Oameni buni,
Starea de jale în care a ajuns condiţia militară naţională nu este nicidecum întâmplătoare. O datorăm „altitudinilor de carton” care, încet dar sigur, ne-au spurcat demnitatea, ne-au anulat perspectivele, ne-au îngenunchiat speranţa, ne-au destructurat aşteptările... Cine sunt „altitudinile de carton” ale existenţei noastre militare?
Sunt cei care au vândut interesul general al Oştirii spre a le fi lor bine, sunt devertebraţii condiţiei militare naţionale, spirite oleaginoase gata să trădeze oricând şi pe oricine, spre a-şi împodobi grumajii cu cât mai multe stele şi privilegii. Acestor „altitudini de carton” le voi acorda atenţia cuvenită, într-o formulă editorială care va debuta cât de curând, într-o formulă care, sigur, va surprinde.
De ce fac asta? Simplu. Armata de Mâine trebuie să ştie că, peste devotaţii necondiţionat ai trudei militare, în Armata de Ieri au fost, pe alocuri, şi „altitudini de carton”.
Pe acestea le vor cunoaşte nu din documentele oficiale secretizate până-n dinţi, ci din mărturiile noastre. Mărturii pe care avem oligaţia să le lăsăm celor ce vin. Şi le vom lăsa!
Colonel (r) Costinel PETRACHE
Este cunoscut în lumea bună a aviaţiei intergalactice drept „Generalul Aberaţie”, compliment care a declanşat o invidie de coşmar în toate colţurile universului său lăuntric. La un dineu extrem de select, avându-l doar pe el participant (manifestarea se desfăşura în budoarul unei ferme agrozootehnice părăsite, în localitatea Marinogârla), adresându-se spiritelor care-i hrăneau halucinaţiile şi hulpăveala devenirii, mândru de el însuşi până la autoinundarea caldă a emoţiei urinare, exclama: Ce poate fi mai frumos pe lumea asta... Aberaţie... excitaţie, inundaţie, malformaţie, elucubraţie, incantaţie, sceleraţie, informaţie, altercaţie, ... Aberaţie!
I-au lipsit calităţile de a se împlini ca impostor, dar a beneficiat genetic, pe deplin, de calităţile de a fi de maximă utilitate menajeră Marelui Impostor, homunculul care, prin cavernoase metode submarine, a destructurat condiţia morală a Armatei Naţionale şi i-a pus pe butuci demnitatea, onoarea şi supravieţuirea. Atributele care i-au încoronat sensibilităţile digestive ale caracterului şi care l-au personificat istoric ar onora orice decăzut al speciei umane – Măscăriciu`, Hahalera, Incapabilu`, Satrapu`, Jegosu`, „Securistu`... Din considerente strategice, cel de „javră” i s-a retras, fiind patentat de bravii noştri poliţişti care l-au atribuit descreieratului din capul statului. Până spre bătrâneţe, când viaţa mustind de portocaliu i-a surâs a şansă, a avut doar funcţii nezburătoare, dar domnul general Aberaţie... excitaţie, malformaţie, intubaţie... a ştiut cum să zboare din funcţie în funcţie, pe alocuri cu o viteză supersonică. Harul nedescoperit al altitudinii îl împingea sus, tot mai sus, şi mai sus... A vrut să demonstreze tuturor celor care îl cunosc, dar şi celor care îl vor afla din Marele Dicţionar de Aberaţii de la Naţii, că situarea pe ultimul loc la concursul inter-sătesc de păscut capre –„Ţugurica turmentată”, nu a fost decât un nefericit accident. Nu a contat faptul că, intelectual, se spală cu el pe picioare înscrişii la cursul de logobedie artistică, importantă i-a fost conjunctura de care a profitat exemplar. Fiindcă tot vorbirăm de forţa sa intelectuală, nu putem să nu evocăm episodul vieţii sale, episodul Al-Qaeda. Nu se ştie prin ce şmecherii şi matrapazlâcuri creierale i-a păcălit pe celebrii terorişti, şi a fost cooptat într-unul din nucleele organizaţiei. Când aceştia au văzut că IQ-ul său nu depăşeşte strălucirea discretă a betonului armat, i-au băgat capul la un control şi ... surprindere mare: era precum o bulă, nimic mai mult, nu i-a fost depistată nicio circumvoluţiune. S-au alertat, nu îl puteau lăsa aşa, compromitea prestigiul organizaţiei, şi au hotărât să îi aplice chirurgical câteva circumvoluţiuni. Întrucât aplicarea lor pe creier presupunea o recuperare anevoiosă şi riscantă, ziceau că este posibil să îi dezactiveze funcţia de turnător, au decis să îi aplice patru-cinci circumvoluţiuni pe cur, sporindu-i astfel potenţialul intelectual. Rezultatele au fost semnificativ încurajatoare, gândirea i-a devenit mai activă, vedeniile strategice mai limpezi, nu a mai făcut confuzie între pisică şi plita încinsă... Generalul Zdranciu-Aberaţie era de-o slugărnicie pe care până şi nevertebratele cu diplomă ar invidia-o, evident cu cei care, mirosea el, îi puteau subvenţiona instituţional urcuşul, slugărnicia sa performând la maxim în relaţia subecuatorială cu Marele Garinus. Pe cât era, însă de slugarnic cu licuriciul submarin, pe atât era de zbir cu subordonaţii, mai cu seamă că în relaţiile cu aceştia singurul său argument erau mârlănia, teroarea, ameninţările, jignirile, blasfemiile de tot felul. Prin 2003 a făcut pasul pe funcţia de locţiitor al şefului unei Direcţii grele şi i s-au acordat, în sfârşit, primele responsabilităţi majore, cu adevărat importante din viaţa sa: ştergea praful, aprindea lumina când se făcea de ziuă, punea apă pe lângă pahare, mânca pişcoturile rămase de la activităţile de protocol, îşi sugea degetul mijlociu pe furiş... Aceste răspunderi l-au convins că, indiferent de anotimp şi starea vremii, fie omul cât de prost, mintea-i vine după post, concluzie care l-a ambiţionat să consacre conceptul de „aberaţie” în plan strategic.
A avut o viaţă fumoasă cam tot timpul, dar steaua sa a început a străluci cu putere atunci când la cârma instituţiei a venit inegalabilulul Garinus, Marele Garinus, Prea-puternicul Garinus. A simţit că prin venele marine ale lui Garinus curge clipă de clipă, neîncetat, setea lui de intrigă, de informaţii live, de decimare a tuturor celor care îi contestă măreţia, neuitarea şi grandoarea. Şi a mai simţit ceva, a mirosit că lui Garinus îi place nespus să fie piedestalizat încă din timpul vieţii, cu orice prilej, în parcuri sau manej, în orice situaţii, fără complicaţii, pentru orice mişcare, chiar nesuflătoare. Atunci, generalul Aberaţie a trecut la treabă, profesionist nu alta, încercând să îşi supraliciteze cât mai mult utilitatea. Astfel, spre a se remarca, în progresie geometrică, programul acţiunii lui de obedienţă carnală faţă de Garinus subsuma patru capitole: 1. Zvonuri neverificate, dar sigur adevărate; 2. Oponenţi de clasă, care nu ne lasă; 3. Bârfe de tot felu`, ce-ntăresc oţelu`; 4. Face sau nu face plici, îmi e drag de licurici. Trebuie să spun, acest din urmă capitol se bucura de o audienţă aparte din partea beneficiarului care, mai întotdeauna, remarca noi şi noi procedee de sensibilizare cavernoasă a atenţiei pe care o acorda. În acest sens îşi sistematiza şi rapoartele siderurgice pe care le înainta Marelui Garinus. Preţuirea acestuia nu s-a lăsat prea mult aşteptată. În 2007 muşchii generalului Găurel sunt basculaţi în funcţia de şef al Direcţiei şi începe dezastrul: executând orbeşte ordinele elucubrante ale mentorului său, cu educaţie submarină, anulează tot patrimoniu conceptual al celei mai importante structuri din Marele Cartier General Naţional; a ridiculizat cu tenacitate şi obstinaţie toate realizările şi orice gest şi act semnificativ aflat în gestiunea conceptuală sau operaţională a structurii; şi-a arogat toate faptele şi construcţiile subordonaţilor săi, fără nici cea mai mică reţinere a muşchilor fesieri; a introdus în practica instituţiei conceptul „toarnă-toarnă şi răstoarnă”, cu efecte benefice pentru un grupuscul de retardaţi care, în sfârşit, şi-au văzut funcţiile sub fund; a ameninţat neîncetat, după un procedeu instituit de cel dintâi derbedeu al ţării, cu devoalarea dosarelor personale. Nu suporta să fie contrazis în chestiunile elementare şi subelementare pe care le transfera academic supuşilor săi. Nimeni nu trebuia să fie mai presus decât el. În sfârşit, în urma Operaţiunii „Marinogârla” a urmat, la 37 februarie 2009, promovarea cea mare şi, apoi, îndeplinirea milimetrică a poftelor lui Garinus în spaţiul incolor de deasupra pământului, petrecut de lacrimile invizibile ale apelor noastre teritoriale. Aici, în funcţia de mai-mare al avioanelor care nu se puteau desprinde de la sol, după un program muscular bine articulat fizic, a trecut la decimarea demnităţii şi personalităţii istorice a celor mai bravi dintre oştenii Ţării, aviatorii. S-a comportat lepădătura de parcă întreg sistemul său muscular ar fi studiat la Harvard, Oxford sau Sorbona. Mai mult decât atât, în straturile rarefiate ale minţii sale s-a născut şi s-a dezvoltat rostogolitor ideea că va fi următorul şef al Marelui Cartier General Naţional, şi s-a comportat în consecinţă, recomandându-se ca atare. Dar, nu a mai apucat, descreieratul din capul statului avea alt plan. Realizând că până să fie şeful avioanelor pe ţară, nu zburase decât dintr-un sat într-altul, prin generozitatea aviaţiei comunale, şi-a spus că este cazul să obţină, în sfârşit, la cei 54 de ani ai forţei sale musculare, brevetul de conducător auto la mare înălţime, pe cea mai mare aeronavă din sistem – Hercules C-130. Ca să evite speculaţiile răutăcioase în cazul unei foarte posibile prăbuşiri a aeronavei, avându-l la manşe, a ales să facă practica de zbor deasupra Afganistanului, într-o zonă de război. Era simplu, dacă se prăbuşea, au doborât-o talibanii! A mai comis una bună, bună de tot... Nerăbdător să devină întâiul şef militar al Armie Române, pe 25 octombrie 2009 a pus la cale izbirea de pământ a aeronavei în care se afla mai toată conducerea Armatei, convins fiind că dacă, înaintea contactului cu pământul, sare prin hublou, ăsta îi era planul, scapă. Noroc cu bravii piloţi care şi-au dat seama de complotul pus la cale de către generalul Aberaţie şi au prevenit dezastrul. Spre a-şi consacra definitiv legenda, a obţinut un doctorat în aberaţie cu teza „Procedee extraconjugale de acces în carlinga unui avion supersonic în situaţii, altele decât în zbor”. La proba practică, în adulaţiile unei asistenţe frenetice a intrat în carlingă cum intră boul cu curu-n gard, fiind distins cu Premiul „Laudae cum intratum”. Din panoplia isprăvilor sale de lepădătură incurabilă nu poate fi trecută cu memoria întâmplarea din Aeroportul Otopeni al cărui director-adjunct era, în 1990. La împins cu brutalitate, în Sala de protocol a Aeroportului, recurgând la violentarea fizică a acestuia, pe Regele Mihai care îşi revedea ţara după 43 de ani de exil. Atunci, ce şi-a zis hahalera, acum este momentul vieţii mele, convins fiind că dacă îl ia de piept pe singurul supravieţuitor dintre şefii de stat implicaţi în Al II-lea Război Mondial, şi dă cu el de pământ, salvează Republica şi va intra în istoria cenzurată a acesteia. Atât l-a dus pe ipochimen bagajul intracranian!
Şi totuşi, în cele din urmă, generalul Aberaţie, cu limba pe acceleraţie, a mai comis o malformaţie – sfidând lumea şi-mprejuru`/ şi-a văzut visul cu curu`, / şi-ameţit de trei surcele / s-a retras cu patru stele...
Prestigiul militar?
Precum al oricărei lepădături, zero decimat!
Notă: Episodul face parte din volumul „Altitudini de carton”!
