GENERALUL OPREA-MINCIUNĂ A PIERDUT RĂZBOIUL PENSIILOR
Autor: VAL VALCU • Categoria: Editorial • Publicat pe site-ul PUTEREA la: 2010-12-16
Dacă îl mai reevaluează o dată Băsescu, generalul Oprea ajunge să aibă mai multe stele decât coniacul Courvoisier. Asta nu-i va folosi la pensie, pentru că „reforma” statului, în Armată, e un vicleşug menit să-i umilească pe militarii de carieră, desigur, după ce li se iau banii, ca să fie băgaţi în „investiţiile” portocalii. Nu că ar avea de ce să trăiască din pensie unul dintre cei mai bogaţi afacerişti imobiliari din Ilfov, dar nu se ştie niciodată cum se mişcă piaţa, în politică...
Generalul Oprea a avut ocazia să fie la înălţimea gradului şi a funcţiei când a promis că-şi dă demisia dacă se reduce măcar o pensie aflată sub 3.000 de lei, înainte să înceapă aşa-zisa reformă. Iată că se vor dijmui nu una sau două, ci mii de pensii pe care nici măcar propaganda „boccie” nu a avut tupeul să le numească „nesimţite”.
Mecanismul e simplu: militarii au fost puşi să ceară „recalcularea”, iar funcţionarii MApN le dau adeverinţe din care lipsesc ani întregi din carieră. Ca urmare, pensiile recalculate sunt mici, fiindcă, nu-i aşa, n-au contribuit. Până se vor termina procesele, militarii jefuiţi începând cu 1 ianuarie vor auzi imnul şi cele trei salve, dacă nu le elimină şi pe alea Boc, ca să nu intre statul în derapaj cu cheltuielile pentru cartuşe de manevră.
Într-o profesie în care, mai presus de orice, se află onoarea şi spiritul de corp, oamenii lui Oprea îşi dau cu rahat pe epoleţi, semnând adeverinţe aberante în care figurează că un militar a fost sub arme o lună da, două nu, un an da, trei ani nu ş.a.m.d.
Abuzul ar trebui să-i revolte pe toţi românii, pentru că arată de ce este în stare un stat aberant care, mai devreme sau mai târziu, îi va lovi şi pe ei. Carevasăzică, statul nu e în stare să ţină evidenţe corecte şi, în loc să-şi facă ordine în hârtii, îi arde pe cetăţeni? Evident că românii nu se vor solidariza cu militarii furaţi la pensie, dar tot atât de limpede e că or să o păţească şi ei, când le va veni rândul.
Cât despre Oprea, personal, am apreciat prestaţia sa şi nu am înţeles de ce îl respingeau militarii de carieră. Doar, fără logistică, nu se poate câştiga nici un război. Probabil, militarii ştiau cum îşi ţin registrele cei de la intendenţă. Dovada: lipsesc ori au fost furaţi ani întregi din viaţa unor oameni.
http://www.puterea.ro/news13388/Generalul-Oprea-Minciuna-a-pierdut-razboiul-pensiilor.htm
Iata si cateva comentarii care vin sa intregeasca realitatea acestui articol:
Radu A
-Centralizarea datelor s-a facut cu neprofesionisti care au marit veniturile pentru rude, prieteni pentru ca prin recalculare sa le creasca pensia astfel ca sistemul nu mai e credibil transmiterea de date incomplete si eronate duc la procese penale se vor cere poate de catre cei 82000 de pensionari militari si daune morale pe masura S-a ajuns la situatia in care un colonel comandant de unitate va avea pensia unei dactilografe Totul e VARZA Oprea trebuie sa ceara AMANAREA APLICARII LEGII.
- -MApN detine datele pensionarilor militari le da CM in loc sa le prelucreze , CM le comunica pensionarilor care le inapoiaza MApN numai ca ele se furnizeaza eronat cu multe perioade lipsa pentru ca pensiile sa fie recalculate( a se citi micsorate)pe baza salariului mediu pe economie si astfel sa se mai aduca ceva bani la buget.Dl.Basescu a promis in dec 2009 ca nu va promulga o lege care sa se atinga de pensiile si salariile militarilor.A uitat sau era sub influenta bauturilor alcoolice.
- Noi pensionarii militari suntem o armata de dezertori dupa cum rezulta in 99,99% din cazuri (dovada fiind adeverintele eliberate de centrele militare) s-a dovedit ca nici macar o adeverinta de venituri, dintre cele deja eliberate "beneficiarilor"nu cuprinde intreaga cariera a vreunui militar pensionat.Prezint pe scurt pentru cei ce nu sunt din sistem si nu stiu cum stau lucrurile. Deci circuitul este urmatorul : 1.Pensionarul militar merge la Centrul Militar (de sector, judetean sau zonal) dep
observ
2010-12-16 21:50:45
Corecta observatia; adeverintele eliberate sunt in dispretul culturii militare . Cum pot sa accepte cei care elibereaza adeverintele, ca un cadru militar permanent a fost salarizat 7, 8 luni intr-un an ? In sistemul de clasificare a documentelor, statele de plata erau secrete si aveau termen de pastrare PERMANENT.Personal am sesizat lipsa unui numar de 55 de luni (4 ani si jumatate)si respectiv a veniturilor realizate in aceasta perioada.
Iata si penibilul ''drept la replica'', postat ulterior sub articol,de o persoana care semneaza "presamapn" de parca ar fi un postaci de la liceu si nu reprezentantul/a unei ditamai institutii FUNDAMENTALE a statului.
DREPT LA REPLICĂ Referitor la editorialul “Generalul Oprea-Minciună a pierdut războiul pensiilor” şi la articolul “Guvernul face dispărute pensiile foştilor militari. Ani de activitate ai pensionarilor din armată, şterşi cu buretele”, publicate în cotidianul Puterea din data de 17 decembrie a.c., facem următoarele precizări: Constatăm cu regret că nu este pentru prima dată când cotidianul Puterea publică articole referitoare la activităţi care privesc Ministerul Apărării Naţionale, fără a solicita un punct de vedere şi instituţiei noastre, aşa cum cer regulile deontologice jurnalistice, utilizând o exprimare nepotrivită şi trăgând concluzii eronate. În ceea ce priveşte subiectul recalculării pensiilor militare, subliniem că Ministerul Apărării Naţionale a informat constant şi onest opinia publică, atât în ceea ce priveşte cadrul legal, cât şi stadiul aplicării măsurilor luate de minister pentru încadrarea în termenul stabilit de lege. Pentru corecta informare a cititorilor, precizăm că la nivelul Ministerului Apărării Naţionale au fost aplicate măsuri excepționale, astfel încât procesul obținerii adverințelor de venit de către pensionari să fie simplificat. Ministrul apărării naționale a aprobat Ordinul nr. M.101, prin care se stabilesc responsabilități clare structurilor din MApN cu atribuții în procesul de recalculare a pensiilor militare. Legea nr. 119/2010 nu prevedea atribuţii în sarcina instituţiei militare pentru obţinerea datelor, efortul revenind pensionarilor militari. Aceştia ar fi trebuit să se deplaseze la fiecare din unităţile în care au lucrat de-a lungul carierei militare, pentru a solicita adeverinţe de venit. Ordinul ministrului apărării naționale vine în sprijinul pensionarilor, simplificând la maxim acest proces, astfel încât ei să nu mai fie purtați pe drumuri. Întreaga activitate se desfăşoară prin centrele militare zonale, judeţene şi de sector. Până la această dată, peste 70 la sută din pensionarii militari aflaţi în plată au completat formularele pentru obţinerea adeverinţelor de venit, necesare recalculării pensiilor, numărul acestora fiind în creştere în ultima perioadă. Circa 20.000 de adeverinţe au sosit deja la Direcţia Financiar-Contabilă pentru recalculare şi emiterea deciziilor. Pensionarii militari au înţeles că recalcularea pensiilor este în favoarea lor, aşa se explică şi numărul foarte mare de pensionari care se prezintă la centrele militare, la unele dintre acestea creându-se în ultima lună o oarecare aglomeraţie. Subliniem că pensionarilor cu o carieră militară completă, care au primit o pensie de până la 3.000 lei, nu le vor scădea pensiile prin recalculare. Aşa cum ministrul apărării naţionale a arătat, în repetate rânduri, unele dintre aceste pensii chiar vor înregistra creşteri. Această afirmaţie se bazează pe calcule făcute pe cifre reale, pe adeverinţe de venit obţinute pentru situaţii concrete. Simulările realizate de Casa de pensii, la începutul anului, arătau că pensiile militare ar fi scăzut între 19 şi 69 la sută, fapt subliniat şi de ministrul apărării naţionale în intervenţiile sale pe acest subiect din Parlament. Pentru a nu se ajunge la o astfel de situaţie, care făcea ca toate pensiile militare să scadă, ministrul a luat decizia creării unor grupuri de lucru formate din specialişti în finanţe din instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru regândirea şi corectarea modului de calcul şi lărgirea bazei salariale care intră sub incidenţa recalculării pensiilor. La aceste grupuri de lucru au participat şi reprezentanţi ai asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere care reprezintă interesele pensionarilor militari. Rezultatele acestui proces de analiză au fost luate în considerare la fundamentarea H.G. nr. 735/ 2010 şi a Ordinului nr. M.101, astfel încât pensionarilor cu o carieră militară completă, care au primit o pensie de până la 3.000 lei, să nu le scadă pensiile prin recalculare. Aşa cum prevede Legea nr. 119/2010, adeverinţele de venit din care lipsesc date vor fi completate provizoriu cu salariul mediu brut pe economie, urmând ca, pe măsura identificării documentelor doveditoare, să se completeze şi aceste date, în regim de urgenţă, de către centrele militare, iar pensionarii militari vor primi drepturile cuvenite, retroactiv, imediat ce sunt procesate noile date. La fel stau lucrurile şi pentru cei care s-au prezentat la centrele militare mai târziu, iar timpul rămas la dispoziţie pentru procesarea datelor este foarte scurt. Şi pentru ei, calculul se va face pornind de la salariul mediu brut pe economie, urmând ca, pe măsura procesării datelor, şi aceştia să primească retroactiv drepturile cuvenite.