Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) va realiza primul avion supersonic romanesc in 2012 ce va lansa racheta Haas II, pentru competitia americana de astronautica Google Lunar X Prize.Finalizarea lucrarilor la aparatul E-111 este stabilita pentru jumatatea anului 2012, urmata de prima decolare la sfarsitul anului 2012. Primul
Secventa de zbor tipica a acestui aparat cuprinde decolarea de pe suprafata marii, executarea unui zbor orizontal de accelerare, pana la viteze subsonice ridicate, urmat de ascensiunea rapida, in circa doua minute, pana la altitudinea de 16.000 m. La aceasta altitudine avionul va elibera racheta Haas II, care va urma programul de zbor propriu (atingand viteze de 14 km/secunda - 40.000 km/h). E - 111 va reveni planat pe suprafata marii.
Avionul va avea un echipaj format din doua persoane, pilot si navigator, urmand sa devina primul avion supersonic romanesc. Cabina avionului este separabila si este echipata cu doua parasute propulsate cu motoare racheta proprii. Astfel, cabina avionului poate fi separata de avion la viteze de Mach 0 - 1,2 si inaltimi de 100 m si poate aduce echipajul in siguranta pe suprafata marii.
Propulsia va fi asigurata de un motor racheta cu combustibil lichid, functionand cu apa oxigenata (concentratia 85%) si kerosen.
Datele geometrice si masele aparatului nu au fost comunicate.
Pana la finalizarea lucrarilor, ARCA va efectua primul zbor al modelului experimental al avionului, testarea capsulei avionului, selectia pilotilor, testele de motor ale avionului.
Programul este finantat integral din surse private, prin sponsorizari si donatii. Principalul partener al ARCA este BRD - Groupe Societe Generale. ARCA a decis sa nu comunice deocamdata valoarea programului.
Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) este o organizatie non-guvernamentala, in domeniul cercetarii aerospatiale.


