Ne-am săturat! Nu ne mai este teamă!
de Costinel PETRACHE
~ derbedeului suprem ~
lepădătură ordinară,
ai făcut astfel, încât să ne temem de tot şi de toate...
ne este teamă de omul de lângă noi, dar şi de umbra noastră întrucât nu suntem tocmai siguri dacă-i a noastră sau nu...
ne este teamă de cuvintele blânde de care suntem în stare pentru că, am văzut, blândeţea ne îngroapă şi mai mult...
ne este teamă de ziua de mâine, aflată, dintr-o gravă şi nefericită întâmplare istorică, în poftele demente ale minţii tale bolnave...
deşi ne-ai împovărat viaţa mult peste anii pe care-i purtăm, ne este teamă să îmbătrânim pentru că ne-ai ucis speranţa într-un apus liniştit...
ne este teamă ca nu cumva să ne atingă vreo boală, pentru că ne-ai decimat puterea să i ne opunem...
ne este teamă să ieşim din casă; stafia ta behăindă bântuie fiece cărare, fiece privire, fiece întâlnire, ameninţându-ne că este posibil să nu ne mai întoarcem...
ne este teamă să trecem strada, pentru că în jocul netrebnic al minţii tale demente lumina verde nu este decât masca luminii roşii...
ne este teamă de vecinul de dincolo de gard, cu care ne ştim de-o viaţă, deoarece l-ai convins că fiecare dintre noi îi este duşman de temut...
ne este teamă să trăim cultivând apropierea şi iubirea; mintea ta bolnavă a declarat înţelegerea dintre oameni infracţiune de risc maxim la adresa existenţei tale odioase, asociată paranoic securităţii naţionale...
ne este teamă de anotimpurile care ne-au împlinit şi ne împlinesc rotitor rostul şi viaţa; le-ai anulat cu brutalitate sensul şi bucuria revenirii...
ne este teamă să trăim sigur şi decent; ne vrei doar supravieţuind dintr-un ceas într-altul, cu mâinile întinse spre-a cere sau împreunate a diperare şi rugă...
ne este teamă să murim; nu ştim dacă rămaşii au puterea să ne ducă spre groapă, după cum ne este teamă ca nu cumva fantoma spiritului tău malefic să nu ne dea pace nici Dincolo...
ne este teamă să ne bucurăm de ivirea Primăverii; renaşterea de orice fel dezlănţuie în tine ura descrerierată a pierzaniei...
ne este teamă de bucuriile cele mai fireşti deoarece vezi în ele un pericol mortal la adresa supravieţuirii noastre condiţionate;
ne este teamă să spunem cuiva că suntem doctori, ofiţeri, profesori, muncitori, ingineri, artişti... ne este teamă că nu putem fi hoţi, derbedei, trădători, impostori... canalie, doar pe aceştia contezi, doar în ei ai încredere, ei sunt uneltele cu care ne-ai decimat libertatea, demnitatea, liniştea şi speranţa...
ne este teamă de ajungerea dimineţii; ne vrei de-a pururea în braţele unei nopţi care să nu se mai termine...
ne este teamă să ne lăsăm iubirea în împlinirea unui copil; mercenarii tăi întru decimarea fiinţării noastre naţionale îi pândesc respiraţia, somnul şi lumina spre a i le reteza la ordinul tău, canalie nenorocită...
de toate astea şi de multe altele ne-ai făcut să ne temem... este ceva, însă, bestie mutantă, de care nu ne este teamă... de tine, lepădătură netrebnică, de tine nu ne este teamă... ia în seamă această evidenţă...
*
* *
Dă-l mai departe! Creatura nu trebuie să-şi găsească refugiu în mila niciunui român!
