PLUTONUL LUI OPREA
http://www.ionpetrescu.ro/2011/01/08/plutonul-lui-oprea/
Priviţi cu atenţie fotografia de mai sus. Fără patimă. Am fost, ca ofiţer al Armatei României, în multe state membre ale NATO, precum Statele Unite, Turcia, Germania şi Franţa, dar nu am văzut – la nicio ceremonie militară la care am asistat – generalii altei armate puşi în formaţia tipică unui pluton de infanterie, comandantul acestuia fiind la flancul drept, în civil, cu privirea în bagdadie.
Nici la primirea României în NATO, la festivitatea care a fost organizată la Mons, unde se află reşedinţa Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa, suita de înstelaţi care îl însoţeau pe şeful Statului Major General de atunci, nu a fost aliniată într-un pluton tipic trupelor combatante, ci fiecare a primit un loc specific în arealul tribunei semicirculare, create în stil american, cu scaune, pe rânduri diferite, special gândite, în raport cu funcţiile personalităţilor participante. Ţinerea generalilor români, cu arcanul, în plutonul consacrat la evenimentele militare tradiţionale, dintr-un an de zile, nu este o întâmplare. Şi nicio tradiţie! Ci expresia unui mod de raportare la cei care, prin evoluţia lor profesională, au ajuns în puncte cheie ale ierarhiei militare. Unii pe merit. Cu preţul tăcerii în multele clipe când ar fi avut soluţii mai bune, mai umane, mai eficiente, decât o serie de şefi numiţi doar pe criterii politice.
Există, de pildă, şi în fotografia de mai sus, doi generali care au reacţionat diferit la impulsurile autocratice ale amiralului, îmi scapă numele, ce a comandat, până de curând, Statul Major General. Unul dintre ei era tocat verbal, mărunt, zi de zi, până a acceptat să ocupe un post de comandă în provincie, sub pretextul că nu a lucrat la un anumit eşalon. Răbdător, tenace, surâzător, omul s-a supus şi a luat funcţia în primire, fără a da semne de nemulţumire, pe care abia le aştepta ilustrul marinel necunoscut.
Altul dintre cei imortalizaţi în clişeul fotografic ştia că se află pe lista mentală a amiralului, una pe care cine ajungea nu avea decât două opţiuni – pensionarea benevolă, sau acceptarea unei funcţii mai mici, insignifiante.
Calm, diplomat, prevenitor, cel vizat de nemulţumirea Amiralităţii Sale – pentru că l-a găsit numit acolo de altcineva – prefera să trimită la şedinţele săptămânale pe locţiitorul său. Un om care ştia să încaseze critici. Să îşi noteze meticulos observaţiile. Să nu protesteze când era întrerupt. Să vorbească strictul necesar. Şi astfel şeful lui a supravieţuit. Iar el s-a pomenit promovat pe o funcţie de unde a fost apoi translatat lateral, pentru a fi cocoţat acolo un fidel al palatului prezidenţial.
Am schiţat doar câteva repere ale unor generali merituoşi, din fotografia de mai sus. Şi este suficient. În planul secund se află plutonul veteranilor de război şi al rezerviştilor. Activii de azi, vor fi pensionarii de mâine.
Rezerviştii de acum, care aşteaptă pensia lunii ianuarie, au fost ca ei. Convinşi că dacă acceptă greutăţile şi privaţiunile serviciului militar patria le va fi recunoscătoare. Dureroasă iluzie.
Mă întreb, relaxat, dacă Serviciul de Telecomunicaţii Speciale l-a informat pe comandantul constituţional al armatei că, de câteva zile bune, telefoanele celor 140.000 de pensionari ai M.Ap.N. şi M.A.I. sunt înroşite de zvonul, tot mai atroce, conform cărora cvasitotalitatea lor vor primi un talon pe care va scrie 1600/1700 sau 1900 roni.
Sigur că, din fotografia de mai sus, imaginea lui Traian Băsescu despre Armata Naţională este una clară. Poate fi redusă la un pluton de înstelaţi, în batalionul integrat al sistemului naţional de apărare, ca parte a brigăzii de… executanţi, cu sau fără murmur, numită PATRIA ROMÂNĂ. Mă mir – că REVOLTA DIN SUFLETELE A 140.000 de cetăţeni români îi lasă rece, evident la figurat, pe cei trei foşti şefi de stat în viaţă, Regele Mihai I, preşedinţii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Constat – că liderii opoziţiei parlamentare se joacă de-a domnişoarele de onoare şi nu rostesc un cuvânt despre evenimentul lunii ianuarie 2011, reducerea aberantă a pensiilor militare. Şi deduc – ca simplu jurnalist, că societatea românească este atât de anesteziată de decăderea politică, socială, economică şi instituţională, din ultimii şase ani, încât soarta pensionarilor militari a fost trecută la capitolul:“Bine le face!”
Ofiţeri şi generali în rezervă, cu care am discutat în ultimele zile, oameni cu capul pe umeri, nu piţigoi pe micul ecran, aşteaptă, momentan resemnaţi, primul talon de pensie redusă, pe 2011. Şi nu rosteşte nimeni, ceea ce fiecare are în gând…
