sâmbătă, 16 octombrie 2010

Nu îi iertaţi!

o haită de borfaşi, mecanic colorată,

supusă ritualic aceluiaşi consemn,

îndepărtată crud de mamă şi de tată,

ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn...

în fruntea ei, dementul, o javră ordinară

care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,

descreieratul care a semănat în Ţară

doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri...

nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,

pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borând,

adunătură oarbă de venetici şi hoţi

fugiţi spre-a nu vă prinde răbdarea explodând...

aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,

artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,

justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,

pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă...

ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,

bătrânii tac şi plâng, în rezumate seci,

guvernul ne dictează fatalele constrângeri,

e semn că este vremea cu haita ta să pleci...

pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,

pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,

ai pus guvernul ţării elenei la picioare

şi balele oranj în cale i se-aştern...

din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,

iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,

simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare

borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă...

ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora

spre a vă aduna voi, haita, tot mai strâns,

azi au sosit, istoric, secundele şi ora

să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns...

nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,

nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,

ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul

jucat naţional făr` nicio remuşcare...

nu contrarelativa (!) noastră sărăcie

ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,

ci starea ei impusă, de gravă umilire,

pe care-au strecurat-o în fiecare casă...

pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele

doar disperarea noastră o va putea opri,

să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,

stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi...

nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,

e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,

lăsaţi blândeţii voastre dreptul la răscoală

şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul de-a pieri...

Costinel Petrache

Bucureşti, 14 octombrie 2010