede in șansele grecilor de a se redresa si nu mai are chef sa-i împrumute. Ultima emisiune de obligațiuni a fost un mare eșec.
Iar fără împrumuturi, adio pensii, adio salarii. Grecii au fost atât de demenți, încât si-au distrus până si turismul, care le aducea 10% din PIB. Mii de turiști străini au fost blocați de grevele transportatorilor greci in ultimul an. Ba chiar, câțiva olandezi ghinioniști au nimerit in revoltele de la Atena, iar grecii au aruncat in ei cu sticle incendiare. Pai cine mai e nebun sa mai le dea bani grecilor, ca sa primească in schimb un Molotov in cap?
Grecia, pasul unu. România, pasul doi.
Da, știu, guvernul Boc tot zice ca România nu este intr-o situație așa de grava ca Grecia. E o minciuna. Economia Greciei își poate reveni, pentru ca vor exista întotdeauna turiști care sa se uite la pietroaiele lor (cu condiția sa fie ordine si disciplina in tara).
In România însa, nu prea se mai produce nimic. Si de vândut, se vinde si mai puțin! Pur si simplu, Romania nu mai are “plămâni” sa mai iasă din criza. Grecii au! Economia României a ajuns sa stea agățată intr-un singur cui: Dacia, o uzina cu doar 10 000 de angajați. Pai cum sa tina săraca Dacia in spate o tara de 20 de milioane de oameni? (din care 12 milioane trăiesc oficial numai si numai pe banii statului). Nu exista decât o soluție: statul român trebuie scadă. Imens. Iar sectorul privat trebuie sa crească. Tot imens.
Dar acest lucru nu se poate întâmpla decât cu forța. Exact ca la greci, ca la spanioli, ca la englezi sau la germani. Vor fi cu siguranța manifestații de stradă, iar ele vor fi cu siguranța strivite brutal. Altă cale nu este!
Cât de multa forța va fi însa necesara? Va fi suficient un guvern de dreapta dur, ca in Anglia sau Germania? Sau vom avea dictatura militara? Vom păstra măcar câteva drepturi cetățenești de bază? Sau vom ajunge la suspendarea Constituției și la legea marțială? Vor mai fi alegeri in 2012?