Sursa: Romania Libera Autor: Stefan Mako
Peste 2.000 de militari pensionaţi din întreaga ţară au participat marţi la un marş şi un miting de protest în faţa Guvernului, nemulţumiţi în principal de recalcularea pensiilor militare, interdicţia de a cumula pensia cu salariul, dar şi de prevederile noului Cod al Muncii. Potrivit sindicatelor numărul protestatarilor s-a apropiat de 7000.
În ciuda gerului, militarii au dorit să fie o portavoce pentru toate categoriile sociale: „măsurile luate nu au afectat numai o categorie de oameni, ci marea majoritate. Ne manifestăm nemulţumirea şi pentru celelalte categorii. Situaţia este complicată şi grea, chiar pentru tineri: negarantarea unui loc de muncă, neasigurarea unor condiţii minime decente, fără posibilitatea de rate, apartamente... este o problemă socială. Pe noi asta ne nemulţumeşte", spune, pentru romanialibera.ro un militar pensionat.
Încolonaţi într-un şir de câteva sute de metri lungime şi „înarmaţi" până în dinţi cu steaguri, fluiere, pancarte şi vuvuzele, „armata" de protestatari a scandat lozinci împotriva lui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc, acompaniaţi de „Marşul funebru" şi cântece milităreşti, interpretate de fanfara militară: „Jos guvernul mafiot!", „Jos dictatorul!", „Nu vă fie frică, şi Băsescu pică", „Afară cu mafia din ţară!", „Cinste lor, cinste lor, cinste poliţiştilor!", sau „Suntem militari, nu beneficiari", „Armata în rezervă este tot o armată!".
„Dacă noi nu muream în '89, voi nu existaţi acum"
Finalul marşului, început lângă Academia Militară, i-a grupat pe militarii în rezervă în Piaţa Victoriei, vizavi de Guvern. Principalele ţinte ale scandărilor şi huiduielilor militare au fost preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul turismului Elena Udrea şi Gabriel Oprea, ministrul apărării.
Mai mult sau mai puţin voalat, protestatarii au ameninţat autorităţile. „Puterea stă în glonţul de pe ţeava puştii", mă îndeamnă să notez un fost cadru militar, citând din fostul lider chinez Mao Zedong, pe un ton vizibil iritat. „Este o ameninţare la adresa Guvernului?", îl întreb.
„Uită-te de acolo şi până acolo", îmi spune, arătând şirul de militari încolonat pe bulevardul Magheru, „şi dacă nu e o ameninţare... atunci pot să facă ce vor. Eu am jurat pe steag şi am jurat ca prostu'! Nu-mi pare rău, dar îmi pare rău de cine conduce acuma", spune fostul cadru militar. Un coleg protestatar intervine în discuţie, spunând „când vezi că atâta mulţime îţi spune că eşti prost şi tu nu te simţi..."
„Nu vrem bani, vrem drepturi"
Militarii pensionaţi susţin că nu recalcularea pensiilor este cea mai gravă măsură luată împotriva lor, ci lipsirea de drepturi şi modificarea statutului militarilor. Un bătrân, intervievat de o televiziune, spunea că „dacă statul îmi cerea jumătate din pensie că ţara are nevoie, i-o dădeam eu, nu mă deranja. Dar nu poate veni statul să-mi ia drepturile, fără să mă întrebe".
„Noi nu luptăm doar pentru recalcularea pensiilor ci pentru drepturile şi statutul pe care l-am avut tot timpul. Ca şi cadru militar am fost în economie, la mină, în agricultură. Acum ni se iau drepturile. Nu mi se pare corect.", a declarat pentru romanialibera.ro un militar în rezervă a cărui pensie a scăzut de la 1500 de lei la sub 1200 de lei.
„M-a afectat cel mai mult umilirea sistemului naţional de apărare. Nu cred că există vreo ţară în lumea asta să-şi umilească forţele armate în asemenea hal. E umilitor modul cum aţâţă lumea împotriva sistemului de apărare prin evidenţierea cuantumului salariului. Eu nu am făcut contract pe viaţa mea cu întreprinderea X, ci cu statul român, şi chiar am fost loial statului român prin reprezentarea acestui drapel", declară un alt pensionar nemulţumit de atitudinea autorităţilor faţă de sistemul de apărare.
„Un profesor, un medic
, să aibă salariu de 100 de ori mai mare decât mine, nu mă deranjează, dar să nu mă umilească", a conchis acesta.
Domnul Cozianu, militar în rezervă şi membru al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate spune că „am venit aici din cauza modului cum s-a gândit şi pus în aplicare această nevoie ‚stringentă' naţională de a recalcula pensiile, mai nou de a le revizui, nu numai cele militare ci şi a celor din ministerul de interne şi serviciile de informaţii.
Interdicţia de a mai lucra, în baza legii 329, de a cumula pensia cu salariul, în cazul celor pensionaţi anticipat, cu vârstă sub limita standard de pensionare; desfiinţarea legilor ocupaţionale, desfiinţarea calităţii de militar.". Domnul Cozianu a lucrat la direcţiea de impozite şi taxe locale a sectorului 1, până când cumulul de pensie cu salariu a fost scos în afara legii.