marți, 5 aprilie 2011
Cadrele militare, obligate sa participe la misiuni in afara Romaniei
Cadrele militare, obligate sa participe la misiuni in afara Romaniei
Plenul Senatului a adoptat luni, cu 112 voturi "pentru", unul "impotriva", si o abtinere, un proiect de modificare a Legii privind statutul cadrelor militare, astfel incat acestea vor avea, cu anumite exceptii, obligatia de a participa la misiuni in afara Romaniei, in functie de cerintele MApN.
Proiectul de lege prevede printre exceptiile la aceasta obligativitate cazurile de militari care formeaza o familie monoparentala, sunt intretinatori unici de familiei, ai copilului, fratelui sau parintelui, au unul sau ambii parinti invalizi de gradul I sau II si nu au frati sau surori majori, apti de munca, au sotul grav bolnav, incadrat in gradul I sau II de invaliditate. Mai mult, se excepteaza cazul in care ambii soti sau frati ar urma sa participe la misiune in acelasi timp.
Modificarile aduse legii mai prevad si posibilitatea acordarii concediului fara plata, pe durata maxima de 4 ani, cadrelor militare care isi urmeaza sotul/sotia pe timpul indeplinirii unor misiuni permanente in strainatate. Mai mult, generalii si amiralii vor avea rangul de demnitari ai statului roman in exercitarea functiilor prevazute cu grad de general/similar, fara a beneficia de drepturi suplimentare conferite de aceasta calitate.
Legea contine si noi prevederi privind inaintarea in grad si varstele corespunzatoare.
Senatul este for decizional in aceasta speta.
Luni, 04 Aprilie 2011, ora 20:26
Sursa: NewsIn