NICIUNUL
Niciunul dintre camarazii mei nu a îngenunchiat vreodată de frică.
Dar a plecat capul, înainte de a primi binecuvântarea preotului, pentru o misiune din care ar fi putut să nu se mai întoarcă.
Niciunul dintre ofiţerii demni ai Armatei României nu s-a făcut preş în faţa avortonilor politici ai vremii.
Dar a lăcrimat la mormântul lui Avram Iancu, cel rămas singur prin munţii goliţi de bărbăţie.
Niciunul dintre cei căzuţi la datorie în teatrele de operaţii ex-iugoslav, irakian şi afgan nu şi-a trădat jurământul militar.
Dar a apărat Onoarea României, chiar cu preţul vieţii.
Niciunul dintre rezerviştii simpli ai ţării nu a oferit conaţionalilor săi ciocolată din goana maşinii şi pantofi cu toc ţărăncilor chinuite de munca câmpului.
Dar fiecare dintre ei a sărutat, cu ochii înlăcrimaţi, mâna măicuţei uitate de Dumnezeu, în universul rural al octogenarilor ce aşteaptă senini Judecata de Apoi.
Niciunul dintre comandanţii, cu coloană vertebrală, aflaţi acum în rezervă, nu şi-a turnat semenii pentru a lua o stea scânteind a laşitate ascunsă cu aroganţă.
Dar fiecare dintre ei se bucură când vede, fie şi câteva secunde, Drapelul de Luptă, în fruntea unei coloane militare.
Niciunul dintre militarii profesionişti de ieri nu a învăţat să tragă cu arma, pentru a o îndrepta împotriva compatrioţilor săi.
Dar a executat ordinul de a ieşi în stradă, când la graniţe zăngăneau legiunile vecinilor, nerăbdătoare să hăcuiască teritoriul indivizibil al României.
Niciunul dintre militarii adevăraţi ai ţării nu s-a lăsat pradă disperării, când a fost batjocorit de mai marii vremii.
Dar a ştiut să facă, din izolarea sa, temeiul îndârjirii de a învinge Minciuna din fruntea ţării.
Niciunul dintre purtătorii de uniformă ai Armatei României, care a trecut Oceanul, nu s-a urcat în Statuia Libertăţii doar pentru a privi de sus New York-ul.
Ci pentru că a sperat şi speră că Lumina Libertăţii nu se va mai stinge, niciodată, în ROMÂNIA.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
