Iarasi despre GARINUS

In calitatea si intensitatea dispoziţiei, predispus spontaneu halucinaţiilor şi atacurilor de panică, confuziv, marcat adesea de stări de leşin, inconştienţă şi comă... Amiralului Garinus nu i-a surâs providenţa şi nici, într-u ajutor, zeii decapitaţi ai Olimpului intrauterin. Nu i-au cântat nici ursitoarele a ridicare din destin, după cum nici nu a adus ofrande şi rugi în ascuns spre a-şi depăşi inimaginabil condiţia, limitele şi mersul pe jos. A înţeles, însă, în rodul vulcanic al neuronilor capacitaţi la maxim de implantarea unei gene, probabil de maimuţă oropsită matrimonial, că într-o societate bolnavă cronic de toate relele unei lumi pierdute de ea însăşi poate, într-o încordată şi laborioasă masturbare a imaginaţiei bolnave de câte şi mai câte, să se privească de sus, de sus de tot, într-atât de de sus, încât el, cel de jos, să pară a întruchipa un nimic lângă care aşezarea unui predicat comportă riscuri majore. Şi, aşa stănd-nestând lucrurile, iată-l conducând, naval şi subnaval, marin şi submarin, el, handicapatul de rechin marin, treburile semegeriene ale spaţiului carpato-danubiano-pontic. Ambiţiile i-au fost pe măsura „pohtei ce-a pohtit”, a pohtei celei mari – să facă o involuţie cu chip de revoluţie, navală şi anală, cu mintea-i infernală, îmbâcsită de prosteală, în forţele statornice ale câmpurilor de luptă şi să stârpească zborul în chiar forţele care trăiesc din zbor şi în patima zborului. Şi-a mai dorit Impostores del Marinus, să aducă în Ţinutul Apelor Înalte, de pe coasta domoală a Dealului Spirii atmosfera de mausoleu operaţional al fostei conduceri semegeriene. Tenace, precum un fier de călcat care nu a învăţat să meargă, a izbândit pe deplin, ba, mult mai mult decât atât. Tipologic, amiralul celui mai urât vis dintre cer şi pământ, din ultimele 56.000,7 de zile ale naţiei noastre semegeriene, pare a fi fost, pentru noi, un personaj evadat din casele aflate în cămăşile de forţă ale alienării genetice sau unul uitat de istorie în hâldăul cu gerovital expirat. Adus de spate în sensul invers răstignirii, cu burta greu ţinută în hamurile disperate de atâta strânsoare, cu obrajii permanent obosiţi de greutatea silicoanelor care îi împlinesc peste măsură, cu privirea cel mai adesea fără de privire, pare a fi un cartof care şi-a depăşit genetic condiţia, un cartof care, dacă nu ar fi constrâns de forţa gravitaţiei, s-ar dezvolta la infinit. Când nervişorii îl scapă din ţâţâni e de nerecunoscut, parcă a mâncat găini zăpăcite şi peşti care nu ştiu să înnoate: dinţii îi fac ca jaluzelele, scuipatul nu rezistă gravitaţiei, ochii aruncă în văzduhul imediat tulburări de geniu, mâinile o iau razna de parcă ar vrea să fugă din umeri, muşchii buccinatori intră în spasmele tectonice ale ultimei şanse, genunchii îi cedează sub presiunea visceralităţii... ... ce mai, este prototipul cel mai la îndemână pentru a testa capacitatea fiinţei umane de a se adapta şi de a rezista în afara sistemului nostru solar. În vorbă pare a fi cumpătat, cel puţin aşa ne dă să înţelegem, dar lucrurile stau oleacă altfel. Cele 107 cuvinte în limba maternă pe care le cunoaşte pe de rost, din care 35 la sută sunt interjecţii, conjuncţii, prepoziţii şi onomatopee, magistral legate unul de altul de un îîîîîîîîîîîîîî... limpede ca lumina zilei, cu evidente valenţe pluridisciplinare şi numeroase apucături academice, ne lasă impresia că vorbeşte mereu în reluare. Gestica-i întreţine magistral o comunicare nonverbală care se poate constitui în premise cu caracter inventic pentru elaborarea unei limbi pe care o poate vorbi doar gura închisă. Este motivul pentru care, precum se laudă în gloriosul său CV necenzurat, vorbeşte fluent limba engleză şi influent limba română. Transpiră sârguincios pe umerii fiecărei silabe înainte să o pronunţe şi savurează a victorie împlinirea fiecărui cuvânt. La cinci – şase cuvinte, despre care nu ştie dacă împlinesc sau nu o propoziţie, o frază sau o nuvelă învăţată pe de rost, îşi aminteşte triumfător că este profesor universitar. Atunci privirea-i radiază fulgerări de nemilă spre audienţa restrânsă de la care aşteaptă şi primeşte neîntârziat ovaţiile lâncede ale adulatorilor de meserie. În public vorbeşte rar, mai cu seamă atunci când tace sau când publicul trăieşte şi respiră prudent doar în oglinda din faţa sa. Nu îl suportă, îi provoacă nemărturisite, dar explozive complexe de inferioritate ... superioară. În jurul lui nu are oricine privilegiul apropierii. S-a înconjurat doar de bipezi – Ogreaţă, Tagarcea, Zdranciu, Spusu, Groparu, Goprea, Garbu, Bornel, Ceistograf..., care îi tratează cu o atenţie aplicată „licuriciul”, astfel readus, oblojit şi ţinut în viaţă... În cazul de faţă, respiraţia „gură la gură” are eficienţă maximă! Nimeni nu mişcă în front, nimănui nu-i este îngăduit să-l depăşească în altitudinea-i care, nici măcar în vis, nici măcar în ruptul capului, nu se poate desprinde de la sol. Ritualul obedienţei a atins perfecţiunea: tăcere profundă, cu reverberaţii alienante; ascultare oarbă, laborios devertebrată; privire târâtoare; IQ de supravieţuire; gestică oleaginoasă; călcâie traumatizate fratricid. Orice împotrivire se sfârşeşte tragic – imaginarul oponent este trimis în surghiun cât mai departe de temporara capitală navală a delirului terestru. Puterea-i, nici nu concepe altfel, trebuie să fie absolută. Pentru aceasta, a conferit delaţiunii valoarea supremă a devenirii instituţionale, cum de altfel a procedat în întreaga şi controversata sa carieră, strecurată pe o anumită filieră, aflată, în totalitate, cu mult sub nivelul mării. Fiecare toarnă pe fiecare şi pentru ca totul să atingă perfecţiunea, fiecare, aplicându-şi, într-un masochism de ultimă generaţie, exigenţe şi cruzimi de neimaginat, se toarnă pe el însuşi. Spectacolul este superb! Abia respirând de sub cenuşă, cu palmele apropiate tremurător a rugă, cu chipul stafidit de imprevizibilitatea reacţiei marelui şef, „oţelarul” de serviciu aşteaptă a îndurare binecuvântarea satanică. Atunci, într-o destindere pe care nu o poţi bănui de neadevăr, parcurgând o gestică îmbibată de tutelar şi suprem, Amiralul Garinus arată că pare a fi mulţumit... Ştie, vrea să ştie, tot ce mişcă, ce nu mişcă, de ce mişcă, unde mişcă, din ce mişcă, ce ar trebui să mişte... cine cu cine a vorbit şi ce a vorbit... cine s-a dus, unde s-a dus, cu cine s-a dus şi de ce s-a dus unde s-a dus... unde îşi bagă subordonaţii degetul, ce deget şi cât îl ţin în superficialul, dar atât de necesarul ascunziş corporal... cine a zis, ce a zis, când a zis, cui i-a zis, de ce a zis, de ce nu i-a zis... Niciodată nu se lasă până nu află răspunsul în care crede, cel în care crede şi nu altul care să îi ţină mult prea sensibilul său sistem nervos în productive angoase geopolitice şi inevitabile nelinişti geoerotice. Convoacă cei mai buni analişti ai supravegherii printre rânduri şi întorc speţa pe toate speţele şi pe toate feţele până ce Amiralul Impostores pare mulţumit sau, în orice caz, are toate informaţiile care îi justifică măsurile ce se impun şi rezolvarea situaţiei. Spre a nu-i scăpa nimic din ceea ce intră în jurisdicţia metabolică a lumii, şi-a înfiltrat supuşii peste tot: în pieţe, în gări şi în aerogări, în cafenele şi restaurante, în staţiile de metrou, dar şi în cele meteorologice, în refugiile de tramvai şi în intersecţii, pe marile bulevarde, dar şi pe liniile de centură şi străzile cu sens unic, în preajma personajelor care parcă s-au născut pe sticlă, dar şi a celor care aspiră la demnităţi reprezentative. Că, vorba aia, ai informaţii, ai şi dezinformaţii; ai putere, ai şi miere, ai şi forţă-ntre picere... Că reuşita-i este exemplară, stă dovadă dispunerea lâncedă, dar neîncetat adulmecândă, în preajma respirândă a ministrului a unei personalităţi care întruneşte toate calităţile reziduale posibile, bravul general Gregorian Groparu, o hurducaie băloasă, semnificativ cărnoasă, pe dinăuntru hiperroasă, care-şi face treaba pe sub masă. L-a ales după statură (optim între licurici şi gură), pe cel mai înalt cu putinţă, spre a putea panorama detaliat tot ce mişcă în spaţiul digestiv al cabinetului unu, ba, mai mult, capabil să monitorizeze şi firele de iarbă răsărite invers. Are un foarte dezvoltat, agresiv şi multilateral complex de inferioritate care acţionează patologic. Este sub tot ceea ce există, dar emotivul nostru Impostores del Marinus se vrea deasupra a tot ceea ce există; de-aici drama sa, dar şi a celor care, vrând-nevrând, i-au ieşit în cale. Pe cei care i-au dovedit nestrămutat şi absolut credinţă, indiferent cât de mare le-a fost deficitul de neuroni obligatorii pentru a înţelege acordul simplu dintre subiect şi predicat, i-a recompensat istoric. Exploatează orice cale de influenţă, oricât ar părea de îndepărtată, în zone sau către ţinte care i-ar putea fi de folos, oricât ar fi acestea de neînsemnate. Satisfacţia cea mai mare o trăieşte aievea atunci când face sectoarele, niciodată aduse la zi, ale poftelor sale hermafrodite, cu stelele pe care vrea să le simtă cum îi gâdilă vîrfurile degetelor de la picioare. Trăieşte totul ca pe o masturbare ce nu ar vrea să se mai termine, o masturbare fără sfârşit. Îşi îngăduie orice... el i-a pus, nu? Puţinele cazuri de opoziţie decentă le-a rezolvat dintr-una, prin îndepărtarea acestora dincolo de cercurile multipolare de nord şi de sud, de est şi de vest... Ba, mai mult, pentru prima oară în ultima jumătate de veac, a acordat pedepse exemplare truditorilor înstelaţi ai obştii semegeriene doar pentru faptul că aceştia nu concepeau pentru nimic în lume să strice câtuşi de puţin unghiul drept pe care îl constituiau cu suprafaţa pe care se deplasau. Fiecare dintre foarte puţinele(!) documente pe care le semnează, îl susţine, într-o impecabilă contabilitate biografică, cu toate calităţile dobândite social: profesor universitar doctor, şef al asociaţiei de locatari, prim-responsabil cu evidenţa nopţilor albe şi a zilelor neegale, preşedinte de onoare al tuturor asociaţiilor care încă n-au apărut, secretar al dimineţilor pierdute şi al nopţilor albe, director epistemologic al Institutului Internaţional de Cercetări în Domeniul Raptului Intelectual... Ori de câte ori dă faţă-n faţă cu persoane care i-ar putea exploata vulnerabilităţile durabile şi orizontul restrâns şi nesigur – ziarişti; şefi de tot felul şi de peste tot; muierile de serviciu de la cabinetele cele mai înalte; portarii bine înfiretaţi, dar şi cei lăsaţi a umbră la intrările dărâpănate în mucegaiuri de odinioară; secretarele de pe toate palierele regnului bicefal..., depersonalizarea sa este exemplară: îşi îngemănează călcâiele, unind astfel cele două parantezele fugite din asfixierea celui mai important fund al tagmei marinăreşti; îşi lasă şezutul înapoia verticalei trasată de linia imaginară a arhitecturii corporale intuită didactic; încearcă să îşi retragă burta de pe teritorii ocupate cu de-a sila; îşi lasă privirea acoperită de pleoapele sub care îşi ascunde emoţia omagiului extrem şi îşi apleacă trunchiul de pe care muşchii cad a lehamite, astfel încât unghiul format cu umblătoarele inferioare să fie mai mic de 90 de grade pentru că, gândeşte prea-puternicul clipei ce trece, doar aşa impresia creată este maximă. Autobiografia şi-a întors-o pe toate părţile, a modelat-o, a remodelat-o, a epurat-o, a sfârtecat-o, doar-doar să reiasă că la viaţa sa a fost mare conducător de oşti, existente doar în albumele cu fotografii din filmele şi revistele interzise. Cariera Amiralului Impostores del Marinus este lesne de ţinut minte. A fost comandant, doar un an şi vreo trei luni, pe o VPR aflată în reparaţie capitală. Mai aflăm că a fost, încă de la 12 ani, membru marcant al Organizaţiei „Copiii – vlăstarele insecurităţii”. În anul 1990, comisia trimisă să cerceteze plângerile numeroase la adresa sa, pur şi simplu s-a crucit aflând live adevărata faţă a lui Impostores Garinus: ciorditor intelectual de mare clasă, întreaga instituţie trudind pentru devenirea intelectuală a retardaţilor lui neuroni; instituirea unui climat centrat pe teamă, delaţiune şi disperare; regularizarea funcţională a peşcheşurilor şi a mitei fratricide; agresări sexuale ale subordonatelor din sfera serviciilor de întreţinere a sectoarelor; organizarea săptămânală de şedinţe de casting, când, urcat pe birou, cerea să fie admirat cu exigenţă maximă de către subordonate care, intrând pe rând, îl adulau spumos pe cretin... Biata comisia, oripilată de cele constatate, a hotărât şi a propus schimbarea din funcţie a idiotului, dar Amiralul Câinele Roşu l-a salvat. A îndeplinit câteva funcţii decorative, apoi, în lipsa unui concurs de împrejurări, a fost numit şef-impostor al Academiei Submariniene, unde a distrus şi a pulverizat fondul profesoral al instituţiei. Cei care îl timorau trebuia să dispară şi au dispărut! Trece prin structura semegeriană şi ajunge la cârma Forţelor Apoase al ţării, după ce, prin înscenări mizerabile, amiralul Brumadencu fusese îndepărtat. Trebuia adus un amiral care să se bată cu toată forţa pentru ca Forţele Apoase ale patriei să achiziţioneze pentru muzeul său operaţional două fregate scoase din uz după Al Doilea Război Mondial. Acel amiral nu putea fi decât Amiralul Garinus Impostores del MARINUS, şi, spre eternul nostru blestem, fregatele au fost achiziţionate. Mai repede decât ar ajunge TGV-ul de la Bucureşti la Roşiori, este numit de către Descreieratul din capul statului şef al instituţiei semegeriene, unde vreme de patru ani opera sa de distrugere a fost completă...

Are la viaţa sa câteva acţiuni de mare eficacitate supraponderală, dar prin Acţiunea „Garinogârla” s-a întrecut pe sine – şi-a decapitat indezirabilii şi a pus cu botul pe labe orice mişcare în frontul timorat de anvergura întâmplării. Începând cu anul 2009 după Christos, instituţia semegeriană pe care o păstorea cu mână de fier, tăcere de foc şi minte deloc, a fost călcată în picioare, batjocorită şi terfelită de scursurile fără de egal ale decăderii noastre mioritice, cum nu s-a mai întâmplat vreodată. Iar, „mutu”, precum i se spunea când repeta primii cinci ani de facultate, evident, a tăcut, precum un geniu care dă sens pustietăţii a tăcut istoric. Ce, avea vreo legătură cu oamenii care, spre a fi bine apelor noastre teritoriale, şi-au asumat sacrificial condiţia pieirii? Pentru o corectă şi echilibrată informare a tăcerii publice, redăm şi ilustrele aprecieri transtemporale ale lui Iosif Vissarionovici Stalin, din volumul „Omagiu marin Marelui Garinus", apărut cu prilejul somptuoasei înhumări a spiritului militar naţional. Descriindu-l, îl consideră o „impetuoasă personalitate semegeriană, cu reflexe subacvatice absolut admirabile, ce pune pregnant în lumină trăsături cu totul şi cu totul rare în spectrul existenţei umane: caracter absolut desăvârşit, inteligenţă îndelung sclipitoare (chiar şi pe timpul zilei), respect neţărmurit faţă de predecesori, dragoste de rai faţă de supuşi, gândire vizionară, spirit de sacrificiu subacvatic, capacitate analitică înainte-mergătoare în spectrul istoric, o strălucită absenţă de spirit, neclintire exemplară în hotărârile luate pe muchia nopţii, altruism metodic, tenacitate vectorială, nepăsare de granit în faţa vieţii, o retorică excepţională în spaţiul public, o genială afirmare în vid a calităţilor de pionier al umanităţii tardive... Din perspectiva caldă a percepţiei profund şi imaculat semegeriene, i se datorează respiraţia ritmică a firelor de iarbă, zborul navelor şi al avioanelor fără pilot, gingăşia nemuritoare a florilor, libertatea de nestăvilit a păsărilor, semeţia Everestului, curgerea rotitoare a anotimpurilor, susurul ca de cristale Zwarovski al izvoarelor, performanţele uluitoare de la JO, izbânda revoluţiei informaţionale, chirurgia de la distanţă, iubirea de-aproape, echilibrul geostraegic al Lumii, patrulateralizarea triunghiului Bermudelor, noua revoluţie agrară şi splendoarea ninsorilor la Polul Nord, eşecul revoluţiei castriste, alegerea lui Obama şi iminenta revenire a lui Putin, izbânda următoarei aselenizări, măreţele victorii împotriva teroriştilor de vârstă preşcolară...” Vedeţi?, i se datorează totul, totul, totul! Şi, peste toate acestea, i se datorează faptul de a fi ciuruitorol condiţiei militare naţionale pentru mai bine de un veac!

Ce a lăsat în urma sa Amiralul Garinus Impostores del Marinus? O instituţie, tot mai aplicat cu putinţă, măcinată de confuzie, neîncredere, dezrădăcinare culturală, imixtiuni excesive şi de aiurea în fluxurile care îi menţin vitalitatea operaţională; traumatizată de politizarea nonşalantă a promovărilor în funcţii superioare, de contraperformanţa specifică şi de atomizarea condiţiei morale; sfârtecată şi desfigurată de pulverizarea încrederii şi a speranţei, de rumoare şi malignizarea apatiei şi a dezinteresului general, de degradarea relaţiilor de încredere şi construcţie instituţională, a spiritului critic şi a atitudinilor performante; înnecată şi sufocată de rutinare, aplatizare şi gregarizare a energiilor constructive, performante, de acutizarea insecurităţii morale şi profesionale; dominată de întronarea unui păgubos şi extrem de periculos echilibru mercantil în relaţiile intrainstituţionale; alienată şi supusă imposturii de dezagregarea şi batjocorirea aşteptărilor decente ale majorităţii covârşitoare a personalului militar şi civil, de dezarmonie şi obercăială în orizonturile de aşteptare imediată, la toate nivelurile de afirmare instituţională, de inducerea în unitatea de corp a Oştirii a unor virulente promiscuităţi dizolvante, de utilitatea degradantă, descurajatoare a sprijinului ministerial... Cu ce se ocupă în prezent Amiralul Impostores? Controlează o reţea transfrontalieră de trafic cu aurolac şi organe externe. Am mai aflat că este membru găunaris gauza al mai multor şcoli de logopedie şi afazie intelectuală. După cum bine vedeţi, de mortuis nil nisi bonum(!)...