joi, 20 ianuarie 2011

IN M.AP.N. S-A INTERZIS LEGALITATEA?

IN M.AP.N. S-A INTERZIS LEGALITATEA?

Email

Scris de ... ALTFEL.info

http://www.altfel.info/observator/1265-in-mapn-s-a-interzis-legalitatea.html

Este o întrebare care conţine şi rãspunsul, iar rãspunsul se obţine prin simpla înlãturare a semnului întrebãrii. Nu pot interpreta altfel ultimele evenimente înregistrate în ministerul care, pânã cu ceva vreme în urmã, se ocupa de problemele Armatei. Sã trecem în revistã câteva, pe care le-am sesizat cu ochiu-mi nespecializat în legislaţie. M-aş bucura ca vreun jurist din M.Ap.N. sã mã combatã, cãci, în fond, nu sunt eu în joc. Dar sã nu fie vreunul din ãia care mi-a explicat cã “e normal sã plãteşti pentru un drept acordat de lege cu titlul de gratuitate”, cã nu mai sunt dispus sã-i ascult pe toţi tâmpiţii.

1. Adeverinţele eliberate pensionarilor în cadrul M.A.p.N., nu în altã parte, NU îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege. Sunt întocmite de “Nimeni”, sunt verificate de “Nimeni”, sunt certificate de “Nimeni”, NU conţin trimiteri la documentele din care au fost extrase datele respective, aşa cum prevede legea. Si, colac peste pupãzã, sunt semnate de “Nimeni”! Ca sã fie tacâmul complet.

2. Adeverinţele sunt mincinoase, deci ILEGALE, întrucât din foarte multe adeverinţe lipsesc ani mulţi din viaţa celor pentru care au fost eliberate, deşi în acei ani, oamenii respectivi au muncit în M.Ap.N.-ul care acuma îi reneagã.

3. Deciziile de pensionare sunt ilegal întocmite, din moment ce legea prevede recalcularea pensiilor pe baza veniturilor realizate, iar deciziile sunt întocmite pe baza salariului mediu pe economie INCLUSIV pentru cei care au trimis respectivele adeverinţe încã de la începutul lunii decembrie 2010, deci în termenul legal.

4. Deciziile de pensionare sunt întocmite de “Nimeni” şi semnate de “Nimeni”.

5. Nu se ştie dacã aceste decizii sunt provizorii sau definitive, întrucât nu au nici o menţiune în acest sens, deşi legea prevede ca, pe mãsura primirii adeverinţelor, pensiile sã se recalculeze pe baza veniturilor. Aceastã prevedere de lege ar impune obligativitatea ca o decizie datã pe baza salariului mediu pe economie sã fie provizorie. Pânã când? Pânã se primesc adeverinţele, aşa cum prevede legea. Cãci legea nu prevede un termen pânã la care acele adeverinţe pot fi luate în consideraţie şi dincolo de care nu mai sunt valabile.

6. Intregul proces al recalculãrii se desfãşoarã cu încãlcarea prevederilor legale, adeverinţele fiind puse la dispoziţia solicitanţilor cu mult timp dupã expirarea termenului legal de rãspuns la cereri. Cu alte cuvinte, M.Ap.N., in mod deliberat i-a împiedicat pe rezervişti sã acţioneze conform prevederilor legale, în termenul prevãzut de lege.

7. Deşi ştia cã M.Ap.N. NU respectã prevederile legale în privinţa rãspunsului la cererile de adeverinţe, ministrul apãrãrii a ordonat continuarea procesului de recalculare, încãlcând prevederile legale, deşi numeroşi rezervişti i-au semnalat, prin scrisori adresate lui personal, cã nu au primit adeverinţele necesare recalculãrii nici dupã 4 (patru) luni de când le solicitaserã. Cui le solicitaserã? Tineţi-vã bine-chiar M.Ap.N.-ului!

8. Pentru ca tot ra…ul ãsta sã aibã şi moţ, ministrul a ordonat ca pensiile sã fie recalculate, la unii dintre cei care au trimis adeverinţele, pe baza acelor adeverinţe care nu sunt altceva decât nişte hârtii ilegal întocmite, lipsite de orice valoare juridicã, alta în afarã de aceea de “dovezi ale ilegalitãţilor comise în M.Ap.N.”, deşi şi acest aspect a constituit subiectul unor notificãri trimise ministrului, personal, de mai mulţi rezervişti.

9. Subordonaţii ministrului au continuat sã încalce prevederile legale, prin executarea unor ordine care contravin legilor, deşi Constituţia le dãdea dreptul sã nu îndeplineascã ordinele care încalcã legea.

10. Pensiile recalculate ilegal au fost virate, deja, în conturile celor care au cont în bancã, fãrã sã li se fi înmânat, mai întâi, deciziile. In fond, ei au dreptul sã le conteste iar termenul de 30 de zile nu le interzice sã le conteste chiar în ziua urmãtoare. De unde ştiu cei din M.Ap.N. care ar fi fost rezultatul contestaţiei? Aa, se reparã ulterior diferenţele? Pãi, atunci, de ce nu au dat ei pensiile care fuseserã şi pânã la recalculare, care nu erau contestate şi fuseserã legal stabilite, iar noile pensii sã le fi dat dupã ce procesul era finalizat şi noile decizii rãmâneau definitive?

Acestea fiind zise, este evident cã toţi cei implicaţi în acest proces sunt vinovaţi, pot fi acuzaţi şi condamnaţi. Potrivit unor zvonuri care circulã prin târg, se pare cã unii dintre funcţionarii implicaţi au înţeles cã pot fi daţi în judecatã ca persoane individuale şi nu mai sunt dispuşi sã semneze hârtii lipsite de valoare, care încalcã prevederile legale dar sunt folosite, totuşi, împotriva pensionarilor militari ca mijloace de exterminare. Poate, acei funcţionari, indiferent ce haine poartã, au înţeles cã s-ar putea sã îi aştepte puşcãria, pentru cã mafioţii nu îi apãrã niciodatã pe cei pe care-i folosesc la munca neagrã. Cu certitudine, atunci când îşi va simţi “vorba alea” într-o menghinã care se strânge uşurel, Fanfarone îi va da în gât pe toţi, chit cã sperã sã-l salveze “Naşul” pe el. N-ar strica sã li se aminteascã acelor funcţionari cã, în absenţa unui ordin scris, ei nu pot fi obligaţi sã comitã mârşãvii, decât dacã au în ei astfel de porniri naturale, iar chestiunea asta se va putea proba. Iar dacã un asemenea ordin scris existã, şi îi obligã la ilegalitãţi, ei sunt obligaţi sã-l divulge. Altminteri, eu nu mã voi putea duce chiar la toţi sã le duc ţigãri la pârnaie, rezervându-mi aceastã plãcere numai pentru premier, ministrul apãrãrii şi şefa finanţelor din M.Ap.N.. Fac aceastã precizare întrucât ştiu cã ei citesc acest site. Il citesc cu speranţa sã le creascã tensiunea, pulsul, colesterolul, trigliceridele, acidul uric, WSH-ul, PSA-ul, lipidele, dioptriile şi ce-o mai fi nevoie ca sã se poatã pensiona pe caz de boalã şi sã scape din acel balamuc . Cãci, atunci când îl citesc, toate li se ridicã peste limite. La analize mã refer, cã în rest …