miercuri, 22 iunie 2011

Camera Deputaţilor a adoptat Ordonanţa privind revizuirea pensiilor militare

Camera Deputaţilor a adoptat în şedinţa din 21 iunie, cu 168 de voturi "pentru", 116 voturi "împotrivă" şi 7 abţineri, Proiectul de Lege nr. 158/2011 referitor la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Ordonanţa prevede o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivităţii, în scopul evitării măsurilor de sancţionare a persoanelor care nu au reuşit în intervalul dispus de Legea nr. 119/2010 (care viza recalcularea pensiilor până la 31 decembrie 2010) să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

Procedura de revizuire a pensiilor recalculate va viza toate acele pensii care au fost calculate parţial sau integral pe baza salariului mediu brut pe economie. Obligaţia identificării şi transmiterii veniturilor realizate lunar de către beneficiari revine instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în cadrul cărora beneficiarul şi-a desfăşurat activitatea. Acestea trebuie să se încadreze în termenul limită de 31 octombrie 2011.

În cazul în care instituţiile mai sus menţionate nu reuşesc să stabilească cu exactitate veniturile persoanelor afectate în intervalul prevăzut de lege, venitul ce va fi avut în vedere va fi reprezentat de cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, dar nu mai puţin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul brut pe economie.

Regulile de revizuire sunt similiare celor de recalculare, iar după finalizarea procesului de revizuire (nu mai târziu de 31 decembrie 2012), se va efectua regularizarea pensiilor recalculate conform prevederilor Legii 119/2010, prin stabilirea sumelor de plată sau de recuperat.

http://www.costelgilca.ro/stiri/document/1397/camera-deputatilor-a-adoptat-ordonanta-privind-revizuirea-pensiilor-militare.html

(Sursa: Camera Deputatilor)

SCPA Costel Gîlcă și Răzvan Vasiliu, 22 iunie 2011,