General de armată (r.) Constantin DEGERATU, fost Şef al Statului Major General al Armatei în perioada 1997-2000 şi fost consilier de stat în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale între 2005 şi 2010, a declarat, pentru http://www.e-politic.ro/, că orice tăiere a pensiilor militarilor, indiferent de cuantumul pensiei - sub 3000 RON sau peste, sunt ilegale şi că rezerviştii militarii îşi vor recâştiga în instanţe - româneşti sau europene, drepturile de pensie tăiate de regimul Băsescu-Boc.
“Nu mă miră nimic, pentru că eu am fost scos prima dată, în 2001, cu o pensie de 593 de RON. Aşa că, probabil, va fi la fel, ştiu eu ?! După aceea am fost reactivat şi mi s-a recalculat după legile noi. Nici nu doresc să comentez ! Dacă o să constat că am fost nedreptăţit după părerea mea, o să acţionez potrivit drepturilor pe care le are oricare cetăţean. Nu pot să comentez pentru simplul motiv că nu am pe ce să comentez ! Nu scrie în nici o lege că sub 3000 sau peste 3000 RON, că vreuna din ele ar fi protejate. Cine spune că cele sub 3000 de RON nu scad şi cele peste 3000 RON scad, are doar o părere personală, nu este după Lege ! Legea prevede în mod ilegal un calcul retroactiv, ceea ce este imposibil din punct de vedere al legislaţiei europene ! În funcţie de deciziile politice li se întâmplă militarilor sau foştilor militari diverse lucruri ! S-or fi pierdut arhivele acum, ce să zic, eu am lucrat în altă Armată, nu în cea de acum ! În Armata aceea nu-mi amintesc să se fi pierdut ceva, poate că în asta s-a pierdut, eu ştiu ?! Există o primă formă de acţiune normală, calea legală a legislaţiei româneşti şi a celei europene. Probabil că majoritatea vor urma această cale şi, bineînţeles, vor câştiga în instanţe ! Legislaţia europeană are ca obligaţie protejarea drepturilor cetăţeanului !”, a declarat, pentru http://www.e-politic.ro/, general de armată Constantin DEGERATU.
Autor: Marian GHIŢEANU (11.01.2011)