În ziua de 16 decembrie 1899, recruţii batalionului au depus jurământul în curtea casarmei din oraşul
„Copii,
Fericit acela pe care sorţul sau soarta îl hotărăsc să fie ostaş; el este alesul lui Dumnezeu şi alesul norocului, căci lui i se încredinţează sfânta sarcină de a apăra Patria, Tronul şi Steagul. Dacă n-am avea ţară, n-am avea oaste.
Israeliţii n-au armată, dar nu au nici Patrie.
Tătarii nu mai au armată, dar nu mai au nici Patrie. Armate e legată de ţară şi ţara de armată ca vederea de ochi, puterea de muşchi şi viaţa de inimă.
Cine voieşte să se lepede de oaste, nu numai că se leapădă de Patrie, ci se face şi unealta scoborârei şi îngenuncherii neamului.
Cine nu voieşte să slujească sub steag trebuie să dezerteze, adică să ajungă un fel de jidov rătăcitor care să umble pe pitiş tremurând de umbra sa, cerşind puţină linişte şi hrană în mijlocul dispreţului lumii şi trăind ca sobolul ascuns în întunerec în loc de a trăi ca vulturul la lumina soarelui.
Noi însă, copii, cum să fugim de oaste când dânsa e pârghia ce ne-a ridicat neamul?
Când oastea a fost jos, ţara a fost jos; când oastea a fost la înălţimea chemării sale, două mici şi şubrede principate, le-am înălţat la rangul de Regat, încoronându-le cu o coroană de oţel10, lucrată de mâna maestră şi harnică a vitejiei româneşti.
De aceea soldatul are o sarcină mare şi nobilă.
Şi cum preotul slujeşte bisericii, soldatul slujeşte steagului. Dar pentru ca el să aibă cinstea să fie braţul apărării siguranţei obşteşti şi a legilor, trebuie să depună jurământ că va fi credincios chemării sale.
Acest jurământ l-aţi săvârşit voi azi, copii. Şi Dumnezeu s-a uitat la voi când aţi făcut această legătură sfântă şi v-a însemnat.
Cine va fi credincios jurământului, cinste şi răsplată va avea pe pământ şi în cer. Cine îl va călca, de milă şi de râsul lumii va fi , căci va fi pedepsit cu neînduplecarea legii şi huiduit de oameni.
Voi, copii, nu uitaţi că slujiţi în Batalionul al doilea de vânători, care şi-a dobândit renume în războiul trecut. Belşug de slavă găsiţi sub steagul aflat în faţa voastră, împrejurul căruia flutură sufletele atâtor eroi căzuţi pentru datorie şi Patrie. Învăţaţi de la dânşii cum se moare în chip nemuritor.
Toate florile cresc udate cu apă, numai laurii cresc udaţi de sângele vitejilor.”
Apoi întorcându-se către comandantul batalionului îi zise:
„Domnule maior,
Să aveţi o statornică şi părintească îngrijire de aceşti copii, pe care să-i iubiţi precum îi iubesc şi eu.
Îngrijiţi-le sufletul şi traiul lor, îngrijiţi-le demnitatea lor de oameni şi de oşteni. Apăraţi-i contra pornirilor brutale ce din fericire au început să se stârpească din armată.
Faceţi-i să le fie drag serviciul şi casarma, ca alţi tineri chemaţi mâine a-i înlocui să alerge cu bucurie sub steag.
Sădiţi-le în inimă respectul disciplinei şi devotamentul către patrie, pentru că din asemenea sămânţă răsar faptele strălucite ce împodobesc istoria neamurilor.
Nu fi ţi mlădios ca ceara, nici aspru cu răutate, bunătatea fără slăbiciune trebuind să fie nedespărţită de inima şefului.
Să trăiască Majestatea Sa Regele, suprema căpetenie a armatei!
Să trăiască Oastea Română!”
Arhivele Militare Române, Fond Registre istorice, jurnale de operaţii-1, dosar
