ATAC MONSTRUOS LA VIAŢA PENSIONARILOR
În mai multe studii şi analize (transmise tuturor autorităţilor), noi am încercat să combatem politicile de exterminare a celor peste 5,5 milioane de pensionari întreprinse de Regimul dictatorial Băsescu-Boc. Revenim asupra acestei teme de o gravitate extremă.
I. PROMISIUNILE MINCINOASE ALE LUI TRAIAN BĂSESCU ŞI ALE PARTIDULUI SĂU
Pentru a cumpăra voturile pensionarilor, în Programul de guvernare 2009-2012, "Gândim altfel", Traian Băsescu şi apropiaţii săi au promis "prostimii române" (cum ne consideră domniile lor) o creştere de 2,4 ori a pensiei medii.
1. Ca să nu fie nici un dubiu asupra principiilor de stabilire a valorii punctului de pensie din Legea 19/2000 (completată prin Legea 250/ 2007), în program (la pag.168) se precizează în mod expres: "Majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut (SMB) va asigura pensionarilor o pensie medie de 405 euro (1336 lei n.n) în anul 2012".
2) Ca să nu fie nici o îndoială asupra creşterii pensiei medii, asupra "dărniciei" şi "generozităţii" lui Băsescu, în program (la pag.167) se specificau factorii de creştere şi ritmul "extraordinar" astfel: "Pensia medie de asigurări sociale, prin efectul cumulat al majorării punctului de pensie şi al creşterii salariului mediu brut, va fi de 405 euro în anul 2012. Creşterea medie în termeni reali a pensiei în perioada 2009-2012 (de 17,3%) este aproape dublă comparativ cu creşterea medie în termeni reali a câştigului salarial mediu brut (9,3%)".
3) Toate aceste proiecţii şi promisiuni mincinoase au apărut în Programul publicat la începutul lunii octombrie 2008, în plină campanie electorală. Reamintim că izbucnise în SUA, cu un an înainte, criza economică - în 2007, iar în anul 2008 (în luna septembrie), preşedintele SUA, domnul G.W.Bush atrăgea atenţia întregii omeniri că este o criză mondială, fără precedent. Deci, nu există scuze ca domnul Băsescu şi apropiaţii săi nu aflaseră de criza mondială.
4) În discursul său, în faţa Parlamentului în campania electorală, domnul Băsescu se mîndrea cu faptul că, sub preşedinţia sa, în 2005-2008, pensia medie a crescut substanţial (de la 232 lei la 714 lei).
5) De asemenea, precizăm că principiul de stabilire a valorii punctului de pensie la cel puţin 45% din salariul mediu brut a fost aprobat în Parlament prin Legea 250/2007, pe care au votat-o şi toţi parlamentarii din partidul lui Traian Băsescu (PDL). Legea a fost promulgată de Traian Băsescu fără obiecţiuni.
* * *
Toţi oamenii cinstiţi din această ţară să compare cele de mai sus cu toate mizeriile şi atacurile monstruoase asupra vieţii pensionarilor, iniţiate, după încheierea campaniilor electorale parlamentare şi prezidenţiale, de milionarii guvernanţi Traian Băsescu, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea, Vasile Blaga, Gabriel Oprea, Sebastian Vlădescu, susţinuţi şi de politicienii Marko Bela, V. Pambuccian, Cristian Diaconescu, Marian Sârbu şi alţii.
II. TREI ANI DE CURBE DE SACRIFICIU APLICATE PENSIONARILOR DE REGIMUL DICTATORIAL BĂSESCU. CRIMELE POLITICE
CRIMINALITATEA POLITICĂ. Pentru a exprima clar gravitatea excepţională a situaţiei, sîntem nevoiţi să vorbim deschis, fără ocolişuri, despre actele de criminalitate politică, despre criminalii politici, despre crimele politice, despre politicile de exterminare a pensionarilor. În curând, vom trata despre banditismul de stat, despre călăii şi ucigaşii pensionarilor, ai "celor săraci."
Criminalitatea politică face ravagii în România. Se accentuează ofensiva guvernanţilor îmbogăţiţi de tranziţie prin politica împotriva păturilor sociale cele mai sărace, împotriva celor peste 5,5 milioane de pensionari.
Milionarii guvernanţi, cu apucăturile, concepţiile şi mentalităţile lor - de jefuitori de bani publici şi de prăduitori de avuţie naţională - aplică noi şi noi pedepse "celor mulţi"; "celor săraci". Avem toate dovezile că aceşti "aleşi" cu averi uriaşe şi venituri fabuloase din bani publici susţin şi votează acte de criminalitate politică care atacă dreptul la viaţă al pensionarilor.
În studiile şi analizele noastre (trimise tuturor autorităţilor), noi am demonstrat concret unde şi cum s-au risipit şi se risipesc zecile de miliarde de euro din bani publici, pe care milionarii-guvernanţi Traian Băsescu, Mugur Isărescu şi ceilalţi guvernanţi "nu le-au văzut", "nu le-au găsit" şi "nu le-au mobilizat" pentru "cei mulţi", pentru "cei săraci".
Aceşti milionari-guvernanţi au aplicat curbe de sacrificiu, adevărate crime, asupra categoriilor sociale cele mai sărace, asupra celor peste 5,5 milioane de pensionari - oameni lipsiţi total de apărare în Regimul dictatorial Băsescu.
Acum examinăm crimele politice împotriva pensionarilor în trei ani succesivi.
1. CRIMA POLITICA DIN ANUL 2009
Violînd grav Articolul 80 din Legea nr. 19/2000, milionarii guvernanţi au modificat modul de calcul al valorii punctului de pensie şi nu au asigurat 45% din salariul mediu brut pe economie prognozate.
Ei au modificat valoarea nominală a punctului de pensie din decembrie 2008, la care au adăugat numai o parte din rata inflaţiei pe 2009 şi cu o întîrziere de câteva luni (au aplicat 3% începând cu 1 aprilie şi 2% începând cu 1 octombrie). Nu au mai făcut legătura stabilită de lege - corelarea cu creşterea salariului brut pe economie - pentru a asigura cerinţa actului normativ, de minimum 45%.
CURBELE DE SACRIFICIU
A. Puterea de cumpărare a pensiei a fost diminuată efectiv prin neluarea în calcul a ratei medii anuale de inflaţie, care a fost de 5,59%. S-a avut în vedere numai o rată medie anuală a inflaţiei de 2,76%. Pe această cale, valoarea punctului de pensie a fost micşorată - în termeni reali - cu circa 20 de lei. Din această cauză, pe întregul an 2009, la pensiile de asigurări sociale s-a produs o diminuare a puterii de cumpărare de 1,1 miliarde lei (circa 300 milioane de euro).
B) Raportat la principiul de corelare a valorii punctului de pensie cu salariul brut mediu pe economie - la nivel de 45%, puterea de cumpărare a pensionarilor a fost diminuată (prin neluarea în calcul a 97 lei la valoarea punctului de pensie) cu circa 5,5 miliarde lei (1,3 miliarde de euro). Aceasta este lovitura mare dată pensionarilor de Regimul dictatorial Băsescu.
2.CRIMA POLITICĂ DIN ANUL 2010
Văzând că le-a mers în anul 2009, milionarii guvernanţi au violat şi mai agresiv articolul 80 din Legea 19/2000. Nu au mai luat în considerare deloc rata anuală a inflaţiei pe 2010 şi nu au asigurat 45% din salariul brut mediu pe economie. Prin decizia de majorare a impozitului pe valoarea adăugată (TVA), guvernanţii milionari au provocat o creştere a ratei inflaţiei, în partea a doua a anului 2010, cu încă 4 puncte (după estimările oficiale).
Guvernanţii milionari au "îngheţat" valoarea nominală a punctului de pensie la nivelul de 732,80 lei (nivelul din decembrie 2009). În fapt, se realizează o reducere importantă în termeni reali.
CURBELE DE SACRIFICIU
A. Puterea de cumpărare a pensiei a fost diminuată efectiv prin neluarea în calcul a ratei medii anuale a inflaţiei, care va fi de circa 6%. În felul acesta, valoarea punctului de pensie a fost micşorată - în termeni reali - cu 44 lei. Din această cauză, pe întregul an 2010, la pensiile de asigurări sociale s-a făcut o diminuare efectivă a puterii de cumpărare cu 2,5 miliarde lei (590 milioane de euro).
B. Prin neaplicarea principiului de asigurare a valorii punctului de pensie la nivel de 45% din salariul brut pe economie prognozat, puterea de cumpărare a pensionarilor a fost diminuată (prin neluarea în calcul a 93 lei) cu circa 5,3 miliarde lei (1.250 milioane de euro).
C. RECALCULAREA PENSIILOR Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru recalcularea pensiilor la anumite categorii sociale, care s-au pensionat pe bază de legi speciale. Scopul a fost operarea de reduceri substanţiale prin schimbarea modului de calcul. Această măsură se aplică (prin adoptarea Legii 119/2010), în a doua jumătate a anului 2010.
După declaraţia din Parlament a primului ministru Boc, sînt afectaţi circa 200.000 de pensionari din sistemele speciale. Nu ne-a comunicat şi sumele pe care le pierd aceşti oameni - după o viaţă întreagă de muncă şi sacrificii - prin măsura criminală decisă de milionarii-guvernanţi.
După unele declaraţii publice ale unor pensionari afectaţi, rezultă că pierd foarte mult din drepturile lor dobîndite legal (între 20% şi 50%).
Categoriile sociale lovite de această măsură sunt: militarii din armată, de la interne şi din serviciile speciale, aviatorii şi alţi specialişti din aviaţie, diplomaţii, grefierii şi alte categorii de specialişti.
Nedreptatea socială ce se face acestor pensionari este evidentă, fiind vorba de drepturi cîştigate conform legii şi care nu pot revizuite retroactiv, prin actele arbitrare şi abuzive ale guvernanţilor iresponsabili. Spre ruşinea lor, judecătorii de la Curtea Constituţională nu şi-au îndeplinit datoria şi nu au împiedicat această fărădelege.
Aceşti pensionari năpăstuiţi de măsura criminală sînt în deplin drept să acţioneze guvernul în instanţele judecătoreşti din ţară, pentru a impiedica efectele devastatoare pentru viaţa lor; în caz de nesoluţionare, toţi pensionarii trebuie să se adreseze cu plîngerile lor la CEDO, la Strasbourg, pentru a-şi redobîndi drepturile de pensie legitime ce le-au fost jefuite de milionarii guvernanţi iresponsabili.
Aceste categorii socio-profesionale, pe lîngă efectele măsurilor de la punctele A şi B de mai sus, suportă şi tăierea directă, extraordinară, prin recalcularea nedreaptă ce li se aplică în mod abuziv.
3. CRIMA POLITICĂ DIN ANUL 2011 Prin noua lege privind pensiile promovată de guvernarea Băsescu-Boc (la Articolul 102) - trecută fraudulos prin Parlament pentru al treilea an consecutiv - s-a violat Articolul 80 din Legea 19/2000 şi "s-a îngheţat" valoarea nominală a punctului de pensie la 732,80 lei. În fapt, se realizează o reducere importantă a pensiilor în termeni reali.
CURBELE DE SACRIFICIU
A. Puterea de cumpărare a pensiei va fi diminuată efectiv prin neluarea în calcul a ratei - medii anuale a inflaţiei, care în 2011 va fi de 5,2% (conform documentului FMI de analiză a "Scrisorii de Intenţie" din septembrie 2010).
În acest mod, valoarea punctului de pensie a fost micşorată în termeni reali cu circa 38 de lei. Pe întregul an 2011, la pensiile de asigurări sociale se va face o diminuare efectivă a puterii de cumpărare cu 2,2 miliarde lei (circa 510 milioane de euro).
B. Prin eliminarea principiului stabilirii valorii punctului de pensie la minimum 45% din salariul brut mediu pe economie, puterea de cumpărare a pensionarilor va fi diminuată (prin neluarea în calcul a 122 lei la valoarea punctului de pensie) cu circa 6,8 miliarde lei (circa 1630 milioane euro).
C. RECALCULAREA PENSIILOR - Măsura criminală decisă de guvernarea Băsescu-Boc îşi va face efectul dezastruos la nivelul unui an întreg în 2011 - pentru categoriile sociale enumerate mai sus, pînă cînd pensionarii loviţi groaznic de această măsură nedreaptă vor reuşi - pe calea Justiţiei - să-şi recapete drepturile de pensie ce le-au fost jefuite de milionarii - guvernanţi abuzivi şi iresponsabili.
III. CRIMA POLITICĂ EŞUATĂ. TĂIEREA PENSIILOR CU 15% INIŢIATĂ DE MILIONARUL TRAIAN BăSESCU
În ZIUA NEAGRĂ de 6 mai 2010, milionarul-dictator Băsescu a transmis ţării decizia sa de tăiere a pensiilor cu 15%. A fost susţinut de milionarul-guvernant Mugur Isărescu şi de ceilalţi milionari-guvernanţi Theodor Stolojan, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea, Vasile Blaga, Gabriel Oprea, Sebastian Vlădescu şi alţii.
Politicienii din "falsa majoritate" din Parlament, constituită împotriva voinţei exprimate de alegători prin trădarea dezertorilor politici Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu şi Marian Sîrbu, a reprezentanţilor minorităţilor şi a parlamentarilor iresponsabili din UDMR, au susţinut această măsură criminală.
Prin această măsură criminală, valoarea punctului de pensie s-ar fi diminuat cu 110 lei (732,80 - 622,80 lei). Puterea de cumpărare a pensionarilor de asigurări sociale s-ar fi diminuat (în 6 luni) cu 3,1 miliarde lei (680 milioane euro), iar la nivelul unui an întreg cu 6,2 miliarde lei (1.470 milioane euro).
Curtea Constituţională a declarat neconstituţională această măsură criminală.
IV. IMPOZITAREA CU 16% A TUTUROR PENSIILOR - O ALTĂ CRIMĂ POLITICĂ INIŢIATĂ DE MILIONARUL BĂSESCU
Supărat foc că tăierea cu 15% a pensiilor a fost declarată în afara legii, milionarul-dictator Băsescu a lansat imediat ideea altei crime politice - sub forma impozitării pensiilor cu 16%, ceea ce înseamnă cuprinderea la impozitare şi a pensiilor sub 1000 de lei (circa 4,5 milioane de pensionari).
Prin această măsură criminală iniţiată de milionarul Traian Băsescu, puterea de cumpărare a pensionarilor de asigurări sociale s-ar diminua - la nivelul unui an întreg - cu cel puţin 6,6 miliarde de lei (1570 milioane euro), peste reducerea rezultată din schimbarea modului de calcul a valorii punctului de pensie şi din recalcularea pensiilor la militari şi la alte categorii sociale. Această ameninţare teribilă a creat o stare gravă de nelinişte şi de revoltă în rîndul milioanelor de pensionari; ei sînt îngroziţi de ce le pregăteşte Regimul dictatorial Băsescu.
* * *
Un episod excepţional. În ziua de 18 octombrie, în Parlament s-a votat o iniţiativă legislativă de neimpozitare a pensiilor sub 2000 de lei. A doua zi, forţele politice negre din "falsa majoritate" din Parlament s-au agitat că ar fi fost o greşeală şi că acţionează pentru anularea acestei legi votate. Nu ne îndoim că dictatorul Băsescu şi forţele politice negre din Parlament care-l susţin vor găsi modalitatea pentru a călca în picioare, încă o dată, principiile constituţionale si parlamentarismul.
În ce ţară trăim? Cît mai putem răbda?
Cine se joacă iar cu viaţa noastră, a milioanelor de oameni care trăiesc din muncă?
V) MĂRIREA NEBUNEASCĂ A PREŢURILOR PRIN DECIZIA GUVERNANĂŢILOR IRESPONSABILI
Milionarul Traian Băsescu, impreună cu milionarul Mugur Isărescu, în arsenalul lor de mijloace utilizate împotriva "celor mulţi", a celor săraci, aveau ascunsă şi această armă a creşterii substanţiale a preţurilor (pusă la cale mai demult cu misiunea FMI). Procedînd fulgerător la majorarea TVA de la 19% la 24%, ei au decis creşterea aberantă a preţurilor în timp de criză (cînd , de regulă, preţurile scad, se prăbuşesc). Pe această cale au dat semnalul către monopoluri, către toate companiile transnaţionale, care domină în mod absolut piaţa internă din România şi către firmele autohtone - să urce toate preţurile.
Pentru structura coşului de consum al pensionarilor, aceasta a fost o lovitură criminală. Cresc preţurile la alimente şi utilităţi. Se va introduce coplata la medic. Se înrăutăţesc condiţiile de compensare a medicamentelor. Toate măsurile de distrugere a sistemului de sănătate, de subfinanţare, de lichidare a spitalelor îi lovesc nemilos pe cei peste 5,5 milioane de pensionari, le grăbesc moartea.
VI. CURBELE DE SACRIFICIU LEGIFERATE DE REGIMUL DICTATORIAL BĂSESCU PENTRU URMĂTORII 20 - 30 DE ANI
În legea pensiilor Băsescu - Boc, trecută fraudulos prin Parlamentul Ruşinii, se statornicesc curbele de sacrificiu pentru următorii 20 - 30 de ani. Aceasta este o aberaţie. Legea pensiilor Băsescu - Boc aduce înrăutăţiri fundamentale, care ţintesc diminuarea substanţială a pensiilor şi care - în esenţa lor - se înscriu în politica de exterminare a pensionarilor. Prima guvernare echilibrată care va veni va trebui să cureţe imediat această lege de toate curbele de sacrificiu tip Băsescu - Boc, ca profund criminale. Partidele care vor să facă ceva sănătos pentru oamenii acestui pămînt vor trebui să prevadă în programele lor - ca obiectiv de primă urgenţă - eliminarea curbelor de sacrificiu de tip Băsescu - Boc. În viitorul apropiat, vom examina din nou înrăutăţirile criminale, prezentate de milionarii guvernanţi - în mod sfidător - ca "îmbunătăţiri în favoarea românilor". Ne vom referi în primul rînd la înrăutăţirea modului de calcul al valorii punctului de pensie - prin ruperea pensiei de evoluţia salariului brut pe economie. Apoi vom examina mărirea criminală a vîrstei de pensionare la femei (reprezintîd aproape jumătate din numărul total de pensionari), care au în plus funcţii sociale esenţiale legate de creşterea şi educaţia copiilor, pentru trăinicia familiei, dăinuirea poporului român.
Grupul de Iniţiativă "Reînnoirea"
FLOREA DUMITRESCU
GHEORGHE STROE
CRISTIAN APOSTOL